Gestionarea Activităţii Antreprenoriale conform prevederilor legale

Gestionarea Activităţii Antreprenoriale

conform prevederilor legale

 

 

·        Definirea conceptului de întreprinzător şi antreprenor

·        Caracteristicile activităţii antreprenoriale

·        Stabilirea obiectivelor antreprenoriale

·        Principalele tipuri de societăţii comerciale

·        Etapele necesare înfiinţării unei societăţi comerciale

 

·        Afaceri în afara societăţiilor comerciale

 

DEFINIREA CONCEPTULUI DE ÎNTREPRINZĂTOR

ŞI ANTREPRENOR

 

            Noţiunea de întreprinzǎtor provine din termenul francez „entrepreneur”, care desemnează persoana ce iniţiază o acţiune,  o activitate pe cont propriu.

            Întreprinzătorul este considerat promotorul afacerii deoarece el, prin iniţiativă, concepţie, creativitate şi dinamism, asumarea riscului, potenţează modernizarea şi dezvoltarea întregii economii.     

            Definiţiile privind conceptul de întreprinzător sunt grupate în două concepţii:

      Prima concepţie pune accent pe procesul de iniţiere a unei firme şi afirmă că „întreprinzătorul este persoana care îndeplineşte sarcina identificării şi obţinerii resurselor necesare înfiinţǎrii  unei afaceri şi care îşi asumă riscul utilizării resurselor alocate”.

           A doua concepţie se bazează pe spiritul inovator al întreprinzătorului- „întreprinzătorul este iniţiatorul unei afaceri care se concentrează pe inovaţie, elaborând noi produse şi servicii, creând o noua piaţă şi un nou client”.

Ţinând seama de realităţile actuale putem defini întreprinzătorul astfel: întreprinzătorul este persoana sau grupul care iniţiazǎ o activitate lucrativǎ, promovând schimbarea, inovând noi produse pe piaţă şi îşi asumă riscurile inerente afacerii în schimbul unor satisfacţii şi interese personale.

Principalele trăsături ale întreprinzătorului pot fi sintetizate astfel:

Inovator - simte nevoia de a-şi folosi creativitatea, inovând ceva nou şi diferit.

Lider - posedă forţa de a influenţa oamenii.

Asumator de riscuri moderate - are încredere în sine şi îşi asumă riscuri calculate.

Independent - doreşte să lucreze pentru sine, să se bucure de independenţă, de  autonomie.

Energic - este energic şi plin de iniţiativă.

Tenacitate şi perseverenţă - este disponibil pentru învăţare şi efort prelungit.

Originalitate - urmăreşte combinarea resurselor disponibile dupǎ idei noi şi personale.

Optimism - are încredere în reuşita eforturilor depuse.

Centrat pe rezultate - dovedeşte spirit ofensiv şi constructiv urmărind obţinerea rezultatelor dorite.

Flexibillitate- se adaptează cu uşurinţǎ la oameni şi situaţii.

Materialism- banii sunt principalul criteriu de măsurare a performanţelor.

Trăsăturile personale ale oamenilor care devin întreprinzători sunt grupate în trei categorii, în funcţie de importanţa lor pentru succesul afacerilor întreprinse:

A.    Trăsături personale comune întreprinzătorilor de succes.

B.     Trăsături improprii întreprinzătorilor de succes.

 

C.    Trăsături irelevante pentru succesul în afaceri.

A.                Trăsături personale comune întreprinzătorilor de succes.

Dorinţa de asumare a riscului economic :

Implicarea în afaceri presupune şi riscuri personale şi financiare. Dacă afacerile nu merg, se pierde reputaţia, poziţia socială, prestigiul întreprinzătorului. De aceea, este nevoie ca întreprinzătorul să-şi asume un risc calculat, ca  raport  între posibilitatea de succes şi posibilitatea de eşec, astfel încât şansele de succes să devanseze perspectiva eşecului.

Întreprinzătorul poate încerca să reducă riscul prin controlul afacerii urmărind:

-          alegerea atentă a produsului şi a pieţei;

-          finanţarea creativă;

-          formarea unei echipe competitive;

-          planificarea riguroasă a activităţii.

 Dorinţa de a fi propriul său stăpân, de a conduce şi de a nu fi condus.

Spirit inovator. Ideile inovatoare reprezintă elemente care-i deosebesc pe întreprinzători de ceilalţi indivizi. Inovarea este o nouă modalitate de abordare a utilităţii şi calităţii produselor şi serviciilor, folosirea unor noi metode de distribuţie, introducerea unor noi produse şi servicii.

Nevoia de succes (de împlinire, realizare). Întreprinzătorul se orientează spre atingerea unui anumit obiectiv şi este motivat în permanenţă de perspectiva realizăii  acestuia.

Acceptarea incertitudinii. Munca întreprinzătorului este un proces dinamic, complex,  incert şi nesigur. Întreprinzătorii nu sunt speriaţi de incertitudine. Ei o acceptǎ şi acţionează căutând să obţină chiar avantaje din valorificarea acestei incertitudini.

 Încrederea în sine. Întreprinzătorul de succes are o mare încredere în forţele proprii şi în capacitatea de a atinge scopurile propuse.

Perseverenţa şi hotărârea. Înpreprinzătorii nu sunt descurajaţi de obstacolele pe care trebuie să le depăşească şi îmbină perseverenţa cu realismul.

Spiritul de iniţiativă.  Întreprinzǎtorii sunt oameni de acţiune, dinamici şi manifestă iniţiativă în domenii noi şi necunoscute.

Sesizarea oportunităţilor de afaceri. Întreprinzătorii au capacitatea de a anticipa tendinţele şi oportunităţile de afaceri, pe care să le poată valorifica.

Potenţialul energetic ridicat. Ei au capacitatea de a lucra intens, timp îndelungat.

B.                 Trăsături improprii întreprinzătorilor de succes.

Lăcomia. Poate îmbrăca mai multe forme : refuzul de a plǎti salariile, sacrificarea calităţii produselor/serviciilor, implicarea în prea multe afaceri.

Necinstea. Multe afaceri falimentează datorită necinstei întreprinzătorului. Se pierd: încrederea comunităţii,  finanţatorii, partenerii de afaceri, credibilitatea.

Acţiunile pripite. Nerăbdarea  în a accepta o comandǎ din partea unui client, închirierea în pripă a unui local, graba în angajarea unui salariat pot avea efecte dezastruoase asupra afacerilor.

Neîncrederea în oameni. Întreprinzătorul este înconjurat de parteneri, asociaţi, salariaţi, clienţi. Multe nereuşite în afaceri sunt rezulatul neîncrederii în oameni. Concentrarea pe aparenţe şi nu pe realităţi, ignorarea faptelor şi a realităţii pot duce la consecinţe grave.

Necunoaşterea domeniului şi mediului de afaceri poate duce la faliment..

C.                Trăsături irelevante pentru succesul în afaceri.

vârsta ;

sexul;

starea civilă ;

nivelul  de educaţie;

religia.

În afaceri, informaţia este foarte importantǎ. Mai puţin important este modul de dobândire a cunoştinţelor. Sunt cunoscuţi întreprinzǎtori autodidacţi (fără pregătire managerială) care au iniţiat afaceri de succes.

Definirea activităţii antreprenoriale. Înţelegerea fenomenului antreprenorial necesită definirea activităţii antreprenoriale. Activitatea antreprenorială constă sintetic în identificarea şi valorificarea unor oportunităţi economice. Activitatea antreprenorială este un proces care se derulează în diferite medii şi unităţi de afaceri ce cauzează schimbări în sistemul economic prin inovări realizate de persoanele care valorifică oportunităţile economice creând valori atât pentru indivizi cât şi pentru societate.

Structura activităţii antreprenoriale. Activitatea antreprenorială reprezintă un proces care include în structura lui 10 acţiuni distincte:

1.      Identificarea oportunităţilor de afaceri;

2.      Conceperea viziunii asupra demersului antreprenorial pornind de la reevaluarea necesităţilor de schimbare;

3.      Evaluarea propriilor performanţe antreprenoriale şi adoptarea deciziilor referitoare la derularea iniţiativei antreprenoriale;

4.   Implementarea viziunii antreprenoriale prin organizarea afacerii;

5.   Procurarea echipamentelor;

6.   Asigurarea forţei de muncă competente;

7.   Aprovizionarea cu materii prime;

8.   Realizarea marketingului aferent afacerii;

9.   Vânzarea produselor şi/sau serviciilor;

 

10.Subcontractarea şi atragerea de colaboratori externi pentru activităţile pentru care nu se dispune de competenţele şi mijloacele necesare. 

CARACTERISTICILE ACTIVITĂŢII ANTREPRENORIALE

 

Antreprenoriatul poate fi analizat din perspectiva a doi factori de influenţă, respectiv,

- macro – economici (sociali, financiari, tehnologici, politici, de natură legislativ - normativă şi globali)

- micro – economici (ţin de persoana antreprenorului).  Modul în care aceşti factori influentează mediul antreprenorial diferă de la o ţară/regiune la alta şi de la o epoca la alta, determinând evoluţia fenomenului antreprenorial global.

Principalele caracteristici ale activităţii antreprenoriale sunt:

- Este un act de voinţă umană;

- Se produce la nivelul unei firme economice;

- Implică o schimbare de stare a firmei;

- Este un sistem holistic (sistemic);

- Este un proces dinamic;

- Este un demers unic;

- Implică numeroase variabile;

- Rezultatul antreprenorial depinde de numeroşi factori.

Principalii factorii care influenţează activtatea antreprenorială

Conţinutul şi formele de manifestare ale activităţii antreprenoriale sunt determinate de două grupe de factori:

A.    Factori interni

B.     Factori externi

A.    Factori interni:

- mărimea firmei;

- natura (tipul şi specificul activităţii) firmei;

- personalitatea şi pregătirea întreprinzătorului;

- nivelul de pregătire al persoanelor implicate şi cultura firmei

B.     Factori externi:

- caracteristicile şi funcţionalitatea sistemului economic;

- conjunctura economiei naţionale;

- piaţa pe care firma acţionează.

Factorii care au impact mai mare asupra performanţelor sunt mai ales factorii care ţin de întreprinzător şi de pregătirea sa antreprenorială.

Factorii interni (ce aparţin de firmă) se manifestă în cadrul creat de factorii externi care prin conţinutul lor favorizant sau defavorizant pot avea un impact major asupra oricărei iniţiative antreprenoriale.

STABILIREA OBIECTIVELOR ANTREPRENORIALE 

Dacă un întreprinzător se decide să intre în afacere el trebuie să-şi stabilească obiectivele antreprenoriale concrete. Aceste obiective pot fi grupate în trei grupe:

- Obiective de natură personală.

- Obiective ale afacerii.

- Obiective mixte.

Obiective de natură personală.

Întreprinzătorul poate avea numeroase obiective de natură personală prin care îşi justifică activitatea antreprenorială. Printre acestea se numără:

a.       obiective de securitate şi siguranţă personală;

b.      obiective de asigurare a unui statut social;

c.       obiective de garantare a propriei independenţe;

d.      obiective de reuşită în afaceri;

e.       obiective privind satisfacerea eu-lui (obiective de autoîmplinire).

Aceste obiective care ţin de persoană constituie un imbold interior alimentat de setul de idei care declanşează activitatea antreprenorială.

Obiective ale afacerii. Acestea cuprind:

   Obiective generale.

                                          - Prestarea de servicii utile necesare societăţii. Aceste obiective se realizează prin producerea şi/sau comercializarea unor produse şi/sau servicii;

                                 - Realizarea de profit care reprezintă răsplata pentru asumarea riscului investirii banilor într-o afacere;

                                 - Obiectivele sociale care presupun asumarea unro responsabilităţi sociale (protecţia intereselor consumatorilor, realizarea intereselor salariaţilor şi ale comunităţii din care firma face parte).

   Obiective subsidiare.  Sunt stabilite pentru fiecare domeniu funţional în parte (producţie, comercial, financiar-contabil, cercetare, personal). Pentru fiecare domeniu se stabilesc obiectivele care se află în interdependenţă unele cu altele.

   Obiective mixte.

Succesul în afaceri este mai mare atunci când obiectivele personale sunt corelate şi sunt în concordanţă cu obiectivele afacerii. Apar astfel obiectivele mixte care reprezintă o corelaţie între realizarea profitului, satisfacerea consumatorului, satisfacerea întreprinzătorului şi a salariaţilor.

  Principii esenţiale ale activităţii antreprenoriale

            Finalitatea oricărei activităţi antreprenoriale trebuie să fie prefigurată în faza de proiect a afacerii (atunci când se stabileşte necesitatea, valorile, dimensiunile şi avantajele ei) adică atunci când afacerea este definită în elementele ei esenţiale. În această etapă întreprinzătorul trebuie să cunoască principiile care vor călăuzi întreaga activitate şi constituie concepţia lui în afacere, astfel:

   - Elaborarea de obiective, strategii şi planuri de acţiune clare ce vor fi revizuite în mod sistematic în funcţie de context;

   - Producerea şi livrarea de bunuri şi/sau servicii pe care oamenii şi le doresc;

   - Atragerea şi păstrarea unei clientele;

   - Realizarea unui profit suficient pentru a atrage potenţialii investitorii şi a-i păstra pe cei existenţi;

            - Oferirea de recompense (materiale şi morale), stimulative care să antreneze resursele umane.  

         Satisfacţiile şi insatisfacţiile activităţii antreprenoriale

            Iniţierea unei afaceri poate produce întreprinzătorului satisfacţii deosebite dar şi insatisfacţii.

Satisfacţiile  cele mai importante ale activităţii antreprenoriale sunt:

 Autonomia (independenţa). Iniţiind o afacere, întreprinzǎtorul îşi câştigă independenţa pentru că el este cel care ia decizii şi face ca lucrurile să ia direcţia stabilită de el însuşi. Deşi afacerea presupune pentru el un grad ridicat de responsabilitate, îtreprinzătorul doreşte să şi-o asume. Libertatea de decizie şi acţiune conferită de deţinerea unei afaceri apare pentru el ca o necesitate asumată.

 Autorealizarea. Deţinând o afacere proprie, întreprinzătorul nu mai întâmpină piedici în autorealizare. Singurele piedici în calea succesului sunt cele determinate de propria sa capacitate şi creativitate.

Posibilitatea unui câştig nelimitat. Majoritatea întreprinzătorilor câştigă mai mult decât dacă ar lucra pentru alţii. Dacă are succes, întreprinzătorul poate obţine un profit care îi acoperă dobânda la capitalul împrumutat şi care să recompenseze riscul asumat, efortul depus, talentul şi propria capacitate antreprenorială şi managerială.

 Siguranţa muncii. Când se implică în afaceri, întreprinzătorul are locul de muncă asigurat şi poate lucra cât este capabil de muncă nefiind obligat să iasă la pensie. Acest avantaj este un motiv important pentru persoanele care doresc să intre într-o afacere.

Angajarea membrilor familiei. Dacă afacerea merge bine, întreprinzătorul îşi va putea angaja toţi membrii familiei. Aceasta poate oferi continuitatea afacerii prin preluarea ei de către copii. În plus poate exista o încredere şi o morală mai bună în afacerea derulată de membrii unei familii.

 Folosirea independentă a capitalului acumulat. Întreprinzătorul în loc să investească în afacerile (deţinute de alţii care pot fi foarte riscante) sau să-şi ţină banii în depozite bancare poate folosi banii în propria afacere.

Aplicarea cunoştinţelor şi abilităţilor proprii. Unele persoane care nu pot găsi un loc de muncă adecvat cunoştinţelor proprii datorită excesului de ofertă de forţă de muncă în domeniul respectiv, datorită sexului sau datorită vârstei înaintate pot iniţia o afacere antreprenorială în care să-şi exercite priceperile personale.

 Ieşirea din rutină. Sunt multe persoane care simt nevoia de schimbare, care doresc să realizeze lucruri noi şi să părăsească o activitate monotonă, de rutină. Iniţierea unei afaceri reprezintă o ocazie pentru a împlini această satisfacţie personală.

 Putere şi influenţă. Susţinerea unei afaceri conferă deţinătorului putere şi influenţă. El ia deciziile şi influenţează cursul acţiunilor, el decide soarta întreprinderii, fapt ce-i creează o satisfacţie psihologică deosebită.

Insatisfacţiile activităţii antreprenoriale

 Incertitudinea veniturilor. Oscilaţiile în evoluţia afacerii pot determina fluctuaţia veniturilor. De multe ori se fac numeroase plăţi financiare iar întreprinzătorul va fi ultimul care va fi plătit. Insuccesul în afaceri va fi un eveniment necontrolabil care stabilizează afacerea ducând la imposibilitatea de a controla veniturile.

 Riscul pierderii capitalului investit. În cele mai multe cazuri întreprinzătorul contribuie cu o importantă sumă de bani sau cu alte active personale. Acestea vor fi pierdute dacă afacerea nu reuşeşte. Fluctuaţiile de preţ, fluctuaţiile dobânzilor şi ale cursului de schimb, problemele de muncă pot periclita orice afacere şi o dată cu eşecul se pierde şi reputaţia.

 Povara responsabilităţii totale. Întreprinzătorul este singurul răspunzător de eşecul sau succesul în afaceri. Responsabilitatea creşte odată cu mărimea firmei. Dacă pentru unele persoane munca de conducere poate fi atractivă, pentru altele ea poate constitui o adevărată povară. Deciziile luate îi afectează nu numai pe întreprinzători şi firmă, ci şi pe clienţi, salariaţi. De aceea multe persoane preferă să lucreze pentru alţii limitându-şi responsabilitatea la sarcinile de muncă în cadrul programului lor de lucru.

Periclitarea carierei. Una din marile griji pe care le au unele persoane care doresc să devină întreprinzători este că ele nu vor mai fi capabile să se întoarcă la vechiul lor loc de muncă în caz de eşec. Această preocupare o au persoanele care au un loc de muncă şi bine plătit.

 Apelarea la experţi. Întreprinzătorul nu poate fi cunoscător în toate domeniile de activitate. De aceea este nevoie să apeleze la experţi şi să asculte recomandările lor. Acest lucru reprezintă o lezare a spiritului lor de interdependenţă.

Frustrarea în caz de succes. Dacă firma propusă va creşte numărul de salariaţi, firma se dezvoltă iar unele prerogative vor trebui delegate altor persoane ceea ce poate părea frustrant pentru unii întreprinzători. Cea mai neplăcută decizie în caz de creşterea a afacerii este pentru unii întreprinzători, aceea de a ceda o parte din control sub formă de societate pe acţiuni.

Abaterile de la etică. Succesul în afacere poate să ceară unele abateri de la valorile de etică profesională. Practicile pot fi în conflict cu etica întreprinzătorului, fapt ce poate crea o stare de nemulţumire.  

Program de lucru foarte încărcat. Întreprinzătorul nu are un program de lucru fix. El este primul care vine şi ultimul care pleacă. În fazele de început ale afacerii el trebuie să facă totul 14 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, fără concediu.

Deteriorarea relaţiilor familiale. Implicarea în afacere presupune un mare consum cerebral de energie şi timp din partea întreprinzătorului. Programul de lucru prelungit face să-i rămână puţin timp pentru cei dragi şi puţini oameni acceptă acest lucru.

 Afectarea stării de sănătate.

Munca îndelungată, stresul prelungit, consumul nervos şi de energie, aduc organismul într-o stare de epuizare făcând loc frecvent apariţiei unor boli.

         Cauzele eşecurilor antreprenoriale

            În activitatea antreprenorială există numeroase cauze care conduc la eşec. Aceste cauze se grupează în două grupe:

- Cauze macroeconomice

- Cauze microeconomice

Cauze macroeconomice

Aceste cauze sunt obiective şi se pot datora mai multor factori:

 Evoluţia generală a economiei. Fiecare economie are faze de creştere şi de declin. În faza de creştere afacerea se poate dezvolta, iar in faza de recesiune firmele pot intra (în special firmele noi şi/sau mici) în declin putând fi puternic afectate de recesiunea economică.

Inflaţia. Inflaţia poate produce probleme serioase firmelor de afaceri deoarece cresc costurile (materiale, salariale) şi creşte capitalul circulant. Dacă perioada inflaţionistă persistă, unele firme nu mai pot face faţă concurenţei întrucât ele nu mai pot avea controlul preţurilor produselor pe piaţa pe care acţionează.

 Rata dobânzii. Dacă rata dobânzii este foarte ridicată firmele care apelează la împrumuturi financiare devin foarte vulnerabile. Dobânda ridicată descurajează investiţiile, împiedică modernizarea firmei şi dezvoltarea ei.

Accesul la capital. Întreprinzătorii pot avea dificultăţi în procurarea capitalului, în special în fazele de început ale afacerii. De cele mai multe ori băncile preferă să acorde împrumuturi firmelor mari, stabile, iar întreprinzătorii mici şi mijlocii trebuie să se bazeze pe resursele proprii. Firmele mici şi/sau noi au acces la resursele externe de capital prin emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni.

 Reglementările guvernamentale. Acestea pot diminua şansele de supravieţuire ale afacerii dar sunt defavorizante.

Cauze microeconomice

Aceste cauze sunt de natură subiectivă depinzând în cea mai mare măsură de întreprinzător.

Incompetenţa antreprenorială. În cele mai multe afaceri, mai ales în afacerile noi, principala cauză a eşecului o constituie incompetenţa antreprenorială. Mulţi întreprinzători nu au calităţile necesare iniţierii şi derulării unei afaceri. Ei fac greşeli majore pe care un întreprinzător cu experienţă şi competenţă le sesizează şi le evită uşor. Întreprinzătorul potenţial trebuie ă aibă câteva deprinderi:

- în domeniul producţiei: să cunoască specificul producţiei, materiile prime, componentele procesului de producţie, tehnologia folosită.;

- în domeniul financiar: să poată face un calcul economic, să ştie să întocmească un buget, să ştie să-şi calculeze profitul (brut şi net), să ştie să-şi determine rentabilitatea;

- în aprovizionare: să negocieze un contract de aprovizionare, să impună fermitate şi profesionalism în lucrări, să perceapă penalizări în caz de nerespectare a contractului;

- în domeniul vânzărilor: să anticipeze cerinţele consumatorilor, să respecte calitatea produselor, să fixeze un preţ acceptabil.

Multe aspecte legate de incompetenţa antreprenorială pot fi atribuite faptului că implicarea în afaceri pentru unele persoane este o situaţie neprevăzută. Unele persoane au intrat în afaceri fie pentru că nu au avut altă alternativă, fie că au fost îndrumaţi de persoane apropiate neavând calităţile şi tragerea de inimă necesare, fie că au avut vreo şansă care i-au luat pe nepregătite (au moştenit o afacere).

Controlul financiar precar. Pentru ca întreprinzătorul să aibă succes trebuie să instituie un control fin adecvat întrucât marja erorilor poate fi mare în special în faza de început a afacerilor. Sănătatea financiară a firmei este pândită de trei pericole:

- insuficienţa capitalului (fapt ce poate forţa să ia împrumuturi cu dobânzi mari);

- o politică de credit neglijoasă (contractarea prea multor împrumuturi);

- investiţii exagerate în fonduri fixe.

 Lipsa controlului costurilor. Dintre toate responsabilităţile antreprenoriale, controlul stocurilor este partea cea mai neglijată, întreprinzătorii adesea, fie că au stocuri prea mici atrăgând nemulţumirea clienţilor, fie că au stocuri prea mari dar în structură necorespunzătoare. Multe din articolele din stoc pot fi demodate sau depreciate.

Ignorarea planificării. Schimbările rapide de pe piaţă impun managementului firmei elaborarea unor planuri bine fundamentate. Acestea permit întreprinzătorului să obţină avantaje superioare din oportunităţile ce se ivesc. Planificarea nu înseamnă doar a gândi la viitor. Ea presupune în primul rând stabilirea unor obiective şi alegerea unor metode de realizare a acestora. Fără aceste elaborări, întreprinzătorul se scufundă în visare şi ignoră realitatea. Ignorarea planului poate duce şi la o creştere necontrolată a afacerii. Pe măsură ce firma se dezvoltă creşte şi dificultatea problemelor. Uneori întreprinzătorii încurajează creşterea rapidă fără a fi capabili să o conducă. Fără planificare, gestiunea întreprinderii devine dificilă, iar profitabilitatea scade. Neglijând planificarea întreprinzătorul îşi poate pune speranţe nejustificat de optimiste în dezvoltarea afacerii care se pot transforma în iluzii.

Amplasarea necorespunzătoare. Pentru unele afaceri amplasarea constituie un factor critic. Adesea amplasarea este aleasă întrucât pur şi simplu s-a găsit un amplasament fără un studiu prealabil. Acest lucru poate duce la pierderi considerabile în special în comerţul cu amănuntul. În amplasarea unei afaceri trebuie luaţi în considerare doi factori:

- costul amplasării

- volumul de vânzării previzibil.

Neglijarea activităţii de marketing. Vânzările reprezintă succesul oricărei afaceri. Din păcate unii întreprinzători au falsa impresie că produsele şi serviciile se vând de la sine. Pentru a le vinde este nevoie de un plan de marketing bine gândit. Unii întreprinzători văd scăderea vânzării produselor ca un fenomen izolat şi nu ca un marketing deficitar. În aceste cazuri întreprinzătorul încearcă să stimuleze vânzările prin scăderea preţurilor, prin tehnici de vânzare agresivă sau o reclamă mai intensă. Aceste măsuri nu pot avea eficienţă dacă nu se găsesc soluţii corecte fiecărei probleme de marketing (de exemplu: reducerea preţurilor nu poate înlocui amplasarea proastă, iar reclama nu va reuşi să vândă un produs învechit).

Ignorarea importanţei factorului uman. Mulţi întreprinzători au probleme serioase cu personalul. Ei se plâng de calitatea muncii prestate, de absenteism, chiul, pauze dese, refuzuri de a respecta instrucţiuni. Acestea se datorează nemulţumirii şi lipsei de motivare a salariaţilor. Salariaţii nemulţumiţi nu numai că pierd timpul şi risipesc resursele firmei, dar îndepărtează şi clienţii. Cercetările efectuate arată că 70% din clienţi sunt pierduţi din două cauze:

- produse şi servicii de slabă calitate;

- indiferenţa salariaţilor.

Cauza principală a acestor neajunsuri o constituie ignorarea importanţei factorului uman şi tratamentul necorespunzător la care acesta este supus. Majoritatea întreprinzătorilor îşi consumă timpul cu probleme de producţie, vânzări, probleme financiare şi rezolvă problemele personalului superficial sau deloc. Întreprinzătorii nu vor avea salariaţi loiali şi de bună calitate şi competenţi dacă nu vor aborda o atenţie specială selecţiei, instruirii, îndrumării şi integrării personalului. După angajare este nevoie să se asigure  o plată corespunzătoare pe un sistem de motivare corect orientat spre realizarea obiectivelor şi un tratament corespunzător al salariaţilor.

Neglijarea evidenţei financiar-contabile. Deşi ţinerea defectuoasă a evidenţei financiar-contabile creează dificultăţi serioase întreprinzătorilor, îmbunătăţirea sistemului de contabilitate este adesea trecută cu vederea. Chiar şi în condiţiile în care firma găseşte un contabil bun care instituie un sistem financiar contabil eficient, întreprinzătorul trebuie să fie capabil să înţeleagă informaţiile financiare respective şi să ştie să le utilizeze în luarea deciziilor.

Atitudine improprie. Întreprinzătorul nu va avea succes în afaceri fără o atitudine corespunzătoare. Succesul în afaceri presupune un volum de muncă enorm, consum cerebral uriaş şi mari sacrificii. Implicarea în prea mult activităţi care nu au legătură cu afacerea poate fi dăunătoare. De aceea sunt necesare o atitudine şi un comportament etic în afacere. Cei care înşeală vor putea câştiga doar pe termen scurt şi nu de multe ori.       

            Cheltuirea unor sume nejustificat de mari pe lucruri care satisfac orgoliul sau confortul întreprinzătorului (de natură personală sau familială) poate uneori ruina afacerea.

Frauda şi dezastrul.  Frauda se poate datora:

-                      furturilor clienţilor (cea mai obişnuită formă de fraudă);

-          furturile salariaţilor. Salariaţii pot fura din diferite motive: deprinderi costisitoare (jocuri de noroc); lăcomie; tentaţie (cleptomanie); ciudă pe întreprinzător; impresia că nu sunt suficient plătiţi.

                                    Dezastrul poate surveni din diverse cauze: incendii, grindină. Este nevoie ca firma să-şi asigure bunurile din patrimoniu.  

PRINCIPALELE TIPURI DE SOCIETĂŢI COMERCIALE

Societăţi comerciale:

- societate cu nume colectiv, ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspundere nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor;

- societate în comandită simplă, ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi răspundere nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii răspund numai până la concurenţa aportului lor;

- societate în comandită pe acţiuni, al cărui capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi răspundere nelimitată şi solidară a asociaţiilor comanditaţi; comanditarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor;

- societate pe acţiuni, ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor;

- societate cu răspundere limitată, ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social; asociaţii sunt obligaţi numai la plata părţilor sociale.

Societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă se caracterizează în special prin:

- număr redus de persoane;

- la baza asocierii stă cunoaşterea reciprocă, onestitatea, priceperea profesională, spiritul de iniţiativă, puterea de muncă, etc.;

- răspunderea asociaţilor este nelimitată în sensul că, indiferent de contribuţia fiecărui asociat la constituirea societăţii comerciale fiecare răspunde pentru datoriile societăţii comerciale cu întreaga avere personală;

- răspunderea este solidară, în sensul că, în caz de neplată a datoriilor sociale, oricare dintre asociaţi poate fi ţinut să plătească întreaga datorie;

- capitalul social se divide în părţi de interes, care sunt negociabile şi nu pot fi transmise, în principiu;

- nu este permisă emiterea de acţiuni sau obligaţiuni;

- principiul de decizie este al unanimităţii – majoritatea asociaţilor nu poate decide să schimbe sau să modifice contractul, obiectul activităţii, tipul de societate, etc.;

- asociaţii nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate;

- controlul activităţii economico-financiare se realizează de regulă de către asociaţi;

- nu se cere un minim de capital social;

Societatea în comandită simplă cuprinde două categorii de asociaţi:

- comandităţii – care răspund nelimitat, solidar şi subsidiar pentru îndeplinirea obligaţilor sociale;

- comanditarii – care răspund numai în limita aportului lor de capital social.

            Practic o societate în comandită simplă este un hibrid între o societate în nume colectiv şi o societate cu răspundere limitată.

Societatea pe acţiuni are următoarele caracteristici:

- un număr mai mare de acţionari, calităţile personale ale acţionarilor fiind fără relevanţă;

- este esenţială contribuţia pecuniară a fiecărui acţionar la capitalul social;

- există prin lege un capital social minim obligatoriu;

- se constituie prin subscriere;

- răspunderea acţionarilor este limitată la aportul social;

- capitalul social este divizat în acţiuni care sunt negociabile şi transmisibile;

- pot emite acţiuni şi obligaţiuni;

- administrarea societăţii se face pe principiul votului majorităţii;

- administratorii pot fi acţionari sau terţe persoane (neacţionari);

- controlul activităţii revine cenzorilor sau auditorilor financiari;

- moartea, incapacitatea sau falimentul acţionarilor nu duc la dizolvarea societăţii;

- scăderea capitalului sub o anumită limită sau a numărului de acţionari pot produce dizolvarea.

Societatea cu răspundere limitată  are caracteristicile unei societăţi pe acţiuni cu deosebirea că:

- este prevăzut prin lege un număr maxim de asociaţi; (la societatea pe acţiuni este prevăzut prin lege un număr minim de acţionari, fără a se limita numărul maxim);

- diviziunile de capital social, denumite părţi sociale, în principiu sunt netransmisibile, cu excepţia în care se obţine acordul a trei sferturi din capitalul social;

- nu poate emite acţiuni sau obligaţiuni;

- răspunderea asociaţilor este limitată la aportul social;

- hotărârile se iau prin votul majorităţii părţilor sociale;

- administrarea se face de asociaţi sau de terţi;

- controlul gestiunii se face de însăşi asociaţi;

- poate fi constituită o societate cu răspundere limitată şi de către un singur asociat – asociatul unic putând fi şi administrator.

ETAPELE NECESARE ÎNFINŢĂRII UNEI SOCIETĂŢI COMERCIALE

 Criterii în alegerea formei de exercitare a comerţului:                                                                 

           Întreprinzătorii particulari trebuie să-şi aleagă cu grijă cea mai convenabilă formă juridică pentru afa­cerea pe care doresc să o înceapă. Alegerea trebuie făcută în funcţie de:                                

natura activităţii ce urmează a fi organizată,                                                                                           anvergura acesteia,

numărul viitorilor parteneri de afaceri,

gradul de implicare şi de răspundere asumat de fiecare dintre ei,

volumul disponibil şi cel necesar al capitalului social,

caracteristicile specifice fiecăreia dintre formele juridice prevăzute de legislaţia în viguare,

amploarea întreprinderii, estimată pe baza planului de afaceri sau pe baza predicţiilor întreprinză­torului etc.

Societatea comerciala

Societăţile comerciale sunt persoane juridice distincte de persoana proprietarilor lor (asociaţi / acţio­nari / comanditari). Ele desfăşoară activităţi în nume propriu, au conducere şi sediu propriu.

Societăţile comerciale dobândesc personalitate juridică de la data înregistrării în registrul comerţului

Societăţile comerciale se constituie prin asociere pe bază unui contract de societate / act constitutiv, iar societăţile pe acţiuni pot fi constituite şi pe bază de subscripţie publica. Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române.

Societăţile comerciale pot fi constituite în următoarele forme juridice:

societatea în nume colectiv ;

societatea în comandită simplă;

societatea pe acţiuni;

societatea în comandită pe acţiuni;

societatea cu răspundere limitată.

Caracteristici comune ale formelor juridice de asociere:

Cele mai răspândite forme juridice de asociere, în practică, sunt societăţile pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată.

Societăţile comerciale se constituie prin actul de voinţă a două sau mai multe persoane, prin încheierea unui act constitutiv.

În mod excepţional, societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin actul de voinţă al unei sin­gure persoane (societatea cu răspundere limitată cu asociat unic).

Condiţii obligatorii:

Persoanele care constituie societăţi comerciale trebuie să îndeplineacă următoarele condiţii:

să aibă capacitate de exerciţiu, adică să poată dispune liber de bunurile lor;

să nu se afle într-un caz de incompatibilitate cu calitatea de asociat al unei societăţi comerciale;

să nu aibă interdicţie sau să nu fie decăzute din dreptul de a fi fondatori ai unei societăţi comerciale.

Cadrul juridic de înfiinţare a unei societăţi comerciale

Constituirea unei societăţi comerciale se realizează prin parcurgerea unor etape obligatorii.

semnarea actului constitutiv de către asociaţi reprezintă etapa consensuală, care produce efecte între părţile semnatare.

controlul legalităţii constituirii unei societăţi comerciale revine judecatorului delegat. Acesta auto­rizează constituirea comerciantului, persoană juridică şi dispune înregistrarea în registrul comerţului.

înregistrarea (înmatricularea) societăţii comerciale în registrul comerţului are rol constitutiv. De la data înregistrării în registrul comerţului societatea a dobândit persoanlitate juridică.

publicarea în Monitorul Oficial a încheierii judecătorului delegat produce efecte fată de terţi.

autorizarea funcţionării este în competenţa instituţiilor publice abilitate.

începerea de către comerciant a activităţii economice pentru care a fost autorizat, din momentul în care a fost autorizat.

Etapele ce trebuie parcurse pentru deschiderea unei firme, începând de la activităţile pregătitoare şi până la momentul pornirii afacerii în mod legal sunt:

Activităţi pregătitoare (pre-înregistrare)

Include toate activităţile prevăzute de lege ce trebuie îndeplinite de la data când un întreprinzător s-a decis să constituie o formă de organizare a unei afaceri şi data când a depus la Biroul Unic din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe langă Tribunal, dosarul complet pentru înregistrarea şi autoriza­rea funcţionării:

- verificarea şi rezervarea firmei/emblemei (obligatoriu)

- cercetarea firmei/emblemei la OSIM pentru verificarea similitudinii cu mărci înregistrate în registrul de mărci (opţional)

- obţinerea, prin registrul comerţului, a cazierului fiscal pentru fiecare fondator şi administrator (obli­gatoriu)

- redactarea actului constitutiv (obligatoriu) – sub semnatura privată sau autentificare la un notar, dare de data certa la notar sau OASC din cadrul ORC - M.J., sau atestarea părţilor data de avocaţi /con­silier juridic

- specimenul de semnatură pentru administrator / cenzori (obligatoriu) – sub formă autentica la un notar sau în faţa directorului ORC - M.J.

- redactarea şi obţinerea declaraţiei pe propria raspundere a fondatorilor, administratorilor şi a cen­zorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege (obligatoriu)

- completarea cererii de înregistrare (obligatoriu)

- obţinerea evaluării prin expertiză, a bunului imobil subscris ca aport în natură la capitalul social (dupa caz)

- obţinerea certificatului constatator al sarcinilor cu care, eventual este grevat bunul imobil subscris la capitalul social (dupa caz)

- vărsământul de numerar la capitalul social (direct la banca dorită sau la CEC-obligatoriu)

- obţinerea acordului asociaţiei de locatari sau proprietari (dupa caz)

- întocmirea dosarului de înregistrare şi autorizare a funcţionării (obligatoriu)

Verificarea disponibilităţii şi / sau rezervarea denumirii firmei şi / sau emblemei

Obţinerea verificării disponibilităţii denumirii firmei şi / sau emblemei şi rezervarea lor se face înainte de întocmirea actului constitutiv al firmei.

Denumirea firmei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

să fie disponibilă – adică să nu fie deja înregistrată în registrul comerţului sau rezervată anterior de alţi solicitanţi;

să fie distinctivă – adică să nu fie denumire generică;

să fie licită – să nu încalce o dispoziţie imperativă a legii privind ordinea publică sau bunele moravuri, şi limitele concurenţei loiale;

să fie scrisă – în primul rând în limba română;

să nu conţină o denumire utilizată în sectorul public;

să nu aducă atingerea bunelor moravuri sau ordinii publice;

să respecte regulile de compunere prevăzute de lege, specifice fiecărei forme juridice (PF şi AF) re­spectiv, forme juridice de asociere (societăţi comerciale cu / fără sedii secundare, filiale).

Condiţiile de validare a denumirii firmei se aplică şi emblemei.

Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă, pe facturi, scrisori, afişe, publicaţii etc., numai daca vor fi însoţite în mod vizibil de denumirea firmei întreprinzătorului; dacă emblema cuprinde o denumire, denumirea firmei va fi scrisă cu litere având mărimea de cel puţin jumatate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.

Verificarea şi rezervarea denumirii firmei şi / sau emblemei durează maximum 1 zi şi se realizează la nivel naţional.

Valabilitatea rezervării denumirii firmei este de 3 luni de zile şi se poate prelungi încâ de 2 ori, cu peri­oade similare de 3 luni calendaristice.

 Actele doveditoare pentru sediu

Actele doveditoare pentru sediul social al firmei, al sucursalei, al altor sedii secundare, inclusiv puncte de lucru, respectiv pentru filiale reprezintă dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului, iar acest lucru se poate face prin:

contract de vânzare- cumparare

contract de închiriere sau subînchiriere înregistrat la organele fiscale locale, în maxim 15 zile de la data semnării (L. 181 / 1997);

contract de asociere în participaţiune;

contract de leasing imobiliar

contract de comodat, de uz, de uzufruct – numai sub formă autentică

• certificat de moştenitor

extras de carte funciară

Dacă spaţiul este aflat într-un imobil constituit în Asociaţie de proprietari / locatari, se va prezenta şi acordul asociaţiei (art. 11(2) din OG 85 / 2001).

Dacă există coproprietari ai spaţiului, se va depune şi acordul coproprietarilor.

 Redactarea declaraţiilor pe propria răspundere la înregistrarea firmei

Declaraţia pe propria răspundere se completează de către:

comercianţii persoane fizice

fondatorii şi asociaţii/acţionarii unei societăţi comerciale

administratori

cenzori

conducătorii sucursalei

reprezentanţii desemnaţi de către persoanele juridice, prin contract de administrare, ca administra­tori sau lichidatori

reprezentanţii SRL cu asociat unic persoană juridică

Semnarea declaraţiei pe propria răspundere se semnează de către declarant în faţa judecătorului dele­gat, avocat sau notar, aceştia certificând prin dată şi semnatură că declaraţia a fost dată în faţa acestora.

Redactarea actului constitutiv

Actul constitutiv al unei societăţi comerciale trebuie să cuprindă:

a) datele de identificare a asociaţilor; la societatea în comandită simplă se vor arăta şi asociaţii coman­dităţi;

b) forma, denumirea şi sediul social;

c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;

d) capitalul social, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportu­lui în natură şi modul evaluării. La societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul parţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;

e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi, datele lor de iden­tificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;

f) în cazul societăţilor cu răspundere limitata, dacă au fost desemnaţi cenzorii sau auditorul financiar, datele acestora de identificare;

g) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi;

h) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentate sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridica -, atunci când se înfiinţează o data cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;

i) durata societăţii;

j) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

Depunerea capitalului social

Capitalul social se depune la orice banca, în contul de capital social al firmei ce se va constitui, numai după întocmirea şi semnarea, de către părţi, a actului constitutiv

Depunerea specimenului de semnatură

Se depune de către administratorii şi cenzor, dupa caz.

Semnăturile administratorilor unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni vor fi depuse o data cu prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garanţiei/contractului de mandat.

Specimenul de semnatură se dă în faţa directorului ORC / judecatorului delegat, acesta certificând prin dată şi semnatură ca a fost data în faţa sa sau în faţa unui Notar Public, acesta autentificând persoana, semnatura şi data când aceasta a fost data.

Depunerea garanţiei/contractului de mandat de către administrator/cenzori, pentru SA

Pregătirea copiei de pe actul de înregistrare a fondatorilor persoane juridice

Copiile dupa actele de indentitate ale persoanelor care participă la constituire

Copiile dupa Buletinul de identitate sau dupa Cartea de identitate trebuie să conţină, în mod obligatoriu:

- toate datele de identificare ale persoanei: nume, prenume, data şi locul naşterii, numele parinţilor, domiciliul stabil, viza de flotant / mutaţie (unde este cazul), emitentul (secţia de poliţie ), data emiterii actului de identitate, serie, număr, şi codul numeric personal (CNP).

 Obţinerea certificatului de bonitate

Alegerea asociaţilor / acţionarilor este o decizie foarte importantă a întreprinzătorului, cu efecte pe termen lung şi mediu, şi lung asupra evoluţiilor afacerii şi rezultatelor economice obţinute

Obţinerea cazierului fiscal pentru persoana fizică - fondator / asociat / acţionar şi / sau administrator (prin registrul comerţului)

Răspunderea fondatorilor şi primilor administratori

 Altele:

În cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarci­nilor de care sunt grevate;

Dosarul de înregistrare şi autorizare a funcţionării unei societăţi comerciale

Cererea va fi însoţită de:

a) actul constitutiv al societăţii;

b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;

c) dovada sediului declarat şi a disponibiliăţii firmei;

d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;

f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere, şi, dacă este cazul, a cenzorilor, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenţa lege;

g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

Conţinutul dosarului de înregistrare:

1. Cerere de înregistrare şi autorizare a funcţionării (formular tip), într-un exemplar;

2. Dovada verificării disponibilităţii firmei şi/sau emblemei (original);

3. Actul constitutiv (original);

4. Dovada sediului social al societăţii (copie);

5. Dovezile privind efectuarea vărsămintelor aporturilor subscrise şi/sau vărsate de asociati la capita­lul social;

6. Declaraţiile date pe propria răspundere de către fondatori, precum că îndeplinesc condiţiile legale pentru a deţine aceasta calitate şi/sau pentru deţinerea calităţii de asociat unic într-o societate cu răs­pundere limitată cu asociat unic (original);

7. Declaraţiile date pe propria răspundere de către administratorii, comandităţii din SCS şi cenzorii din SRL cu mai mult de 15 asociaţi (original);

8. Acte de identitate asociaţi (copii);

9. Cazier fiscal pentru fiecare fondator şi administrator (original); - se realizează de registrul comerţu­lui, la depunerea dosarului de înregistrare

10. Specimenul de semnătură pentru administrator / cenzori / persoane împuternicite cu drept de sem­nătură

11. Dacă este cazul: împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplineas­că formalităţile legale (original); contractul de administrare prin care s-au desemnat reprezentanţii permanenţi persoane fizice, ai administratorului persoană juridică (copie), precum şi declaraţiile pe propria răspundere ale persoanelor desemnate (original); actul de înregistrare a fondatorilor persoane juridice (copie); hotărârea organului statuar al fondatorilor, persoane juridice privind participarea la constituirea societăţii (original); mandatul pentru persoana abilitată să semneze actul constitutiv în numele şi pe seama fondatorului persoană juridică (original); certificatul de bonitate privind persoanele juridice nerezidente care participă la constituirea unei societăţi comerciale, emisă de o bancă sau de camera de comerţ din ţara de origine (original);

12. Documentele pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare prevăzute în opisul inclus în cererea de înregistrare, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 625/2001 + copie de pe cererea de înregistrare;

13. Dovezile privind plata taxelor legale:

- taxa judiciara de timbru (original);

- timbre judiciare;

- taxa de publicare în Monitorul Oficial;

- taxa de registru;

- tarife de prestări servicii de către Biroul Unic;

- taxe şi tarife eliberare autorizaţii de funcţionare;

Registratorul (persoana desemnată de directorul registrului comerţului) poate dispune depu­nererea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate.

Înregistarea comerciantului

Include activităţile obligatorii îndeplinite după data depunerii la Biroul Unic din cadrul oficiului re­gistrului comerţului de pe lângă Tribunal şi data înregistrării comerciantului în Registrul Comerţului, incluzând:

autorizarea constituirii comerciantului de către judecatorul delegat;

obţinerea codului unic de înregistare (CUI) de la Ministerul Finanţelor Publice;

redactarea încheierii judecatorului delegat;

înregistrarea comerciantului în Registrul Comerţului (J/..)

editarea certificatului de înregistare.

Autorizarea funcţionării comerciantului

Include activitatea de autorizare a funcţionării comerciantului de către instituţiile publice abilitate după data depunerii dosarului la Biroul Unic şi data eliberării anexei conţinând autorizaţiile necesare funcţio­nării sanitară, sanitar-veterinară, pentru protecţia muncii şi pentru protecţia mediului. Acolo unde este cazul, comerciantul, dupa înmatriculare, va solicita, în mod special, verificarea şi autorizarea din punct de vedere al PSI.

Autorizarea funcţionării societăţii comerciale

Obligaţii ale angajatorilor:

Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de munca.

In cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu.

Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului res­ponsabilităţii angajatorului.

Angajatorul are obligaţia să ia masurile necesare pentru:

a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea şi instruirea lucrătorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.

De asemenea, angajatorul are obligaţia să urmarească adaptarea măsurilor prevăzute mai sus, ţinând seama de modificarea condiţiilor şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.

Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute mai sus, pe baza urmatoarelor principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursa;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de protecţie, în vederea reducerii monotoniei mun­cii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuarii efectelor acestora asupra sănătăţii;

e) adaptarea la progresul tehnic;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos;

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea mun­cii, conditiile de munca, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă;

h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectiva faţă de măsurile de protecţie indi­viduală;

i) furnizarea de instrucţiuni corespunzatoare lucrătorilor.

Ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:

- să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucratorilor, inclusiv la alegerea echipamen­telor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;

- măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de protecţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unitaţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;

- să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în mun­că, atunci când îi încredinţează sarcini;

- să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lu­crătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;

- să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie per­mis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit intrucţiunile adecvate.

Când în acelaşi loc de munca îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau uni­taţi, angajatorii acestora au urmatoarele obligaţii:

- să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă, luând în considerare natura activităţilor;

- să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;

-  să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;

- să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.

Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în munca nu trebuie să comporte în nicio situaţie obli­gaţii financiare pentru lucrători.

Obligaţia angajatorilor de a obţine autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă

Notificarea comerciantului către instituţiile publice

 

Include activităţile de notificare a înregistrării unui comerciant către instituţii publice cu atribuţii legate de publicitatea, înregistrarea sau evidenţa comercianţilor (unde este cazul)                     

Cadrul legal care reglementează materia înregistrării şi autorizării funcţionării comercianţilor

 

1) Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată (M.Of. nr. 49 din 4 februarie 1998), cu modificările şi completările ulterioare:

 

• Legea nr. 348 din 6 iulie 2001 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului(M. Of. nr. 381 din 12 iulie 2001).

 

• O.U.G. nr. 129 din 10 octombrie 2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comer­ţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi admi­nistrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor(M.Of. nr. 746 din 11 octombrie 2002).

 

• O.G. nr. 15 din 30 ianuarie 2003 pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului(M. Of. nr. 61 din 1 februarie 2003).

 

• Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei(M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003).

 

• Legea nr. 505 din 26 noiembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgen­ţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor(M.Of. nr. 857 din 3 decembrie 2003).

 

• Legea nr. 183 din 17 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2003 pentru modi­ficarea art. 36 din Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate (M. Of. nr. 321 din 13 mai 2003)

 

• Ordonanţa Guvernului nr. 72 din 13 august 2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului (M. Of. nr. 791 din 27 august 2004)

 

• O.U.G. nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice cen­trale (M.Of. nr. 229/18.03.2005)

 

2) Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată (M.Of. nr. 1066/17.11.2004)

 

3) Legea 359/2004, privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţu­lui a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a aces­tora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice (M.Of. nr. 839/13.09.2004)

 

• O.U.G. nr. 75/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familial şi peroanelor juridice, înregistrarea fiscala a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice (M.Of. nr. 932 / 12.10.2004)

 

4) H.G. nr. 166 din 13 februarie 2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor care doresc să înfiinţeze o afacere proprie (M.Of. nr. 114 din 24 februarie 2003).

 

5) Legea nr. 300 din 28 iunie 2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor fami­liale care desfăşoară activităţi economice în mod independent (M.Of.nr. 576 din 29 iunie 2004)

 

• H.G. nr. 1766 din 21 octombrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfaşoară activităţi economice în mod independent (M.Of. nr. 1048 din 12 noiembrie 2004)

 

6) Hotărârea Guvernului nr. 913 din 10 iunie 2004 privind aprobarea taxelor şi tarifelor pen­tru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe langă tribunale (M.Of.nr. 589 din 1 iulie 2004)

 

• H.G. nr. 1422 din 11 octombrie 2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 913/2004 privind aprobarea taxelor şi tarifelor pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului co­merţului de pe langă tribunale (M. Of. nr. 867 din 24 octombrie 2006).

 

7) Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3116/C din 9 noiembrie 2004 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de oficiile registrului comerţului de pe langă tribunale (M.Of. nr. 1105/26 noiembrie 2004)

 

8) Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3118/C din 9 noiembrie 2004 privind aprobarea modelului cererii de înregistrare în registrul comerţului şi al declaraţiilor pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării (M.Of. nr. 1105/26 noiembrie 2004)

 

9) Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2735/C din 23 septembrie 2003 privind probarea tarifelor pentru serviciile auxiliare prestate de oficiile registrului comerţului şi de Oficiul Naţional al Re­gistrului Comerţului (M.Of. nr. 691 din 2 octombrie 2003)

 

10) Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sanc­ţionarea corupţiei - Cartea I, Titlul V - Grupurile de interes economic (M.Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003), cu modificarile şi completările ulterioare.

 

11) Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (M.Of. nr. 172 din 28 fe­bruarie 2005)

 

12) O.U.G. nr. 97 din 29 iunie 2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit (M. Of. nr. 330 din 14 iulie 2000), cu modificările şi completările ulterioare:

 

• Legea nr. 200 din 16 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit(M. Of. nr. 300 din 8 mai 2002).

 

• Legea nr. 485 din 18 noiembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr. 58/1998(M. Of. nr. 876 din 10 decembrie 2003).

 

• Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal(M.Of. nr. 927 din 23 decembrie 2003).

 

• Legea nr. 122 din 19 aprilie 2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit (M.Of.nr. 387 din 3 mai 2004)

 

13) Legea nr. 566/2004 a cooperaţiei agricole (M.Of. nr. 1236 din 22 decembrie 2004)

 

14) Legea nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (M. Of. nr. 148 din 10 aprilie 2000), cu modificările şi completările ulterioare:

 

• O.U.G. nr. 51 din 29 martie 2001pentru modificarea art. 44 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor(M.Of. nr. 175 din 6 aprilie 2001).

 

• Legea nr. 76 din 12 martie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32 / 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (M. Of. Nr. 193 din 26 martie 2003).

 

• Legea nr. 403 din 11 octombrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societătile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (M.Of. nr.976 din 25 octombrie 2004).

 

15) Legea bancara nr. 58 din 5 martie 1998- republicată (M.Of. nr. 78 din 24 ianuarie 2005)

 

16) Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital (M.Of.nr 571 din 29 iunie 2004)

 

17) Regulamentul C.N.V.M. nr.3 din 24 februarie 1998 privind autorizarea şi exercitarea inter­medierii de valori mobiliare (M.Of. nr. 114 din 16 martie 1998), cu modificările şi completările ulterioare:

 

• Regulamentul C.N.V.M. nr.1 din 14 martie 2000 privind modificarea cuantumului taxelor percepute de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare(M.Of. nr. 149 din 11 aprilie 2000).

 

• Regulamentul C.N.V.M. nr. 3 din 2 decembrie 2002 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de servicii de investiţii financiare(M.Of. nr. 53 din 30 ianuarie 2003).

 

18) O.G. nr. 75 din 30 august 2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republi­cata (M.Of. nr. 664 din 23 iulie 2004), cu modificările şi completările ulterioare:

 

• O.G. nr. 10 din 21 ianuarie 2005 privind reglementarea unor măsuri financiare (M.Of. nr. 96 din 28 ianuarie 2005).

 

19) Lege nr. 441/2006 din 27/11/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată (M. Of. Partea I nr. 955 din 28/11/2006)

 

In functie de particularităţile societăţii comerciale, mai pot fi relevante o serie de acte normative referi­toare la facilitaţile suplimentare aplicabile în funcţie de valoarea investiţiei, locaţia acesteia, etc.

 

Dicţionar pentru termeni specifici

 

act constitutiv – este sintagma care desemnează actele prin care se constituie o societate comercială şi pot fi:

 

ü  contract de societate, pentru societatea în nume colectiv, în comandită simplă;

 

ü  contract de societate şi statut, pentru societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată;

 

ü  statutul, pentru societatea cu răspundere limitată cu asociat unic;

 

ü  contract de societate şi statut, încheiate în forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.

 

actiune – titlu negociabil, subdiviziune a capitalului social al unei societăţi pe acţiuni sau în coman­dită pe acţiuni, de valoare egală, care acordă proprietarilor ei drepturi egale. Valoarea minimă a unei acţiuni este de 1 leu.

 

ü  după modul de transmitere, acţiunile pot fi nominative şi la purtător.

 

ü  se pot emite, în mod excepţional, în condiţiile actului constitutiv, acţiuni care conferă titularilor drep­turi diferite şi anume: acţiuni preferenţiale, cu divident preferenţial, fără drept de vot.

 

ü  după suportul pe care sunt emise, acţiunile pot fi: în formă materială, pe hârtie sau în formă demate­rializată, prin înscriere în cont.

 

aport de capital social – se utilizează pentru denumirea părţilor atribuite asociaţilor dintr-o socie­tate în nume colectiv sau în comandită simplă. În practică se mai numeşte şi parte socială sau parte de interes. Nu este titlu negociabil.

 

autorizarea funcţionării - constă în obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi / sau acordurilor strict ne­cesare pentru începerea activităţii comercianţilor

 

comanditaţi – asociaţii care administrează societatea şi răspund nelimitat şi solidar pentru obliga­ţiile societăţii

 

comanditari – asociaţi care răspund numai până la concurenţa capitalului subscris.

 

emblemã – este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen; repre­zintă un drept de proprietate industrială, drept dobândit prin înscrierea acestuia în registrul comerţului şi este inclus în fondul comercial.

 

firma / unitate / întreprindere / societate comercială / entitate comerciala – este numele sau denumirea (terminologie folosită în legislaţia românã) sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează. În legislaţia altor state, termenul de firma este echivalent al expresiei ‘nume comer­cial’; reprezintă un drept de proprietate industrială, drept dobândit prin înscrierea acestuia în registrul comerţului şi este inclus în fondul comercial.

 

firma – mai poate avea şi întelesul de panou pe care este inscripţionatã denumirea asocierii juridice a întreprinzătorilor, la intrarea in unitate / întreprindere / societate comercială / entitate comercială.

 

Filiala – este societate comercială cu personalitate juridică care se înfiinţează într-una din formele de societate comercială enumerate; va avea regimul juridic al formei de societate în care s-a constituit.

 

Sediile secundare – o societate comercială poate să deschidă în aceeaşi localitate cu sediul principal, sau în alte localităţi, dezmembraminte sub diferite forme: sucursale, depozite, magazine, agentii etc.

 

ü  Sucursala este un dezmembramant, fără personalitate juridică, al societăţii comerciale; se înregistrează în registrul comerţului şi i se atribuie un cod unic de înregistrare.

 

ü  Sediile secundare fără statut de sucursala nu se înregistrează ca poziţie distinctă în registrul comerţului şi nu au cod unic de înregistrare propriu. ATENŢIE: nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filiale.

 

societatea pe acţiuni închisă – subscriere integral şi simultana a capitalului social de către semnatarii actului constitutive, specific SA

 

societate pe acţiuni deschisă - subscriere publică, specific SA

 

societatea în nume colectiv (SNC) – reprezintă un element de credit, oferind garanţii suplimentare terţilor care intra în contact cu firma; se caracterizeaza prin întrunirea a doua elemente: asociaţii răs­pund în mod solidar şi nemărginit pentru datoriile societăţii şi îşi exercită comerţul sub o formă colec­tivă, iar dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv; nu necesită capital social iniţial, dar asociaţii răspund cu tot ce posedă, cu excepţia asociaţilor comanditari. Se caracterizează prin existenţa a două categorii de asociaţi: comandităţi şi comanditari.

 

societatea în comandită simplă (SCS) – asociaţii comandităţi au dreptul exclusiv de a participa la administrarea societăţii în comandită, datorită existenţei răspunderii lor personale şi solidare pentru datoriile sociale; administrarea se va încredinţa unuia sau mai multor asociaţi comandităţi; asociaţii răspund cu tot ce posedă, cu excepţia asociaţilor comanditari. Se caracterizează prin existenţa a două categorii de asociaţi: comandităţi şi comanditări.

 

societatea în comandită pe acţiuni (SCA) – este o societate asemanătoare SCS cuprinzând două ca­tegorii de asociaţi: comanditari şi comandităţi; capitalul social este împărţit în acţiuni; legea asimilează SCA cu societatea pe acţiuni fiind reglementată de dispoziţiile legale referitoare la societatea pe acţiuni şi se constituie prin: constituire simultană  sau prin subscripţie publică.

 

societatea pe acţiuni (SA) – capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de societate, care, prin modul de transmitere pot fi nominative sau la purtător; capitalul social este expresia valorică  a aportului acţionarilor, iar în schimbul aportului acţionarii primesc acţiuni. Poate fi constituită în una din cele două forme: societate pe acţiuni închisa sau societate pe acţiuni deschisă.

 

societatea cu răspundere limitată (SRL) – caracteristica principală este aceea că răspunderea aso­ciaţilor pentru datoriile sociale este limitată la aporturile la capitalul social al societăţii, iar capitalul social este divizat în părţi sociale. 

 

AFACERI ÎN AFARA SOCIETĂŢIILOR COMERCIALE

 

Afaceri în afara societăţilor comerciale

 

·         Persoană fizică autorizată

 

-          Societate cooperatistă;

 

-          Întreprindere familială

 

-          Întreprindere individuală;

 

-          Profesiune liberală;

 

-          Mic producător;

 

-          Activităţi pe bază de contract civil

 

 

Regimul juridic al persoanei fizice autorizate

 

·         PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale.

 

Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale şi nici nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată.

 

 

Înregistrarea în registrul comerţului

 

Persoana fizică autorizată îşi începe activitatea prin înregistrarea la registrul comerţului.

 

Cererea de înmatriculare a persoanei fizice autorizate cuprinde:

 

-          numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, starea civilă şi activitatea comercială anterioară;

 

-          obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;

 

-          sediul profesional;

 

-          punctele de lucru;

 

-          numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.

 

 

Cererea de înregistrare va fi însoţită de acte doveditoare ale datelor pe care le cuprinde:

 

-          copia certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul a actului de identitate;

 

-          documentul care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional şi a punctelor de lucru:

 

-          declaraţie pe proprie răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţia mediului şi protecţia muncii, în original;

 

-          copii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;

 

-          informaţii despre cazierul fiscal, în original, obţinut de la oficiul registrului comerţului;

 

-          dovada rezervării firmei sau, după caz, a emblemei;

 

-          cererea de reprezentare de către birourile de asistenţă şi reprezentare,  dacă este cazul;

 

-          alte acte prevăzute de legi speciale, dacă este cazul;

 

-          dovada achitării taxelor legale, în original. 

 

Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale

 

Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja teţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu alţi întreprinzători titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic.

 

 

Regimul juridic al întreprinderii familiale

 

-       Întreprinderea familială este constituită din doi sau mai mulţi membrii ai unei familii.

 

-       Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan şi persoane fizice autorizate sau titulari ai unor întreprinderi individuale.

 

-    De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.

 

-    Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă

 

Profesiunile liberale

 

-    Prin profesie liberală se înţelege ocupaţia, îndeletnicirea cu caracter permanent pe care o exercită cineva pe baza unei calificări corespunzătoare, ocupaţie pe care o exercită pe cont propriu, fără să fie angajată permanent într-o instituţie sau întreprindere.

 

-    Liberul profesionist este acea persoană care exercită o profesiune liberală.

 

-    Reglementarea expresă a unei profesiuni nu este impusă, de obicei, de profesioniştii care o exercită, ci de nevoia de a satisface un interes pe care statul îl încredinţează spre îndeplinire liber profesioniştilor, când are premizele realizării lui, dar numai în condiţiile actului de reglementare.

 

-    Dezvoltarea liberei iniţiative a persoanelor fizice contribuie atât la stimularea unor nevoi curente ale populaţiei, dar constituie şi o soluţie pentru creşterea gradului de ocupare, în condiţiile în care cererea de muncă a rămas sub nivelul ofertei, iar procesele economice sunt însoţite de reduceri de personal

 

-    Reglementarea expresă a unei profesiuni nu este impusă, de obicei, de profesioniştii care o exercită, ci de nevoia de a satisface un interes pe care statul îl încredinţează spre îndeplinire liber profesioniştilor, când are premizele realizării lui, dar numai în condiţiile actului de reglementare.

 

-    Dezvoltarea liberei iniţiative a persoanelor fizice contribuie atât la stimularea unor nevoi curente ale populaţiei, dar constituie şi o soluţie pentru creşterea gradului de ocupare, în condiţiile în care cererea de muncă a rămas sub nivelul ofertei, iar procesele economice sunt însoţite de reduceri de personal


Exercitarea profesiilor liberale

 

-        să fie cetăţean român sau al statelor membre UE sau SEE;

 

-        să aibă studii de specialitate recunoscute, de regulă, de nivel superior;

 

-          să aibă capacitatea de exerciţiu deplină;

 

-          să aibă o bună reputaţie.

 

Plata contravalorii exercitării profesiilor liberale

 

-             Contravaloarea exercitării profesiilor liberale, de regulă, nu este salariul ci onorariul.

 

-             Onorariul se stabileşte prin contract, convenite liber cu clientul, pe principiul preţului şi a concurenţei libere.

 

-             Onorariul poate varia, în funcţie de natura şi complexitatea lucrărilor executate, de calificarea profesională a executantului, de timpul necesar executării lucrărilor.

 

Societatea cooperatistă

 

Societatea cooperativă este o asociaţie autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, după caz, constituită pe baza consimţământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori.

 

Forme ale societăţilor cooperatiste

 

-             societăţi cooperative meşteşugăreşti

 

-             societăţi cooperative de consum

 

-             societăţi cooperative de valorificare;

 

-             societăţi cooperative agricole;

 

-             societăţi cooperative de locuinţe;

 

-             societăţi cooperative pescăreşti;

 

-             societăţi cooperative de transporturi;

 

-             societăţi cooperative forestiere

 

-             societăţi cooperative de alte forme.

 

Micul producător. Certificatul de producător

 

-             Micii producători îşi pot comercializa produsele în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri stabilite de consiliile locale.

 

-             În vederea dovedirii provenienţei produselor este necesar ca producătorii să dispună de un certificat de producător.

 

-             Certificatul de producător se eliberează de primăriile comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti.

 

Contractul civil*

 

-             Contractul civil este acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte juridice, constând, în general, în realizarea unui produs, executarea unei lucrări, prestarea unui serviciu.

 

-             Conform legislaţiei contractele civile se pot încheia numai în baza Codului Civil şi numai pentru activităţi care sunt unicate, întâmplătoare, la comandă, putând fi executate de persoane dintre cele mai diferite, începând de la neştiutori de carte, persoane fără ocupaţie, pensionari, şi până la elite şi artişti, la care, în general, timpul de muncă nu poate fi corect evaluat / măsurat şi nici condiţiile normale de muncă nu pot fi bine stabilite

 

-             Orice persoană poate încheia un număr nelimitat de contracte civile, chiar şi pe aceeaşi perioadă de timp, pentru executarea oricărui bun (produs, lucrare, serviciu) care se vinde sau se cumpără. Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea unui contract civil, în scopul prestării unei activităţi ilicite ori imorale.

 

-             Contractele civile se înregistrează şi se gestionează numai de către angajatori.

 

-             Ele nu se înregistrează la inspectoratele teritoriale de muncă întrucât acestea nu generează raporturi de muncă, nu intră sub sfera de aplicare a Codului Muncii şi, ca urmare, nu intră sub sfera de control a organelor Ministerului Muncii.

 

Relaţii contractuale în afaceri

 

-             de vânzare-cumpărare;

 

-             de transport;

 

-             de intermediere;

 

-                                                 de închiriere şi de împrumut;

 

-                                                 de depozit;

 

-                                                 de executare lucrări;

 

-             de cooperare;

 

-             de transfer de tehnologie;

 

-                                                 financiare;

 

-             de garanţie;

 

-             aleatorii;

 

-                                                 de muncă şi de management.