Șomajul în rândul tinerilor în Europa

Șomajul în rândul tinerilor în Europa

 

Impactul crizei economice ce a afectat ţările UE şi nu în ultimul rând criza şomajului a afectat într-o manieră directă tinerii, referindu-ne aici la nivelul de trai al acestora şi la condiţiile de muncă. Pieţele nu au fost uniform afectate de criza economică existând disparităţi extrem de mari între statele membre UE. Diferenţele statistice ce vizează piaţa muncii dintre aceste ţări reflectă nu numai gradul în care pieţele au fost afectate, dar şi măsurile adoptate de fiecare ţară şi nu în ultimul rând varietăţile de sisteme economice existente. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte tinerii, indiferent de impactul pe care criza economică l-a avut asupra pieţelor, tinerii au resimţit următoarele tipuri de probleme:

·         Precarizarea condițiilor de muncă, cum ar fi creșterea nesiguranţei locului de muncă, utilizarea cu prioritate a ocupării atipice sau imposibilitatea găsirii  unui loc de muncă

·         Creșterea incidenței șomajului, în special de lungă durată și descurajarea tinerilor în a se integra în piața muncii,

·         Venituri precare şi în scădere

 Cei mai afectaţi din categoria tinerilor sunt cei cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, referindu-ne aici la tinerii care intră în piaţa muncii şi care trebuie să realizeze tranziţia de la şcoală la viaţa activă. Procesul de tranziţie de la şcoală la viaţă activă, în condiţiile unei crize economice, este unul extrem de dificil de realizat pentru tinerii care intră în piaţa muncii.

În perioada 2008 – 2012 au existat două momente definitorii în evoluția șomajului în rândul tinerilor, în special în țările din sudul Europei, respectiv anul 2009 – momentul de vârf al crizei și anul 2012, cei doi ani au constituit puncte de inflexiune în evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor. Între 2008 şi 2012 rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, în EU 27 a crescut de la 15,8 la 22,8.  Precum se poate observa creşterea a fost de aproximativ 7% însă aceştia nu au fost distribuiţi în mod egal între statele membre. În  ţări precum Austria, Belgia, Luxemburg rata şomajului în rândul tinerilor a rămas stabilă iar în ţări precum Malta, Finlanda, Suedia, Olanda, România, Danemarca rata şomajului în rândul tinerilor a crescut de la 2 la 6.1 puncte procentuale. Se menţionează faptul că 16 state au înregistrat creşteri ale ratei şomajului în rândul tinerilor peste media europeană – ne referim aici la majoritatea noilor state membre, Irlanda şi ţările din sudul Europei. În Ungaria, Estonia, Polonia, Slovenia şi Republica Cehă au fost înregistrate uşoare creşteri peste media europeană în ceea ce priveşte şomajul în rândul tinerilor. Se menţionează state cu creşteri spectaculoase la acest capitol:  Bulgaria cu 14 puncte procentuale, Irlanda, Portugalia şi Cipru cu aproximativ 17 puncte procentuale, în Spania  cu 28,6 iar în Grecia cu 33,2 puncte procentuale.

În ceea ce priveşte somajul de lungă durată în rândul tinerilor – ne referim aici la tineri care se regăsesc în şomaj de o perioadă de cel puţin 12 luni -  exprimat ca şi procent din totalul şomerilor, în 2012 a fost de 32,4% pentru tineri cu vârste de până în 25 de ani şi 47,8% pentru persoanele cu vârste între 25 şi 64 de ani. Tinerii care sunt în şomaj de lungă durată sunt cei mai expuşi riscului de sărăcie, iar cu cât perioada petrecută în şomaj este mai  lungă cu atât riscul de sărăcie este mai mare. Pentru a ilustra înt-o manieră cât mai clară situaţia tinerilor, a fost stabilit indicatorul NEETS. Acesta este explicat în cadrul prezentului material însă este interesantă dinamica acestuia de-a lungul timpului. Astfel, pentru grupa de vârstă 20-24 de ani acest indicator a crescut de la 15% in 2008, la 18,6 în 2012 la nivelul UE 27.

Situația 2008 – 2013 păstrează un trend similar cu anul 2012. Precum se poate observa din tabelul de mai jos în majoritatea statelor membre șomajul în rândul tinerilor a cunoscut o creștere, în unele state simțitoare. De exemplu, Bulgaria a cunoscut o creștere de 1 punct procentual, Croația aproximativ 2,5 puncte procentuale în timp de state precum Grecia, Spania sau Italia s-au confruntat cu o creștere simțitoare a ratei șomajului în rândul tinerilor.

La nivelul UE 28, în anul 2013 s-a înregistrat o creștere a șomajului în rândul tinerilor cu 0,5 pp.

 

 

Sursa: Eurostat Youth unemployment by sex, age and educational attainment level [yth_empl_090] 15 – 29 years

Același lucru se poate menționa și despre șomajul de lungă durată. În cazul șomajului de lungă durată se apreciază faptul că țările care au cunoscut o creștere accentuată a șomajului de lungă durată în rândul tinerilor sunt  țările care au fost cele mai afectate de criză– este cazul Greciei Spaniei, Italiei. La nivelul UE a fost înregistrată o creștere a șomajului de lungă durată cu 0,6 pp.

 

Sursa: Youth long-term unemployment rate (12 months or longer) by sex and age  [yth_empl_120] 15 – 29 years

Nivelul șomajului din România este relativ mic în acest moment însă trebuie să se țină comt de faptul că persoanele care lucrează în gospodăria propie nu sunt catalogate ca fiind șomeri și că aproximativ 48% din populația România se regăsește în mediul rural.

Situație contracte pe perioadă determinată

 

 

GEO/TIME

2008

2009

2010

2011

2012

2013

European Union (28 countries)

29.8

29.4

30.7

31.3

31.0

31.6

Bulgaria

7.3

6.8

7.4

5.6

7.3

9.7

Greece

21.5

21.9

21.7

19.6

18.8

19.9

Spain

46.4

42.5

44.7

47.1

46.6

49.3

Italy

32.5

32.4

34.0

36.6

39.2

39.6

Portugal

43.5

42.9

44.2

44.9

44.2

47.3

Romania

2.4

2.1

2.7

3.3

3.5

3.6

Sursa: Eurostat Young temporary employees as percentage of the total number of employees, by sex, age and country of birth [yth_empl_050] – 15 – 29 years

Față de anul 2008 se poate observa o creștere a frecvenței utilizării acestui tip de contracte, la nivel european cu 1,8 pp, tendința fiind una destul de abruptă în cazul unor state precum Italia sau Portugalia.

Situația tinerilor aflați în situație NEETS

15 – 29 ani

GEO/TIME

2008

2009

2010

2011

2012

2013

European Union (28 countries)

13.0

14.7

15.2

15.4

15.8

15.9

Bulgaria

18.5

20.8

23.6

24.7

24.7

25.7

Greece

15.0

16.0

18.8

23.2

27.1

28.9

Spain

15.3

19.9

20.0

20.6

22.2

22.5

Italy

19.3

20.5

22.1

22.7

23.9

26.0

Portugal

11.9

12.5

13.7

14.0

15.9

16.7

Romania

13.2

15.7

18.4

19.1

19.1

19.6

Sursa: Eurostat Young people not in employment and not in any education and training by sex, age and activity status  [yth_empl_150] 15 – 29

Precum se poate observa, situația tinerilor aflați în situație de NEETS a cunoscut o creștere continuă în intervalul 2008 – 2013. La nivelul Uniunii Europene creșterea a fost de 2,9 pp, nu același lucru se poate menționa despre state precum Grecia unde creșterea a fost de 14,9 pp.

Probleme cu care se confrunta tinerii în piața muncii din România

Conform legislaţiei din România – legea tinerilor – o persoană este considerată tânără dacă are până în 35 de ani. De asemenea, conform legislaţiei care reglementează modul de organizare şi funcţionare a Fondului Social European o persoană tânără este considerată o persoană cu vârsta de până în 25 de ani. Conform Reg (CE) al Comisiei nr. 68/2001, un lucrator  defavorizat este persoana care se regăseşte în una din următoarele situaţii:

·         orice tânăr cu o vârstă de mai puțin de 25 ani care nu a avut până în acel moment o activitate regulată remunerată, pe perioada primelor șase luni după angajarea sa;

·         orice persoană cu un handicap grav rezultat dintr-o deficiență fizică, mintală sau psihologică și totuși aptă de a intra pe piața muncii;

·         orice muncitor emigrant care se deplasează sau s-a deplasat în interiorul Comunității sau stă o anumită perioadă în Comunitate pentru a găsi un loc de muncă și care are nevoie de o formare profesională și/sau lingvistică;

·         orice persoană care dorește să se reintegreze pe piața muncii după o pauză de cel puțin trei ani, în special orice persoană care a încetat munca din cauza unor probleme rezultate din efortul de a împăca viața profesională cu cea de familie, pe o perioadă de șase luni după angajare;

·         orice persoană cu vârsta de peste 45 ani care nu a atins nivelul celui de-al doilea ciclu de învățământ gimnazial sau un nivel echivalent;

·         orice șomer aflat în această situație de mult timp, adică orice persoană care, timp de 12 luni consecutiv, nu și-a găsit un loc de muncă, pe perioada primelor șase luni după angajare

Resursele financiare structurale sunt supuse regulilor europene, iar un tânăr este considerat o persoană cu vârsta  cuprinsa intre 16 si 25 de ani. Datorită globalizării, a dinamicii ciclurilor economice au fost înregistrate schimbări în viaţa tinerilor. Astfel, marea lor majoritate la vârsta de 25 de ani se regăsesc  în cadrul învăţământului iniţial – studii universitare. Au existat o serie de propuneri care au vizat creşterea limitei de vârstă pentru persoanele eligibile în cadrul activităţilor care vizează tinerii. Propunerea a fost ca limita de vârstă să crească la 30 de ani. O astfel de propunere vizează în special persoanele de sex feminin deoarece aceste persoane au afectată cariera de posibila sarcina.

Principalele probeleme cu care tinerii şomeri se confruntă sunt considerate a fi următoarele:

·         lipsa unor infrastructuri capabile să faciliteze procesul de tranziţie la şcoală la viaţa activă

Tranziţia de la şcoală la viaţă activă este un proces ca oricare altul. Orice proces necesită implicarea unor actori institutionali, dar şi utilizarea unor instrumente în vederea implementării respectivului proces. Sindicatele, patronatele, untităţile de învăţământ  dar şi societatea civilă pot fi considerate entităţi ce au statutul de actori interesaţi ai pieţei muncii.  Instrumentele care  trebuie utilizate în procesul de tranziţie de la şcoală la viaţa activă ar putea fi următoarele: centre de formare profesională, centre de consiliere, şcoli de ucenicie, centre de asistenţă pentru tineri etc. În România există astfel de instrumente însă nu se identifică o organizare de tip reţea sau o interconectivitate în ceea ce priveşte utilizarea acestor instrumente.  Trebuie menţionat faptul că numărul acestor instrumente a crescut simţitor odată cu fondurile aferente perioadei de programare 2007 – 2013.

Infrastructurile sau instrumentele care intervin în procesul de tranziţie de la şcoală la viaţa activă nu au beneficiat de un cadru strategic bine orientat, referindu-ne aici la un cadru strategic al cărui grup ţintă să fie exclusiv tinerii.

·         lipsa experienţei profesionale

Aceasta este una dintre marile probleme cu care tinerii se confruntă pe piaţa muncii. Experienţa profesională este o cerinţă care este solicitată de la orice anagajat indiferent de vârstă.  Poate fi considerat legitim comportamentul angajatorilor deoarece salariaţii cu experienţă sunt mai eficienţi decât cei fără experienţă, însă nu se justifică comportamentul angajatorilor în situaţia în care tinerii sunt integraţi în muncă şi beneficiază de un salariu relativ mic în comparaţie cu ceilalţi angajaţi doar pe motivul că sunt tineri.

Lipsa de experienţă este considerat ca fiind principalul impediment în inserţia profesională a tinerilor. La toate acestea se adaugă o slabă dotare a atelierelor si laboratoarelor unităţilor de învăţământ iniţial dar şi o lipsă acută de programe de stagii de practică atât în ceea ce priveşte învăţământul iniţial cât şi în ceea ce priveşte învăţământul universitar.

Lipsa experienţei profesionale are la bază o slabă implicare a actorilor interesaţi (absenta unor parteneriate reale intre scoala si mediul de afaceri ), o societate civilă incapabilă sa desfăşoare activităţi de voluntariat, slabă din punct de vedere instituţional şi un nivel de informare extrem de scăzut în ceea ce priveşte posibilităţile de dobândire a experienţei profesionale  încă din perioada învăţământului initial(curricula scolara excesiv teoretica).

·         lipsa locurilor de muncă

Lispa locurilor de muncă constituie o problemă pentru orice economie, mai ales în contextul în care criza economică a provocat mari dezechilibre pe piaţa muncii.  Tinerii sunt cel mai afectaţi de această prevedere deoarece majoritatea structurilor ce activează pe piaţa muncii protejează mai degrabă persoanele vârstnice(cu experiență) decât persoanele tinere . Deşi această chestiune este una generală la nivelul economiilor din cadrul Uniunii Europene, spre deosebire de alte ţări, în România nu au fost identificate măsuri active care să vizeze într-o manieră directă tinerii şi inserţia profesională a tinerilor cum ar fi târguri de locuri de muncă dedicate exclusiv tinerilor sau politici publice pentru   crearea de noi locuri de muncă dedicate tinerilor. Modul de structurare a actualei  schemei de garanție pentru tineri (plan de masuri aprobat de govern in ianuarie 2014 ) nu asigura crearea de noi locuri de muncă ci mai degrabă ocuparea celor existente deja.

·          Acces limitat la serviciile sociale

Accesul tinerilor la serviciile sociale este extrem de limitat deoarece marea majoritate a tinerilor nu au un loc de muncă şi implicit toate sistemele acordă eligibilitate celor care au un loc de muncă şi cotizează în cadrul acestor sisteme. La aceasta se adauga si deficitul de informatie  referitor la  prestatiile sistemului de securitate sociala national. Această chestiune este relativ normală însă se impune o reformă a pieţei muncii astfel încât să se procedeze la eliminarea acestor bariere dar si campanii de informare a tinerilor cu privire la oportunitatile pe care acestia le pot avea. Această problemă se regăsesşte în mai  multe state membre UE însă limitarea accesului la anumite servicii sociale creşte riscul de sărăcie pentru tineri. La nivel european, strategia Europa 2020 vizează reducerea  riscului de sărăcie iar tinerii reprezinta unul din grupurile sociale vizate.

·         lipsa unui sistem de reprezentare a interesului tinerilor şomeri pe piaţa muncii

Existenţa unor entităţi care  protejează într-o mai mare măsură persoanele care au un loc de muncă decât persoanele care nu au un loc de muncă constituie un element determinant al absentei unei politici publice integratoare dedicate tinerilor si somerilor. Partenerii sociali sunt ancoraţi în reprezentarea interesului propriilor membri. Dacă ne referim la sindicate, activitatea lor este strict limitata la membrii lor care au statut de salariat și abordările lor vizează strict relația angajat angajator. In sfera sindicală există o singură excepție instituțională care acționează constant prin diverse inițiative pentru stimularea ocupării tinerilor (BNS)  dar și eforturile acestei organizații riscă să fie anihiliate pe exercițiul bugetar comunitar 2014- 2020 din cauza unui demers comun al celorlalte confederații sindicale și patronale care susțin că doar ong urile ar trebui să fie implicate în stimularea ocupării tinerilor! De asemenea, în ceea ce priveşte societatea civilă care vizează mediul de tineret, aceasta nu vizează într-o manieră directă angajabilitatea ci mai degrabă educaţia nonformală, viaţa participativă etc.

·         lipsa accesului la bunăstarea naţională

Incluziunea socială înseamnă în opinia tinerilor că fiecare persoană trebuie să beneficieze de drepturi, să aibă acces la resurse şi la oportunitățile care să le permită o viaţă demnă. Ne referim aici la un standard de viaţă decent, acces la servicii de sănătate şi la serviciile de securitate socială. Dificultăţile în ceea ce priveşte tinerii încep atunci când se regăsesc în situaţie de NEETS. Absenta unei infracturi institutionale dar si accesului la informatie si servicii a tinerilor aflati în NEETS îi consolidează pe aceștia într-o zonă de sărăcie și dependență sociala.

lipsa de implicare a actorilor interesaţi ai pieţei muncii pentru inserţia profesională a tinerilor

Se observă o slabă implicare a actorilor interesaţi ai pieţei muncii pe de o parte în ceea ce priveşte reprezentarea interesului tinerilor şi pe de altă parte în ceea ce priveşte angajabilitatea acestora. Deşi problema şomajului în rândul tinerilor este bine cunoscută, în România nu a fost identificată o astfel de preocupare din partea actorilor interesaţi. Această afirmaţie este valabilă pentru toţi actorii interesaţi. Astfel, partenerii sociali nu au manifestat un interes concret în ceea ce priveşte tinerii deoarece aceştia nu sunt angajaţi şi nu au o legătură directă şi formală cu aceştia. Legislaţia în vigoare nu recunoaște organizaţiile de tineret din cadrul partenerilor sociali  ca fiind entităţi de tineret, deoarece marea majoritate a organizaţiilor de tineret din cadrul partenerilor sociali nu au personalitate juridică. În ceea ce priveşte societatea civilă aceasta a rămas orientată strict pe partea de educaţie nonformală însă activităţi de genul măsurilor active au fost realizate sporadic şi numai cu utilizarea resurselor europene. Autorităţile publice locale sau centrale au demarat procesul de creare a unor instrumente legislative care să faciliteze procesul de tranziţie de la şcoală la viaţa activă însă  aceste măsuri nu au generat efecte până în acest moment – ne referim aici la legea uceniciei, Planul Naţional privind Locurile de Muncă etc.

·         majoritatea tinerilor trebuie să facă intership-uri sau activităţi de voluntariat pentru a putea beneficia de un loc de muncă reglementat de un contract pe perioada determinată sau nedeterminată

Stagiul de practică nu este considerat o formă de angajare, însă cei mai mulţi tineri la debutul carierei profesionale sunt forţaţi să procedeze la realizarea de stagii de practică pentru ca ulterior să fie angajaţi în cadrul respectivei companii. Această abordare este în avantajul tinerilor, deoarece stagiile de practică generează efecte benefice pentru respectivul tânar, însă există foarte multe situaţii în care tânărul nu este angajat la finalizarea stagiului de practică. Tânărul este forţat ulterior să apeleze la un alt stagiu de practică pentru a dobândi un contract de muncă pe perioadă nedeterminată iar situaţia anterior menţionată se poate repeta. Numărul mare de stagii de practică pe care tinerii sunt nevoiţi să le realizeze pentru a beneficia de un contract de muncă constituie o problemă.

Salariile

Salariile de care tinerii beneficiază sunt mici în comparaţie cu ceilalţi lucrători.  Logica managerială a angajatorilor este cea a utilizării intensive a forței de muncă și a unor recompense salariale scăzute. De cele mai multe ori un angajat fără experienţă este mai puţin eficient decât un angajat cu experienţă.  Problematica salariului este una care ţine mai degrabă de tratamentul egal între lucrători. Se regăsesc situaţii de discriminare în ceea ce priveşte salariile între lucrătorii cu experienţă şi cu vârstă înaintată şi salariaţii tineri. Foarte mulţi angajatori oferă salarii mai mici tinerilor chiar dacă productivitatea acestora este egală cu persoanele mai în vârstă. Motivaţia acestui comportament este dată de faptul că tinerii nu prezintă o garanțieţie certă în ceea ce priveşte viitorul lor în cadrul unei organizaţii. Profilul lucrătorului tânăr are la bază mobilitatea iar angajatorii nu sunt interesaţi să motiveze din punct de vedere financiar tinerii, deoarece aceştia îşi pot schimba locul de muncă. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre cheltuielile aferente dezvoltării profesionale alocate  tinerilor.

·         Tinerii sunt parte a unui conflict intergeneratii

Problematica conflictului intergeneraţii nu este considerată a fi reală de către majoritatea actorilor interesaţi ai pieţei muncii. Cu toate acestea, statisticile probează existenţa unei astfel de probleme. Există tratament inegal în ceea ce priveşte volumul de muncă, poziţia în organizaţie, oportunităţile de promovare, oportunităţile de formare profesională etc. Aşa cum a fost menţionat déjà, instituţiile care activează pe piaţa muncii reprezintă mai degrabă interesul persoanelor care se află la finalul carierei profesionale sau care se află în plină ascensiune profesională. Lipsa de informare a tinerilor cu privire la rolul unui sindicat, cu privire la avantajele pe care un sindicat le generează au condus la o slabă implicare a tinerilor în astfel de  organizaţii. Consecinţa imediată a fost o slabă participare a tinerilor la luarea deciziei şi la apariţia conflictului intergeneraţional.

·         Exercitarea dreptului la libera asociere – drept constituţional

Tinerii, ca orice cetăţeni ai României beneficiază de o serie de drepturi constituţionale. Asocierea acestora în cadrul organizaţiilor de reprezentare a interesului din partea tinerilor constituie o problemă în acest moment. Problema derivă din faptul că tinerii nu sunt informaţi cu privire la drepturilor lor constituţionale şi nu sunt educaţi în a proceda la apărarea drepturilor lor în cadrul societăţii. Cele relatate constituie o problemă cu care tinerii se confruntă iar nu în ultimul rând cele relatate reprezintă o consecinţă a numărului mic de tineri care se regăsesc în calitate de membri în organizaţiile sindicale. De asemenea, prevederile legale restrictive existente în legislația națională din România îngrădește dreptul la libera asociere al tinerilor ( ex. nu poti fi membru de sindicat, decât daca esti salariat).

 

Șomajul în rândul tinelor în România

 

Deși rata șomajului în rândul tinerilor 15-24 nu este în România la fel de ridicată ca în unele state membre iar utilizarea contractelor de muncă atipice nu este o practică des întâlnită indiferent de grupa de vârstă avută în vedere, piața muncii din România nu oferă prea multe opotunități tinerilor ce se pregătesc să facă tranziția de la școală spre viața activă. Mai mult se poate vorbi de un comportament al sistemului care nu-i trimite pe tineri în șomaj ci mai degrabă îi descurajează determinându-I să se orienteze spre inactivitate sau descurajându-I să caute oportunități de dezvoltare persoanală.

Analiza atentă a situației tinerilor în piața muncii din România dezvăluie următoarele:

-          În 2013 – 17,7% din populația tânără inactivă se găsea în situația de casnică sau alte situații de inactivitate cu excepția celei de elev/student. 15% din populația tânără aflată într-o altă stare de inactivitate decât cea de elev/student a lucrat înainte de această stare – 66% din aceste persoane au trecut în inactivitate ca urmare a faptului că desfășurau o activitate temporară, 14% au fost concediați. 

-          35% din tinerii aflați în inactivitate nu caută un loc de muncă însă sunt disponibile să  înceapă lucrul în situația în care și-ar găsi un loc de muncă, tendința acestui fenomen fiind aceea de creștere. 11,6% din tinerii aflați în altă stare de inactivitate decât cea de elev/student nu caută un loc muncă și nici nu sunt disponibile să înceapă să lucreze.

-         
Precaritatea ocupării în cazul tinerilor este vizibilă în structura ocupării – salariații reprezintă doar 54% din populația ocupată tânără, această categorie de  vârstă se caracterizează printr-un nivel uriaș al ponderii lucrătorior familiali neremunerați în total populație ocupată.

Sursa: INS, prelucrările autorului

-          96% din persoanele ocupate nu caută un loc de muncă procentul s-a menținut relativ constant în 2012 și 2013, Doar 3,7% din persoanele tinere ocupate caută un loc de muncă și sunt disponibile să înceapă lucrul.

-          În 2013 34% din tinerii ocupați erau lucrători în agricultură, procentul a crescut constant din 2010. De asemenea 18% din tinerii ocupați în 2013 erau încadrați ca lucrători necalificați. Ambele date indică semne ale precarității situației tinerilor în piața muncii, ceea ce este însă mai grav este faptul că situația actuală va induce efecte în evoluția viitoare a tinerilor și implicit în ceea ce privește potențialul de dezvoltare economică al României.

Sursa: INS, prelucrările autorului

-          Așa cum s-a putut observa din graficele anterioare ponderea lucrătorilor cu regim de lucru temporar este încă una extrem de redusă chiar și față de media europeană, cu toate acestea în ultimii 4 ani s-au înregistrat creșteri constante  ale acestui indicator.

-          Descurajarea lucrătorilor tineri în a fi activi pe piața muncii este reflectată de procentul persoanelor tinere ocupate care doresc să lucreze mai mult decât o fac în prezent – 74% din acestea au declarant că nu doresc să lucreze mai mult decât o fac în prezent, tendința este însă una de scădere în ultimii ani. Tendința de reducere a celor care nu doresc să lucreze mai mult este generată și de rata mare a subocupării – 8%, acest fenomen fiind înregistrat cu prioritate în mediul rural și în rândul bărbaților (87% din persoanele subocupate sunt lucrători din mediul rural). Din  cei 13% care doreau în 2013 să lucreze mai mult - peste 95% nu caută un alt loc de muncă.

-          Cu toate acestea aprox. 43% din populația tânără ocupată lucrează adesea sâmbăta iar 18% declară că lucrează adesea duminca.

-         
80% din șomerii tineri nu au lucrat niciodată, această tendință a fost accentuată și de creșterea ponderii șomerilor tineri din mediul rural în total șomeri tineri. 82% din șomerii din mediul rural nu au lucrat niciodată. 2013 reprezintă anul intrării unui nou val de șomeri tineri, 40% din șomerii tineri au o durată a șomajului sub 6 luni, față de 38% în 2012, 60% din șomerii tineri sunt șomeri de lungă durată iar incidența șomajului este foarte ridicată.

Sursa: date INS, prelucrări ale autorului

-          Principalele sectoare furnizoare de șomeri tineri au fost în 2013: serviciile – 40,6% din șomerii tineri ce au lucrat înainte provin din acest sector, 35% provin din Industrie și Construcții și 24% din agricultură. Lucrătorii necalificați sunt cei mai expuși în a devein șomeri dacă avem în vedere că 38% din tinerii șomeri ce au lucrat înainte au desfășurat activitate ca muncitori necalificați. Cel mai mare risc de a deveni șomer îl au însă lucrătorii pe cont propriu – în 2013 13,5% din tinerii ce au lucrat pe cont propriu au făcut tranziție spre șomaj în timp ce doar 7,5% din salariați s-au confruntat cu o astfel de tranziție. Acesta ar putea fi și motivul pentru care tinerii au renunțat să mai fie interesați în a deveni lucrător pe cont propriu – 92% din șomerii tineri doresc să se angajeze ca salariați și doar 8% ca lucrători pe cont propriu. În 2010 18% din șomerii tineri căutau oportunități de a deveni lucrător pe cont propriu – în 2013 doar 8% din șomerii tineri mai doreau acest lucru.

-          33% din șomerii tineri ce doresc să devină salariați doresc să devină salariați cu program complet, 51% iși doresc să găsească un loc de muncă cu program complet însă ar accepta și un program partial în timp ce 5% din șomerii tineri ar accepta orice fel de program.

 

Sursa: INS, prelucrările autorului

-          Durata medie a șomajului în rândul tinerilor este încă una ridicată, eforturile din ultimii ani se pare că nu au generat un trend pozitiv dacă avem în vedere că acest indicator a avut în 2013 un nivel mai ridicat decât cel din 2010.

-          Diferențele urban / rural în cazul României sunt extrem de ridicate în ceea ce privește nivelul șomajului, în rândul tinerilor. În plus impactul șomajului este semnificativ mai mare în cazul grupei de vârstă 15 – 19 ani, așa cum reiese din graficul de mai jos.

 

Sursa: INS, prelucrări ale autorului

Concluzionând trebuie menționat faptul că eșecul tranziției de la școală la piața muncii a generat descurajare în rândul tinerilor și implicit reducerea interesului în a-și căuta un loc de muncă, tendință reflectată de evoluțiile indicatorilor așa cum au fost mai sus menționate. În mediul rural tinerii se orientează spre activități neremunerate în gospodăriile proprii ceea ce pe termen scurt cosmetizează indicatorul rata șomajului la nivel național însă pe termen lung afectează cu siguranță potențialul de dezvoltare al economiei românești.

Deși grupa de vârstă 15-24 are cea mai mare disponibilitate de a-și schimba locul de muncă, procentul acestora rămâne extrem de scăzut și în cazul tinerilor. Această tendință este valabilă atât pentru persoanele care sunt ocupate dar și în rândul persoanelor aflată în altă situație de inactivitate decât cea de elev/student. Acest lucru reflectă faptul că tinerii nu reușesc să identifice oportunități în piața muncii, deși în acest moment tinerii locurile de muncă ocupate de tineri sunt mai degrabă cantonate în sectoare intensiv utilizatoare de forță de muncă și caracterizate prin capacitate mică de inovare. Pentru că școala nu le asigură suficientă experiență practică pentru a avea acces la locuri de muncă de calitate tinerii trebuie să se mulțumească cu locuri de muncă care nu necesită calificare sau locuri de muncă cu o slabă calificare.

Mobilitatea populației ocupate tinere este foarte scăzută, mai degrabă se face tranziție spre inactivitate decât spre ocupare. Șomajul are tendința să devină cronic, peste 60% dintre șomerii tineri păstrându-și statutul de șomer pe parcursul unui an. Sunt oportunități scăzute de angajare pentru elevi și studenți, care la terminarea studiilor intră într-un procent mai mare în șomaj sau inactivitate decât în muncă.

 

Nivelul de trai al tinerilor în România

Condițiile economice sunt principalul motiv pentru care fenomenul părăsirii timpurii a școlii este atât de accentuat în România. Grupurile vulnerabile sunt, în principal, comunitatea romă și populatia din mediul rural. Aceștia din urmă nu au acces la servicii de calitate la educației și de cele mai multe ori aceștia nu reușesc să iasă din acest cerc vicios rămânând astfel privați de serviciile necesare dezvoltării socio profesionale.

 

Sursa: Eurostat, prelucrările autorului

Obiectivul UE, declarat prin Agenda Europa 2020, referitor la procentul tinerilor care părăsesc timpuriu școala sa fie sub 10%, este departe de a fi atins de România. După cum se observa din graficul de mai sus, procentul tinerilor care părăsesc timpuriu școala a fost în scădere în UE 27, chiar și în perioada crizei economice. Nu același lucru s-a întamplat însa în România, unde criza economică a marcat o creștere cu 2,5% a celor care au părăsit timpuriu școala. Chiar și în 2013 nivelul a rămas foarte ridicat, făcând aproape imposibilă atingerea țintei de 11,3, chiar și în conditțile în care această țintă este mai puțin ambițioasă decât cea la nivel european.

Datele statistice arată că tinerii din România de sex masculin se mută cu partenerul, în gospodărie propie la vârsta de 30 de ani iar femeile la 26,5 iar în ceea ce privește copiii bărbați fac un copil la vârsta medei de 32,9 iar femeile la 28,9[1].

Numărul studenților care sunt cuprinși în studii universitare și care au un contract de muncă în același timp este unul extrem de mic, acest lucru fiind datorat și numărului mic de studenți de care România beneficiază. Proporțional vorbind, în 2009 numai 11% dintre tineri caer erau înscriți la facultate munceau în același timp spre deosebire de 27,9% la nivelul UE sau 61,49% în Danemarca.

Un alt indicator care ilustrează într-o manieră extrem de clară situația tinerilor din România se referă la vârsta la care un tânăr nu mai locuieste cu parinții. Aceasta a crescut continui în ultimii ani, semn că tinerii nu – si permit cheltuielile zilnice sau achiziționarea unei locuinte. Există diferențe notabile inclusiv între femei și bărbați. Față de media UE, indifrerent că ne referim la bărbați sau la femei România se situează peste media UE la acest capitol.

Sursa: Eurostat, prelucrările autorului

 Situația precară a tinerilor în piața muncii se transpune în nivelul de trai și implicit în evoluția riscului de sărăcie în rândul tinerilor din grupa 18-24 ani. În 2012 rata riscului de sărăcie pentru populația tânără a depășit 30%, creșterea fiind extrem de mare față de anul 2010. Pentru că piața muncii nu le oferă nimic mulți dintre tineri au preferat să prelungească pe cât posibil intrarea în piața muncii și au rămas în sistemul de educație

 

Ponderea grupei de vârstă 15 – 29 de ani în totalul populației este mai ridicată în România față de UE însă în continua scădere începând din 2005 acest lucru fiind datorat în special datorită natalității.

Un alt indicator care ilustrează într-o manieră extrem de clară situația tinerilor din România se referă la vârsta la care un tânăr nu mai locuieste cu parinții. Aceasta a crescut continu în ultimii ani, semn că tinerii nu – si permit cheltuielile zilnice sau achiziționarea unei locuinte. Există diferențe notabile inclusiv între femei și bărbați. Față de media UE, indifrerent că ne referim la bărbați sau la femei România se situează peste media UE la acest capitol.

 

Sursa: Eurostat – Estimated average age of young people leaving the parental household by sex [yth_demo_030]

 Pentru a înțelege situația României față de media UE au fost abordați indicatorii asumați de către România în cadrul Europa 2020.Obiectivul declarat al Uniunii Europene este ca, pana in 2020, 75% din populatia cu vârsta cuprinsă între 20 si 64 de ani sa fie angajata. Romania și-a asumat o rată a angajării de doar 70% până în 2020.

Criza economică a avut un impact notabil atât la nivelul UE 27 cât și pentru România. România nu a reușit să recupereze până în 2013 pierderea în ocupare suferită în timpul crizei, 63,9% - rata ocupării din 2013 este semnificativ mai mică fata de cea din 2008. Trebuie mentionat și faptul că România deține o cota importantă din populație ocupată în agricultura de subzistență – aproape 30% din populația cu vârstă de muncă.

Transferul populației și forței de muncă din agricultura de subzistență presupune investiții majore în această ramură și în mediul rural în general, pentru creșterea randamentului factorilor de producție și obtinerii unor venituri sigure si stabile. Structura ocupării în România împiedica atingerea obiectivelor Strategiei 2020, dacă avem în vedere că ponderea populației ocupate în agricultura are o corelație negativă cu nivelul total al ocupării[2].  

In prezent doar 33,9% din totalul populației ocupate în mediul rural activează în sectoarele nonagricole. Provocarea principală pentru România o reprezintă tranziția populației ocupate în mediul rural în agricultură spre sectoarele nonagricole.

Obiectivul UE, declarat prin Agenda Europa 2020, este referitor la procentul tinerilor care părăsesc timpuriu școala sa fie sub 10%. După cum se observa din graficul de mai sus, procentul tinerilor care părăsesc timpuriu școala a fost în scădere în UE 27, chiar și în perioada crizei economice. Nu același lucru s-a întamplat însa în România, unde criza economică a marcat o creștere cu 2,5% a celor care au părăsit timpuriu școala. Chiar și în 2013 nivelul a rămas foarte ridicat, făcând aproape imposibilă atingerea țintei de 11,3, chiar și în conditțile în care această țintă este mai puțin ambițioasă decât cea la nivel european.

Condițiile economice sunt principalul motiv pentru care fenomenul părăsirii timpurii a școlii este atât de accentuat în România. Grupurile vulnerabile sunt, în principal, comunitatea romă și populatia din mediul rural. Aceștia din urmă nu au acces la servicii de calitate la educației și de cele mai multe ori aceștia nu reușesc să iasă din acest cerc vicios rămânând astfel privați de serviciile necesare dezvoltării socio profesionale.

In privința reducerii numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială până în 2020 față de 2008, Uniunea Europeana are ca obiectiv reducerea cu 20 de milioane (25%) a numărului acestor persoane. Obiectivul Romaniei este similar, de reducere a riscului de sărăcie față de 2008 cu 25%.

Asa cum se poate observa peste 41,7% din populatia României se află în risc de sărăcie în 2012, față de doar 24,7%  reprezentând media UE 27. In 2012 România și-a redus populația aflată în risc de sărăcie cu 5% față de nivelul existent în 2008.

Tinerii din România de sex masculin se mută cu partenerul, în gospodărie propie la vârsta de 30 de ani iar femeile la 26,5 iar în cee ace privește copiii bărbați fac un copil la vârsta medei de 32,9 iar femeile la 28,9[3].

Numărul studenților care sunt cuprinși în studii universitare și care au un contract de muncă în același timp este unul extrem de mic, acest lucru fiind datorat și numărului mic de studenți de care România beneficiază. Proporțional vorbind, în 2009 numai 11% dintre tineri care erau înscriți la facultate munceau în același timp spre deosebire de 27,9% la nivelul UE sau 61,49% în Danemarca.

Deși acest indicator a cunoscut o îmbunătățire în 2010 față de 2009 de remarcat este trendul crescător  reluat în 2012. Trebuie menționat totuși procentul mare de persoane aflate încă în educație. În contextul în care sub schema de garanție sunt eligibile numai persoanele cu vârste de până în 24 de ani aria de cuprindere a schemei de garanție este una relativ mică.

 

Pentru grupa de vârstă 15-24 ani se poate observa o reducere drastică a ponderii populației ocupate în total populatie pe acest segment de vârstă. In 1996 - 37% din tinerii din grupa de vârstă 15-24 erau ocupați și doar 35% din ei erau prinși în sistemul de educație. In 2012 - 49% din tineri se regăseau în sistemul de educație și doar 24% din tineri sunt ocupați.

 

In 1996 - 60% din populatia ocupată era formată din salariati, în timp ce în anul 2012 această categorie mai deținea doar 53% din populația ocupată. Reducerea ponderii salariaților s-a realizat în favoarea lucrătorilor familiali neremunerați, categorie  care a crescut în 2012  fata de 1997 de la 32% la 37%. Aceste persoane nu sunt considerați șomeri însă se pot înscrie cu ușurință în cadrul tinerilor aflați în situație de NEETS.

Pentru grupa de varsta 25 -34 constatam un transfer dinspre populatie ocupată, care s-a redus în 2012 față de 1996 de la 77 la 72%, către inactivitate, ponderea persoanelor inactive a crescut în 2012 față de 1996 de la 15% la 19%. Factorii acestei situații pot fi multiplii iar prograsul tehnologic poate constitui un real impediment în lipsa unor infrastructuri capabile să procedeze la armonizarea cererii cu oferta de competențe pe piața muncii. Chiar și în situația unei creșteri economice va fi dificil de recuperate această pierdere deoarece una dintre cele mai importante probleme ale sistemelor economice sunt legate de faptul că creșterea economică nu mai generează locuri de muncă în special datorită progresului tehnologic.

Inclusiv în cazul acestei grupe de vârstă putem constata o reducere a ponderii salariaților în total populație ocupată, de data aceasta în favoarea categoriei lucrători pe cont propriu, categorie a cărei pondere a crescut de la 9% în 1996 la 12% în 2013.

 

În urma unor studii realizate pe populația tânără din România a fost constatat că 94,3% din populația cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani nu își caută un loc de muncă și nu sunt disponibile să înceapă munca în situația în care ar găsi un loc de muncă. Acest procent este îngrijorător în rândul populației tinere, lucru pe care actorii interesați ai pieței muncii trebuie să l combată prin utilizarea unor instrumente flexibile menite să stimuleze munca în rândul populației tinere.

În ceea ce privește incidența șomajului de lungă durată, graficul relevă o creștere rapidă pentru zona urbană de la puțin peste 30%  la nivelul anului 2009 la peste 50% în anul 2013.

În cazul tinerilor, incidența șomajului de lungă durată este de aproximativ 70% pentru mediul urban și de puțin peste 60% în mediul rural, ambele categorii pornind de la un nivel de 50% în anul 2009.

Inactivitatea, nivelul scăzut al veniturilor și numărul persoanelor care se regăsesc în situatie NEETS menține în risc de sărăcie un număr considerabil de persoane. România se situează peste media UE în ceea ce privește riscul de sărăcie. Dacă la niveluul UE indicatorul de risc de sărăcie s-a menținut relativ constant până în 2010 apoi datorită crizei economice  acesta a înregistrat o creștere a acestuia. În cazul României indicatorul care vizează riscul de sărăcie a cunoscut o creștere semnificativă în anul 2012 față de anul 2011.

Nivelul mic al salariilor și al veniturilor conduce la idea că ocuparea nu este neapărat o soluție de a ieși din sărăcie. Cu atât mai mult cu cât nivelul salariailor pentru angajații tineri sunt mult mai mici decât persoanele mai in vârstă se poate aprecia faptul că tinerii rămân în risc de sărăcie o perioadă după inserția în muncă.

Somajul în rândul tinerilor continuă să fie de 4 ori mai mare decât cel înregistrat în intervalul 25 – 74 de ani iar față de perioada 2007 se menționează faptul că acesta a crescut cu 16,3% în condițiile în care natalitatea se află într-o continua scădere. Conform Eurofound, costuile in 2012 cu NEETS au fost de 1,67% din PIB[4].

Tinerii angajati cu contracte de muncă pe perioada determinată, aparent beneficiază de aceleași condiții de protecție social asemeni unui contract pe perioada nedeterminată. În practică însă în realitate nivelul contribuțiilor este unul destul de mic, acesta neasigurând calificarea la sprijin pentru indemnizația de șomaj, concediu medical etc. Utilizarea contractelor de tip PFA în care există un singur contract numai cu o persoană juridică este o modalitate de reducere a costurilor de către angajatori. Se sacrifice protecția social în detrimental costurilor, această practică fiind intens utilizată pe piața muncii din România și nu numai. 

Una dintre cele mai afectate categorii este cea a tinerilor cu vârste cuprinse între 15-24 ani unde ocuparea a scăzut de la 37% în anul 1996 la 33% în anul 2000 și la 24% în anul 2012. Mulți dintre tineri au preferat să prelungească pe cât posibil intrarea în piața muncii și au rămas în sistemul de educație (49% în anul 2012 față de 41% în anul 2000), mulți dintre cei ocupați au trecut de la categoria de salariat la cea de lucrător familial neremunerat (circa 37% dintre tinerii ocupați erau în anul 2012 lucrători neremunerați și erau socotiți ”ocupați” deși nu aveau venituri) iar procentul salariaților a scăzut de la 60% în  1996 la 53% în 2012 pentru această grupă de vârstă.

Așa cum se poate observa categoriile aflate sub incidența cea mai mare a riscului de sărăcie sunt persoanele ocupate, altele decât cele cu statut de salariat, pe de o parte și șomerii pe de altă parte.  In cazul acestor categorii riscul de sărăcie este de aproximativ 70%, chiar mai mare în cazul șomerilor 

Copiii reprezintă o categorie extrem de afectată de riscul de sărăcie, această situație fiind în mod definitoriu influențată de nivelul de pregătire al părinților. Așa cum se poate observa, riscul de sărăcie al copiilor care au părinți cu studii primare este de aproape 90%. Ne confruntăm în fapt cu un cerc vicios dacă avem în vedere  faptul că riscul de sărăcie atrage dupa sine abandon școlar , care, așa cum am văzut, are tendință de creștere. La rândul lor, copiii care azi părăsesc școala vor deveni adulți ce vor avea copii expuși în mod covârșitor riscului de sărăcie și care vor fi extrem de dificil de inserat pe piața muncii datorită deficitului acut de competențe.

Rata ridicată de inactivitate, utilizarea insuficientă a potențialului forței de muncă și necesitatea de a spori calitatea și productivitatea muncii sunt în continuare provocări cheie pentru piața forței de muncă din România. Calitatea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și de reconversie profesională este în continuare redusă, în pofida unor măsuri la scară mică. Resursele limitate de care dispun serviciile publice de ocupare a forței de muncă și lipsa unui sistem de măsurare a performanțelor limitează furnizarea eficientă de servicii personalizate pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, pentru angajatori, precum și integrarea politicilor active și pasive în domeniul pieței forței de muncă. România are un procent ridicat și în creștere de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare[5].

Diferentele intre regiuni ale tarii

Rata somajului înregistrat reprezintă raportul dintre numărul șomerilor (înregistrati la agențiile pentru ocuparea forței de muncă) și populația activă civilă (șomeri + populație ocupată civilă, definită conform metodologiei balanței forței de muncă).

Rata șomajului – iunie 2014/regiuni/masculin              Rata șomajului – iunie 2014/regiuni/feminin

Sursa - INS 

 

Politici de ocupare  – măsuri piața muncii

 

Elementul central de realizare și implementare a politicilor de ocupare și protecție social este Ministerul Muncii, Familiei, Persoanelor Vârtsnice și Protecției Sociale.  Principalele responsabilități aferente acestuia sunt  menționate în  cadrul HG 344 din 30 aprilie 2014 și vizează următoarele:

·         de strategie şi planificare

·         de reglementare, sinteză şi avizare

·         de reprezentare, prin care reprezintă Guvernul în relaţiile cu instituţiile şi organismele, organizaţiile şi asociaţiile interne, europene şi internaţionale din domeniile sale de activitate, promovând interesul naţional;

·         de autoritate de stat

·         de monitorizare, inspecţie şi control

·         de furnizor al ajutorului de stat pentru formare profesională

Dintre instituțiile relevante pentru politicile care vizează piața muncii se amintesc următoarele:

1.    Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială - aplică politicile şi strategiile din domeniul sistemului naţional de asistenţă socială elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Persoanelor Vârtsnice și Protecției Sociale

2.    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie - elaborează şi fundamentează programe în domeniul protecţiei familiei și monitorizează respectarea drepturilor copilului şi recomandă autorităţilor centrale sau locale luarea măsurilor care se impun

3.    Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi – se strategie, de reglementare, de reprezentare în domeniul egalității de șanse

4.    Inspecţia Muncii - controleaza aplicarea corecta si unitara a legilor si a altor acte normative care reglementeaza relatiile de munca, securitatea si sanatatea în munca, precum si protectia salariatilor care lucreaza în conditii deosebite;

Agenția Națională privind Ocuparea Forței de Muncă

Această instituție constituie elementul central în relația cu șomerii. Aceasta a fost înființată în baza legii 202/2006  iar implicarea în ceea ce privește implementarea politicilor de ocupare se realizează în baza legii 76/2002 cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu legislația din România  o persoană este considerată tânără daca are vârsta de până în 35 de ani iar în ceea ce privește definiția șomerului, se menționează faptul că România utilizează metodologia BIM de calcul a șomajului, aceasta presupunând ca o persoană șă îndeplinească  cumulativ următoarele condiții pentru a fi catalogata ca șomer:

- este in cautarea unui loc de munca de la varsta de minimum 16 ani si pana la indeplinirea conditiilor de pensionare;

- starea de sanatate si capacitatile fizice si psihice o fac apta pentru prestarea unei munci;

- nu are loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza din activitati autorizate potrivit legii venituri mai mici decat indemnizatia de somaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi;

- este disponibila sa inceapa lucrul in perioada imediat urmatoare daca s-ar gasi un loc de munca;

- este inregistrata la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care functioneaza in conditiile prevazute de lege.

Pe lângă instituțiile menționate mai sus Autoritatea Națională pentru Calificări constituie de asemenea unul dintre pilonii de reglementare a pieței muncii. Acesta intervine în ceea ce se numește standarde ocupaționale și relgementarea sistemului de învațare pe tot parcursul vieții.

Având în vedere că discutăm de tinerii și de inserția profesională a acestora Ministerul Tineretului și Sportului constituie una dintre instituțiiile care are în responsabilitate mediul de tineret dar și educația nonformală.

Piața muncii este una dintre cele mai sensibile piețe iar acest lucru deriva din faptul ca confruntarea dintre cerere și ofertă este realizată cu intervenția statului. Aceasta din urmă se realizeaza prin intermediul instanțelor judecătorești dar și prin intermediul instituțiilor care guvernează această piață.

Piața muncii este o piaţă contractuală, în care negocierea şi contractul sunt instrumente fundamentale de reglare a cererii şi ofertei de forţă de muncă şi are în  funcţionarea sa o anumită predispoziţie spre  conflict, ceea ce determină un echilibru  relativ fragil. Cu toate acestea, având în vedere că această este o piața ca oricare alta se menționează faptul că aceasta este guvernată de legile economice fiind în acelaşi timp dependentă şi de: vârstă, sex, stare de sănătate, psihologia celor care îşi oferă serviciile pe piaţa muncii.

Confruntarea dintre cele două componente: cererea de forţă de muncă, adică totalul persoanelor apte de muncă disponibile să se angajeze şi să devină salariaţi şi oferta de forţă de muncă, care reprezintă piaţa muncii, nu este însă o confruntare paşnică. De cele mai multe ori, oferta nu poate acoperi cererea privind locurile de muncă, confruntarea dând naştere la conflicte individuale sau colective ale forţei de muncă cu angajatorii, de stat sau din domeniul privat, ceea ce frecvent se întâmplă la noi şi în general în lume.  Statul trebuie să intervină pentru a asigura echilibru dintre cele 2 forțe, dintre cei 2 actori.

În Romania se poate observa o tendință total opusă față de alte țări în sensul că statul intervine destul de mult în piața muncii. Intervenția statului de regula se realizează prin intermediul instituțiilor mai sus amintite.  Deși acestea sunt multe, lipsite de coeziune, slabe din punct de vedere instituțional și slab finanțate instituțiile statului dovedesc o relativă lipsa de transparență și opacitate în a integra ceilalți actori ai  pieței muncii în procesul de realizare și implementare a politicilor ce vizează ocuparea în general și a tinerilor în special.  2011 constituie un punct de referință pentru piața muncii din România deoarece în acest an, fără consultarea partenerilor sociali a fost modificat codul muncii în sensul flexibilizării relațiilor de muncă. Timingul, contextul instituțional dar și situația macroeconomică a generat mai multe efecte negative pentru tinerii care se afla un situatie de tranziție de la școală la viata activă sau care nu aveau un loc de muncă.  Orice proces de liberalizare a unei piețe presupune o serie de efecte care îi vizează de regulă pe cei mai slabi care se integreaza mai greu sau au dificultăți în a și găsi un loc de muncă, daca ne referim la piata muncii. Aceasta situatie a expus si mai mult tinerii din România în contextul în care statul nu a venit cu niște politici de ocupare capabile să anuleze aceste efecte negative. Flexibilizarea pieței muncii nu este în esență un proces profund negativ, totul depinde de contextul de aplicare, statul considerând că un proces de flexibilizare contribuie într-o manieră directă la creșterea competivității economice generând un avantaj competitiv dintr-un cost al forței de muncă scăzut.

Judecând dupa ultimele măsuri adoptate de către actualul Guvern se poate menționa faptul că acesta favorizează într-o mai mare masura capitalul și mai puțin munca. Intr-o piață a muncii în care nu există un sistem de impozitare progresivă, în care salariu minim este aproape 2 ori mai mic față de alta state membre și in care reforma fiscală vizează reduceri de taxe din zona angajatorilor  se acutizează inegalitățile și diferențele între clasele sociale. Migratia forței de muncă constituie de asemenea un fenomen care generează costuri imense pentru stat referindu-ne aici la faptul că persoanele care își caută un loc de muncă peste hotare nu reprezintă neaparat un cost social ci mai degrabă o resursă pregatită pe resursele contribuabililor care transferă tot know how ul peste hotare. Este de notorietate situația medicilor din România. Se pune problema astfel, încrederii în sistem, încrederii în viitor. Orice sistem economic, orice piață are la bază încrederea. Dacă aceasta nu se mai manifestă respectiva piață este într-o decădere continuă.

În tot acest context, tinerii s-au regăsit într-un context macroeconomic și instituțional care este incapabil să reacționeze sinergic cu nevoile lor. Procesul de tranziție de la școală la viata activă este de departe una dintre cele mai importante periaoda din viața unui tânăr. Acesta  părăsește un sistem în care este evaluat în baza unei note și intră într un sistem în care variabilele care intervin în procesul de evaluare, actorii, dar și dinamica sunt total diferite de ceeea ce cunosc sau percep tinerii din ziua de azi. Deși arhitectura instituțională care vizează piața muncii poate fi apreciată ca fiind una stufoasă aceastea și au dovedit ineficiența dată fiind situația tinerilor din România. O arhitectură instituțională stufoasă nu înseamnă neapărat un flux de implementare logic. Se menționează acest lucru deoarece un tânăr, după ce finalizează învățământul inițial – secundar sau terțiar  - se poate înscrie la ANOFM în vederea obținerii statutului de șomer.  Odată înscris, conform legii 76, acesta beneficiază de un set de măsuri active al căror principal obiectiv este inserția profesională a acestuia. România se confruntă totuși cu o situatie atipică, și anume aceea în care tinerii după ce finalizează studiile nu se mai înscriu în cadrul evidentelor ANOFM sau dacă se înscriu o fac strict pentru ajutorul de șomaj iar după finalizarea perioadei de acordare se rupe orice legătură cu tânărul respectiv. Refacerea unei legături cu acești tineri care după cele menționate se află in situație de NEETs genereaza costuri impresionante pentru stat.

Piața muncii din România nu beneficiază de un sistem de gestiune capabil să minimizeze costurile și să permită un sistem de monitorizare al lucrătorului. Acesta din urmă este primordial dacă ne referim la anticiparea anumitor efecte negative a nivelul pieței muncii, la  trecutul profesional inclusiv la situația concediilor medicale sau a nivelului de salarizare.

O alta caracteristică a pietei muncii din România este aceea că este una extrem de statică. Piața muncii, ca orice piață, se află intr-o dinamică profundă. Având in vedere  că viteza de circulație a capitalului este mult mai mare decât cea a muncii, se impune crearea unor instrumente capabile să raspundă punctual la provocările ce intervin pe piața muncii. Progresul tehnologic, globalizarea dar și liberalizarea anumitor piețe pot constitui oportunități în condițiile unei strategii bine definite capabile să genereze avanataje competitive sau pot genera efecte negative pe termen lung. Cei mai afectați de aceste efecte negative sunt tinerii iar acest lucru este bine probat de statisticile ce se regăsesc în cadrul prezentului material.

Unul dintre actorii interesati de prim rang ai pieței muncii sunt partenerii sociali. Situația acestor institutii nu este cu mult mai diferită de cea a institutiilor publice. Discutăm de un număr relativ mare de parteneri sociali de tip confederativ atât pe parte patronală cât și pe parte sindicală iar în același timp discutăm de niște instituții slabe din punct de vedere organizational. Institutia dialogului social are mai degrabă un rol formal. Ultimele modificări ale legislației muncii probează faptul că statul nu si dorește sau nu are încredere în capacitatea partenerilor sociali de a se implica într-o manieră constructivă și directă în politicile de vizeaza ocuparea tinerilor.

Dacă discutăm de tineri pe de o parte este de înțeles abordarea statului deoarece partenerii sociali nu au manifestat un interes deosebit în a se implica în implementarea de programe sau politici care să vizeze în mod exclusiv tinerii. Din toate cele 5 confederatii sindicale reprezentative la nivel national numai BNS ul și a declarat o implicare activă in aceasta zona.  Rațiunea pasivității partenerilor sociali este una simplă și stă ancorată în statutul de organizare și funcționare în sensul că sindicatele reprezintă interesul celor care muncesc  iar din cele ilustrate mai sus tocmai aceasta este principala problemă a tinerilor și anume aceea că nu au un loc de muncă. Din punct de vedere institutional partenerii sociali nu au capacitatea imediată de realizare a unor intervenții de substanță in piața muncii. Se mentionează acest lucru deoarece nu există la nivelul acestora o bază de date actualizată cu privire la numărul de membri, numărul salariaților este relativ mic pentru o intervenție de substanță, slabă capacitate financiară și nu în ultimul rând se simte o nevoie acută de profesionalizare a partenerilor sociali.  Pentru a crește calitatea procesului de reprezentare se impune acces la expertiză de calitate iar acest lucru este greu de realizat în conditiile unor structuri care se confruntă cu dificultăți financiare, referindu-ne aici mai ales la organizațiile sindicale de tip confederativ.

Partenerii sociali sunt implicați prin intermediul instituției dialogului social în conducerea institutiilor care au responsabilitati pe piata muncii. ANOFM, ANC, dar si autoritatile publice centrale beneficiaza de comisii de dialog social care ofera posibilitatea partenerilor sociali sa se exprime și să intervină.  Acestia vin adesea si ofera puncte de vedere cu privire la diverse legi si politici care vizeaza piata muncii insa trebuie mentionat ca dialogul social are mai degraba un caracter formal in Romania. Comisiile de dialog social sunt mai degraba niste instrumente care vizeaza informarea si nu consultarea partenerilor sociali. Au existat multe cazuri in care partenerii scoiali si au experimat puncte de vedere si au venit cu o serie de propuneri insa acestea nu au fost luate in considerare de catre institutiile statului.

Una dintre cele mai importante institutii care produce efecte este Consiliul Economic si Social. Conform ultimelor modificări din cadrul CES fac parte confederatiile sindicale și patronale reprezentative la nivel național și ong uri. În baza legii de organizare si functionare  CES ului toate legile promovate de către Guvern trebuie să aibă avizul CES ului. Acesta este unul consultativ insa pana la urma rolul acestei institutii este unul de a oferi un cadru de expunere pentru partenerii sociali si societatea civila dar si pentru a transparentiza procesul legislativ. Institutia totusi are mai degraba un rol formal in procesul legislativ implicit si in cadrul  piaței muncii.

Daca in zona de realizare a politicilor care vizeaza piata muncii, partenerii sociali au un cuvant de spus, fie el formal sau mai putin formal, se mentioneaza ca in zona de implementare acestuia sunt total excluși. Acest lucru s-a intamplat fie ca nu au vrut sa si asume un rol activ fie ca nu li sa permis sa se implice in astfel de activitati. Cu toate acestea, piata muncii este un spatiu de interes atat pentru patronate, sindicate cat si pentru stat. Ocuparea, securitatea locului de muncă, creșterea numărului de locuri de muncă constituie obiective comune ale oricărui actor interesat al pieței muncii  însă se poate aprecia că nu există o coeziune reala intre actorii institutionali ai pieței muncii. Exista colaborari punctuale pe baza de proiecte insa amploarea acestora este mica, cel mult regională. Fondurile structurale au contribuit intr-o maniera punctuală la coagularea eforturilor într-o anumita directie, acest lucru realizandu-se prin intermediul finanțărilor structurale.

Toate aceste lucruri sunt cuprinse în Recomandarea Consiliului privind Programul național de reformă al României pentru 2014 ilustrează într-o manieră clară necesitatea consolidării Agentiei Naționale de Ocupare precum și integrarea partenerilor sociali în administrarea pieței muncii și în implementarea de politici ce vizeaza ocuparea si crearea de locuri de muncă[6].

În conditiile in care piata muncii este slab administrată, sistemul de calitate al formarii profesionale continue nu există, piata de formare profesionala este o piata in care inca mai exista forme de monopol, este foarte dificil de realizat o corelare a cererii cu oferta. Lipsa unui demers integrat lipseste inclusiv în zona autoritatilor statului. În momentul de față nu exista o baza de date comuna intre Ministerul Educatiei si a Ministerului Muncii iar bazele de date de care dispun aceste institutii nu sunt actualizate. De asemenea, lipsa unor indicatori de performanta, de evaluare dar și de monitorizare a situatiei pe piata muncii  duce in sfera norocului orice intervenție pe piata muncii implementata de actorii interesați. Acest lucru a fost clar ilustrat în cadrul POSDRU 2007 2013 cand au fost aprobate spre finantare proiecte care finanțau cursuri de formare fara corespondent pe piata muncii. Au fost cheltuite astfel miliarde de euro într-o manieră conformă cu sistemul FSE dar fără o valoare adăugată reală pentru piața muncii. Cifrele legate de șomaj ilustreaza intr-o manieră clară acest lucru, în condițiile în care infuzia de capital pe piata muncii a fost uriașă.

Nevoia de forta de munca este una extrem de reala si imediata. In situatia in care nici statul si nici alti actori interesati nu au reusit sa realizeze aceasta corelare intre cerere si oferta de forta de munca companiile si au creat propriile sisteme de formare profesionala. Ideea generala este ca sistemul de educatia initial nu furnizeaza competentele solicitate de angajatori. In aceste conditii companiile si au creat propriile sisteme de formare profesionala sau anumiti furnizori care sunt recunoscuti la nivel de bransa. Aceste sisteme create de catre companii nu au o sinergie cu legislatia care vizeaza formarea profesionala continua. Recunoasterea este data de angajatorii din bransa sau numai de catre angajatorul care face formarea. O astfel de abordare limiteaza foarte mult optiunile tinerilor deoarece acestia nu beneficiaza de o certificare a competentelor dobandite in urma cursurilor de formare profesionala și îngrădește mobilitatea.

Cele anterior mentionate releva faptul ca partenerii sociali nu au oferit o alternative pietei muncii in conditiile unei slabe corelari a cererii cu oferta de forta de munca. Acestia nu si au asumat rolul de jucatori activi pe piata muncii si nu procedeaza la furnizarea de servicii care vizeaza cariera profesionala  catre proprii membri și nu numai, intr-o maniera organizata si ancorata intr-o viziune nationala. Concepte precum flexisecuritatea ar fi putut constitui preocuparea partenerilor sociali astfel incat acestia sa procedeze la construirea unui set de instrumente dinamice, capabile sa mentina in piata muncii lucratorii pe care I reprezinta.

Rolul partenerilor socialii devine unul din ce in ce mai important in cresterea nivelului de competitivitate al fortei de munca în conditiile in care cresterea economica nu genereaza neaparat locuri de munca.

Tinerii și sistemul educational

Sistemul de educație este adesea perceput in Romania ca fiind o cheltuială și nu o investiție. Această părere s-a propagat inclusiv asupra sistemuui de formare profesională inițială sau pe tot parcursul vieții. Rentabilitatea educației este o chestiune de timp și de sistem inainte de toate. Procentul din PIB alocat educației este mult mai mic în comparație cu alte state membre iar dacă luăm în considerare dimeniunea PIB ului raportat la numărul de locuritori se poate aprecia ca educația din Romania este slab finanțată. Chiar și alocarea a 6% din PIB nu constituie o neapărată soluție a sistemului educational din România, așa cum a fost vehiculat de politcieni. Problemele sistemului educational, pe lângă alocarea slabă de resurse pot fi considerate ca fiind următoarele: schimbări dese generate în principal de implicarea politicului în sistemul educational, lipsa unei abordări integrate a procesului educational, lipsa unei corelații reale cu piața muncii, slabă integrare a educației nonformale în procesul educational și lipsa unor infratructuri adecvate în acest sens, actualizare scăzută a tehnologiei ce intervine în procesul educational și nu în ultimul rând o slabă capacitate operațională.  Ca și problemă de fond a sistemului educational se menționeaza faptul că sistemul educational abordează în prim plan nevoile sistemului și nu este centrat în jurul elevului sau studentului. Această chestiune este resimțită inclusiv în zona de realizare a curriculei școlare unde partenerii sociali nu intervin sub nici un aspect deși aceștia cunosc realitățile pieței muncii. De altfel, există o ruptură clară între piața muncii și sistemul educational. Un exemplu este invățământul profesional și tehnic. Acesta a fost desfințat și ulterior reînființat datorită nevoilor solicitate de mediul de afaceri. Comparaţia între structura ocupării tinerilor absolvenţi de învăţământ tehnologic şi vocaţional şi cea a ofertei de învăţământ ne arată neconcordanţe în distribuţia pe grupe majore de ocupaţii. În timp ce oferta educaţională este concentrată în principal pe ocupaţiile aparţinând Grupei Majore 3, cea mai mare parte a ocupării este generată în Grupele Majore 7, 8 şi 9.[7] Daca in 2011/2012 forta de munca insucient calificata detinea o pondere de aprox 3,6% in totalul factorilor care influenteaza negativ competitivitatea Romaniei, in 2012/2013 aceasta pondere a crescut la 4,2% iar 2013/2014 s-a majorat la 5,7%. Trendul este unul clar, in defavoarea Romaniei si cu efecte negative pe termen mediu si lung , degradarea va fi din ce in ce mai rapida iar masurile care ar putea fi luate nu vor putea produce efecte imediate[8].

In ciuda faptului că majoritatea statelor membre consideră sistemul dual ca fiind unul dintre cele mai eficiente sisteme de asigurarea a tranzitiei de la scoala la viata activă în acest moment singurele forme care aduc atingere sistemului dual sunt scolile tehnologice si ucenicia la locul de munca. Forma de organizare aferente acestor sisteme este una deficitară iar acestea nu sunt capabile să satisfacă nevoile de forță de muncă calificată resmitite de angajatori. Partenerii sociali nu sunt integrați in nici unul dintre sistemele anterior menționate[9].

Sistemul de învățare pe tot parcursul vieții se confruntă cu o serie de probleme de fond care dăinuie de o bună perioadă de timp și anume: un nivel scăzut de încredere în ceea ce privește eficiența cursurilor de formare profesională, o lipsă de flexibilitate  a ofertelor educaționale în ceea ce privește orele de desfășurare a cursurilor, slabă capacitate operațională a ANC ului precum și un nivel scăzut de conștientizare și valorifcare a cunoștințelor dobândite informal. Există o serie de instrumente legislative care permit rezolvarea problemelor anterioare însă acestea nu sunt implementate corespunzător iar partenerii sociali nu își asumă un rol activ în acest sistem.

Reforma educației din 2011, care stabilește o agendă pe termen lung pentru îmbunătățirea calității învățământului la toate nivelurile, nu este încă pe deplin operațională, din cauza insuficienței resurselor financiare și umane. Ca urmare a declinului puternic al învățământului profesional și tehnic din ultimii douăzeci de ani, mai multe reforme și proiecte-pilot au fost inițiate în ultimii ani, dar disponibilitatea învățământului profesional și tehnic, relevanța sa pentru piața forței de muncă și implicarea întreprinderilor în învățarea la locul de muncă și în ucenicii rămân la un nivel scăzut. Persistă necorelări importante între competențele absolvenților de învățământ terțiar și cerințele pieței, iar legătura dintre întreprinderi și mediul universitar rămâne deficitară, așa cum indică rata ridicată a șomajului și faptul că mulți absolvenți de universități își găsesc un loc de muncă în profesii care fie nu corespund pregătirii lor, fie sunt sub nivelul lor de calificare. Participarea la activități de învățare pe tot parcursul vieții continuă să fie printre cele mai scăzute din UE. Rata de părăsire timpurie a școlii este în continuare una dintre cele mai ridicate din UE și în prezent este mai ridicată decât cea înregistrată în 2010, populația romă fiind în mod special afectată de acest fenomen. Ocuparea forței de muncă în rândul femeilor este obstrucționată de disponibilitatea redusă și de accesul limitat la infrastructuri de îngrijire a copiilor care să ofere servicii de calitate și la un preț accesibil, în special pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-3 ani[10].

În ceea ce privește sistemul de învățământ universitar, acesta se confruntă în principal cu următoarele probleme: finanțarea sistemului precum și găsirea unor surse alternative de finanțare, corelarea programei educaționale cu nevoile angajatorilor, creșterea consistentă a numărului de cadre didactice dar și o nevoie imperativă de îmbunătățire a calității acestora.

Conform cadrului legal din România, în cadrul educației intră și cercetarea. România este departe de țintele asumate în cadrul Europa 2020 și înregistrează una dintre cele mai mici alocări din PIB în ceea ce privește cercetarea și anume în 2010 0,47 din PIB au fost alocați cercetării în condițiile în care acest sistem suferă acut din punct de vedere al lipsei infrastructurii.

Pentru a discuta de tranziția de la școală la viața activă trebuie menționată situațina tinerilor care nu au absolvit examenul de bacalaureat. Acesta a cunoscut  o scădere dramatică în ultimii ani iar foarte mulți tineri nici măcar nu se mai înscriu la examenul de Bacalaureat. Scăderea a fost de la 72,9% în 2009 la 42,4% în 2011, acesta situându-se pe un trend descrescător.

Nu există în România un sistem dual de învățare. Singurul sistem care aduce atingere sistemului dual este cel profesional și tehnic. Sistemul profesional și tehnic este puțin utilizat de angajatori în primul rând datorită slabei capacități de administrare dar și datorită discrepanței majore în ceea ce privește progresul tehnologic. Învățământul profesional și tehnic se confruntă cu o percepția negativă în special datorită faptului că nu este finalizat cu o diplomă de bacalaureat. În 2011, 14% a fost rata de absolvire spre deosebire de 44% în 2008, ambele fiind totuși relativ mici.

Când discutăm de calitate în procecul educațional unul dintre cei mai importanți indicatori sunt cei referitori la rata de inserție. Sistemul educațional nu procedează la monitorizarea traseului profesional după finalizarea studiilor însă conform anchetei AMIGO cele mai mari șanse de inserție profesională sunt în rândul celor cu educației terțiară urmați de cei cu studii post liceale.

Număr studenți înscriși pe specializări – 2000 - 2012

Se poate observa din graficul de mai sus o bună reprezentare a științelor economice în opțiunile studenților precum și  o ușoară creștere în ultimii ani a specializărilor tehnice.

Distribuția numărului de studenți pe domenii a suferit mutații profunde în ultimii ani. Acest lucru este datorat în special datorită situației macroecnomice. Dacă în 1990 numărul studenților înscriși la facultăți tehnice era de 68% acesta a scăzut până la aproximativ 25% în 2011. Domeniile economic – 22% în 2011, o creștere cu 11pp față de 1990 precum și cel juridic care a crescut de asemenea cu 11 pp ajungând la 12% în 2011. Per global numărul de studenți a crescut simțitor însă acest lucru nu a generat o creștere a infrastructurii material, sau mai bien spus dinamica dintre acstea a fost una diferită.

Număr tineri care nu au luat BAC ul – 2010 - 2011

Gradul de cuprindere in invatamant a populatiei de varsta scolara, pe sexe - Gradul de cuprindere in invatamant (rata specifica de cuprindere scolara pe grupe de varsta) reprezinta numarul total al elevilor de o anumita grupa de varsta, indiferent de nivelul de educatie in care sunt cuprinsi, ca raport procentual din totalul populatiei din aceeasi grupa de varsta.  Din graficul de mai jos se poate observa că femeile sunt mai bine reprezentate în cadrul acestui indicator față de bărbați.

Numar absolventi pe niveluri de educație si medii de rezidenta

 Există și se acutizează o discrepanță clară a diferențelor dintre mediul rural și cel urban în ceea ce privște sistemul de învțământ. Majoritatea indicatorilor ce vizeazaă sistemul de învă/ământ sunt mult mai mici în mediul rural iar această situație a devenit deja un trend.  

Astfel, rata de părăsire timpurie a școlii,

Pe medii de rezidenţă, absolvenţii din mediul urban prezintă un avantaj semnificativ în raport cu cei din mediul rural, diferenţele între ratele de absolvire pe medii fiind de 3,3 puncte procentuale per total, de aproape 5 puncte procentuale în cazul absolvenţilor de învăţământ superior şi de aproape 4 puncte procentuale în cazul absolvenţilor de liceu.

Acest indicator prezentat in graficul de mai sus prezinta procentul populatiei cu varsta cuprinsa intre 30 si 34 de ani care a absolvit cu succes o facultate. Obiectivul UE este acela ca minim 40% dintre persoanele cu varsta cuprinsa intre 30 si 44 de ani sa fie absolventi de facultate. Dupa cum se observa, Romania este cu mult in urma mediei tarilor UE la acest capitol, avand un procent de absolventi din grupa de varsa mentionata de doar 22,8% in 2013, fata de 36,8% media UE. Cauzele sunt, de asemenea, economice – costurile mari ale intretinerii unui tanar intr-un centru universitar si necesitatea pentru familii ca tinerii care au terminat invatamantul primar sau secundar sa contribuie la bugetul familiei, angajandu-se sau desfasurand activitati familiale neremunerate – munca la camp, de exemplu, in agricultura de subzistenta.

Schema de Garanție pentru Tineri!

Majoritatea tinerilor consideră locul de munca ca o forma de a fi integrat in societate. Inserția profesională constituie și va constitui una dintre cele mai importante provocări ale Uniunii Europene în viitorul apropiat. Provocarea derivă inclusiv din faptul că odată cu creșterea șomajului în rândul tinerilor și excluziunea socială a acestora a crescut dramatic, migrația, munca la negru, xenofobia și discriminarea în piața muncii iar toate acestea afectează într-o manieră directă tineri conducându-i către izolare și risc de sărăcie.

Revendicările tinerilor s-au îndreptat natural către drepturile constituționale valabile pentru orice cetățean. Astfel, dreptul la un loc de muncă decent, o educație incluzivă pentru toti tinerii, drepturi egale și oportunități egale, acces la avuția națională, acces la serviciile sociale constituie priorități pentru majoritatea tinerilor din România și nu numai.  Comisia Europeana a răspuns pozitiv la toate cele anterior mentionate și a realizat programul Garanție pentru Tineri. Filizofia de bază a programului este ca fiecare tânăr care a terminat studiile, care nu are un loc de muncă și nu se regăsește într-un curs de formare profesională să primească un set de măsuri active care să permită reinserția profesională a tinerilor.

Conceptul de garanție pentru tineri nu este unul nou. În articolul 9 din Tratat sunt deja mentionate că un nivel ridicat al educației, protecția socială dar și un loc de muncă decent[11] constituie preocuparea oricărui stat membru. Primele state care au realizat un set de măsuri dedicate exclusiv tinerilor sunt țările nordice. Modelul social nordic este considerat ca fiind unul dintre cele mai avansate modele sociale. In 1980 in Finlanda, Suedia și Norvegia au demarat primele scheme de garanție pentru tineri urmând ca apoi în 1990 acestea să cuprindă o amploare mult mai mare. Acestea tineau cont de particularitatile pietei muncii regionale.

Danemarca a realizat o schema de garanție în anul 1990. Aceasta a vizat initial tinerii cu vârste cuprinse intre 18 si 19 ani care nu aveau un loc de muncă și nu beneficiau de ajutor de somaj. Ulterior schema a fost extinsă la tinerii care au vârste de pănă la 30 de ani. Schema s-a dovedit a fi un real succes.

Inca din anul 2010 organizațiile de tineret au demarat un proces de lobby intens pentru adoptarea unei scheme standard de garanție pentru tineri la nivelul tuturor statelor membre. Parametri de lobby vizau tinerii care nu au un loc de muncă, care nu se regăsesc în cursuri de formare profesionala și care nu au dobândit un loc de muncă în 4 luni de la finalizarea studiilor. Procesul de lobby a vizat asistarea tinerilor cu vârsta maximă de 30 de ani.  În decembrie 2012, după un intens proces de lobby se procedează la realizarea unei Recomandări către statele membre care vizează asigurarea accesului pentru orice tânăr cu vârsta maxima de 25 de ani la un loc de munca de calitate, la cursuri de formare profesională la stagii de ucenicie sau practică la locul de muncă[12]. Suma alocata pentru schema de garanție la nivel european este de 6 miliarde de euro.

Principiile cuprinse în Recomandarea realizată către Statele membre sunt următoarele:

·         Implementarea schemei de garanție  presupune un parteneriat puternic cu actorii interesați

·         Aplicarea unor măsuri de prevenție de către agentiile nationale de ocupare sau de către alti actori interesați

·         Implementarea de măsuri active pentru facilitarea integrării tinerilor

·         Utilizarea Fondului Social European pentru completarea alocărilor financiare

·         O implementare rapidă și dinamica a măsurilor din cadrul schemei de garanție pentru tineri

Cu toate acestea procesul de implementare al schemelor de garanție pentru tineri nu a demarat în majoritatea statelor membre. Singurele state în care schema este implementată în acest moment sunt acelea în care existau deja măsuri ce vizau inserția profesionala a tinerilor cum ar fi Germania, Austria și țările nordice.  In multe din statele membre, măsurile menționate în planurile de implementare aferente schemelor de garanție nu presupun reforme structurale ci sunt abordate ca fiind o nouă metoda de a atrage mai multi bani de la CE. Situația nu este una îmbucurătoare deoarece statele care se află în această situație sunt tocmai statele care se confruntă cu rate mari ale șomajului în rândul tinerilor.

Schemele de Garanție nu reprezintă  o garanție reală pentru tinerii din statele membre UE. Nu reprezintă o garanție deoarece pe de o parte resursele financiare nu sunt suficiente pentru a asista majoritatea tinerilor din UE care nu au un loc de muncă și pe de altă parte există discrepanțe profunde între cererea și oferta de forță de muncă atât în partea vestică cât și în partea estică a Uniunii Europene. Un alt argument în acest sens se referă la faptul că schema de garanție nu garanțietează în realitate un loc de muncă ci reprezintă mai degrabă o declarație politică a Uniunii Europene îndreptată către statele membre pentru asitarea tinerilor care se află în dificultate datorită faptului că numărul acestora este în creștere continuă.

Schema de Garanție pentru Tineri aferentă României a fost aprobată în decembrie 2013. A fost realizată o modificare a  planului de implementare, la solicitarea Comisiei Europene înainte de aprobarea finală. Conform procedurilor planul de implementare are ca durată de implementare 2014 – 2015. Trebuie menționat faptul că programul Schema de Garanție pentru tineri a fost aprobat în cadrul Consiliului European din ianuarie 2012 și vizează toate statele membre UE care au aderat la inițiativă.

Schema de Garanție pentru Tineri plasează Ministerul Muncii Familiei, Persoanelor Vârstnice și Protecției Sociale în centrul politicilor ce vizeaza piața muncii. Pentru implementarea acestor politici a fost creeata în baza legii 76/2002 Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă. Planul de implementare asigură o legătură clară cu sistemul fondurilor structurale făcând referiri la Fondul Social European și la rolul acestuia în finanțarea politicilor ce vizează piața muncii.

Există două direcții de acțiune  stabilite în cadrul schemei de garanție pentru tineri:

·         Intervenție și activare timpurie -  vizează prevenția și activarea timpurie a tinerilor – acest set de activități au ca și grup țintă elevii și vizează reducerea părăsirii timpurie a școlii

·         Măsuri de sprijin pentru integrarea forței de muncă – această direcție vizează tinerii care se află în situație de NEETS și constituei partea cea mai consistentă a materialului

Schema de garanție pentru tineri este construită în jurul 3 piloni de reformă:

·         Legea uceniciei – aceasta a fost modificată de curând pentru în sensul flexibilizării acesteia

·         Legea stagiului de practică pentru absolvenții de învățământ superior

·         Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

Filozofia planului de implementare este aceea de a furniza un set de măsuri pentru grupul țintă care să vizeze anihilarea elementelor de risc din viața unui tânar. Astfel, în cadrul măsurilor de prevenție sunt abordați tinerii care se află în situație de risc de părăsire timpurie a școlii[13] și transversal se regăsesc măsurile de informare. Core  targetul acestor măsuri sunt tinerii din mediul rural și cei care provin din medii dezavantajate. Prevenția deține o mică pondere în planul de implementare însă măsurile de sprijin pentru forța de muncă sunt axate pe tinerii neets. Aceste tipuri de măsuri sunt construite în jurul celor 3 piloni mai sus amintiți. Aceștia abordează toate posibilitățile în care se poate regăsi un tânăr aflat în tranziție de la școală la viața activă sau un tânăr șomer. De asemenea, au fost extinse atribuțiile ANOFM ului în vederea unei integrări instituționale a schemei de garanție pentru tineri.

S-a procedat la transpunerea principiilor ce se regăsesc în Recomandarea CE implicand astfel o serie de actori interesați în cadrul plaunului de implementare – parteneri sociali, organizații de tineret, ong uri dar și companii ce activează pe piața muncii. Abordarea planului de implementare nu este ancorată numai în resursele financiare alocate prin intermediul schemei de garanție. Aceasta din urmă a fost integrată atât în resursele naționale din BAS cât și în cadrul POCU. Conform regulilor de eligibilitate menționate în recomandarea Comisiei eligibile în cadrul schemei de garanție sunt numai regiunile cu șomaj mai mare de 25%. In Romania sunt 3 astfel de regiuni și anume: Centru, Sud Est și Sud Muntenia. Pentru a nu crea discrepanțe in ceea ce priveste alocările pe regiuni dar și pentru a anula viciile metodologiei de calcul a ratei șomajului dat fiind particularitățile pieței muncii din România, în cadrul POCU a fost creată o axă care vizează tinerii aflați în situație NEETS din alte regiuni de implementare decât cele eligibile sub schema de garanțieție pentru tineri. Se crează astfel o abordare unitară pentru toți tinerii aflați în situație neets din România și se evită o alocare neuniformă a resurselor financiare.

Țintele menționate în schema de garanție pentru tineri pot fi considerate ambițioase în condițiile în care aproape jumătate din perioada de derulare a programului a trecut iar procesul de implementare nu a demarat deși planul de implementare a fost aprobat. In condițiile în care actorii interesați suferă instituțional datorită lipsei de instrumente capabile să eficientizeze procesul de abordare a tinerilor neets și de integrare a acestora în măsuri active se poate aprecia că este mică posibilitatea ca țintele stabilite să fie atinse cu toate că planul de implementare integreaza intr-o manieră clară măsurile active mentionate în sistemul legislativ actual. Pentru fiecare tip de măsură există indicatori de monitorizare însă aceștia nu sunt smart și nu presupun evaluări intermediare iar acest lucru constituie un obstacol serios în adaptarea ulterioară și în dinamicitatea  planului de implementare. Planul de implementare nu ilustrează intr-o manieră clară cum se realizeaza efectiv monitorizarea. Numărul de instituții ce intervin in procesul de implementare aferent planului este mare, numărul indicatorilor este de asemenea consistent iar procesul de colectare, verificare și validare al indicatorilor va fi unul greoi si extrem de dificil de realizat existând astfel premizele vicierii planului de implementare.

Structura de finanțare a Schemei de Garanție pentru tineri 

Structura de finantare a schemei de garanție pentru tineri este una mixtă. Există 4 surse de finanțare a măsurilor active dedicate tinerilor, după cum urmează: bugetul asigurărilor pentru șomaj, instrumente structurale prin Fondul Social European, fondurile aferente Initiativa pentru ocuparea Tinerilor, cofinanțarea bugetului de stat. Finanțarea totală pentru România este de 532,88 milioane euro, din care 65,27% sunt dedicați ocupării și formării profesionale iar diferenta este dedicată inițiativelor ce vizeaza sistemul de educatie, antreprenoriatului, sprijin pentru orientare si consiliere. Conform principiilor de organizare și funcționare a schemei de garanție pentru tineri cheltuielile devin eligibile odfata cu ianurie 2014.

Crearea de locuri de muncă, măsuri de ocupare combinate care implică uncenicie și stagii de pratică constituie elemente ce pot crea premizele reducerii șomajului în rândul tinerilor. Structura de finanțare aferentă acestor măsuri active este una diversă iar diversitatea implică proceduri separate de decontare, monitorizare și control. Se pot desprinde 3  astfel de sisteme din structura de finanțare după cum urmează: sistemul de decontare, monitorizare și control aferent Fondului Social European. Acesta functionează în baza acordului de parteneriat iar în ceea ce privește monitorizarea se mentionează faptul ca indicatorii de monitorizare sunt parte a POCU 2014 2020. Cel de al doilea sistem este cel aferent BAS. Acesta funcționează în baza legii 76/2002. IOT este cel de al treilea sistem de decontare monitorizare si control însă până în acest moment nu s-a procedat la realizarea unui astfel de sistem, cel mai probabil acesta se va definitiva în perioada imediat urmatoare. Structura mixtă de finanțare va produce întârzieri, surplus de documente,  birocrație dar și o dublă subordonare deoarece modelul managerial pentru schema de garanție este un model matriceal.

Schema de garanție pentru tineri este inclusă în acordul de parteneriat iar axa prioritara 1 îi este dedicată în totalitate.  Această chestiune implică pe de o parte faptul că schema de garanție va deveni functionala odata cu aprobarea programului POCU  care este posibil sa mai dureze cel putin pana la sfarsitul anului 2014 inse se creaza si o dubla subordonare. POCU este gestionat de un comitet de monitorizare iar schema de garanție are un plan de implementare distinct. Practic acelasi program beneficiază de 2 seturi de indicatori distincți și 2 structuri de conducere – ANOFM pentru schema de garanție dar și Comitetul de monitorizare pentru POCU. Acest lucru s-a mai întamplat inclusiv cu alte programe care au implicat ANOFM însă a fost rata de absorbție nu a fost una mare.

Partenerii sociali se regăsesc integrați atât în Planul de implementare cât și în comitetul de monitorizare aferent POCU. Acesta din urmă nu este funcțional deoarece POCU nu a fost aprobat însă în ambele cazuri partenerii sociali sunt integrați numai în zona de management strategic al schemei de garanție, acest lucru fiind realizat în limitele regulamentului de organizare și funcționare aferent POCU. Există totuși o excepție și anume, în cadrul planului de implementare se regăsesc nominal mai multe organizații de drept privat care sunt considerate organizații cheie în implementarea schemei de garanție după cum urmează: Blocul Național Sindical, CNIPIMMR, PTIR, Fundația Romanian Business Leadears, Asociația Profesională Negurvenamentală de Asistență Socială, BPI Management Consulting, Fundația Ecologică Green. O Parte dintre aceste organizații fac parte din structura de parteneriat responsabilă pentru implementarea schemelor pilot de garanție însa se regăsesc în cadrul organizațiilor cheie entități care nu au probat o experiență și expertiză în lucrul cu tinerii. Acestea din urmă nu au participat la nici un proces de selecție spre deosebire de cele care sunt implicate în cele doua proiecte pilot, acestea parcurgând un proces de selecție conform cu oug 64. Au fost realizate 2 scheme pilot de garanție pentru tineri pentru a testa măsurile active care funcționeaza în relația cu tinerii neets. Acestea au fost finanțate din POSDRU 2007 2013 și vizeaza tinerii care nu au luat sau care nu au dat examenul de bacalaureat. Bugetul alocat acestor scheme este de 10 milioane de euro iar ANOFM nu este implicat în nici una dintre acestea.

Una dintre cele mai importante chestiuni în procesul de implementare aferent planului se referă la monitorizarea acestuia.Numărul măsurilor ce sunt cuprinse în cadrul planului este mare iar fiecare dintre acestea presupune un flux de implementare separat, numărul institutițiilor ce intervin în procesul de implementare este de asemenea mare acest lucru va genera probleme extrem de consistente în procesul de monitorizare a efectivității măsurilor cuprinse în planul de implementare. Lipsa unui comitet de coordonare sau de monitorizare a planului de implementare, lipsa unor proceduri de decontare, de validare a cheltuielilor constituie elemente care trebuie stabilite însa nu s-a procedat la realizarea acestui lucru.

Nu s-a procedat pană în acest moment la realizarea unei campanii de diseminare a schemei de garanție pentru tineri în rândul actorilor interesati si nu in ultimul rand in randul organizațiilor de tineret. Acest lucru a fost recomandat de către CE însă până în acest moment nu s-a procedat la realizarea altor activități decât a celor care sunt cuprinse în schemele pilot. Având în vedere că discutăm de organizații de tineret trebuie demarat un set de actiuni de consolidare instituțională a acestora deoarace acestea dar și alți actori interesati au o structură de conducere volatilă și adesea nu sunt familiare cu regulile fondurilor europene. In contextul în care tinerii aflați în situație neets sunt considerați ca fiind unul dintre cele mai dificile grupuri țintă, lipsa organizațiilor de tineret  poate fi considerat element de risc de eșuare a planului de implementare.

Planul de implementare are mai degrabă un rol formal dupa structura de realizare. Acesta integrează celelalte programe și măsuri care vizează tinerii cum ar fi SRLD, programul Start însă nu se procedează la integrarea procedurală a acestor programe. De asemenea, nu sunt luate în calcul anumite decizii politice care pot afecta procesul de implementare cum ar fi regionalizarea, modificarea legii tinerilor sau a legii de organizare și funcționare a ANOFM ului.

Referințele la capacitatea instituțională a actorilor interesați aduc atingere asupra necesității unor infrastructuri de formare, consiliere, birouri de tineret capabile să devina centre de contact pentru tineri și să convertească resursele financiare aferente schemei de garanție în măsuri active pentru tineri. Ne referim aici la taberele pentru studenti, la casele de cultură ale studenților dar și casele sindicatelor.

Recomandări 

Planul de implementare este un document dinamic. Acesta poate fi modificat, actualizat sau îmbunătățit. De la momentul aprobării acestuia până în momentul de față nu s-a procedat la realizarea nici unei actualizări sau modificări a planului deși legea de organizare și funcționare a ANOFM ului a suferit ceva modificări. Recomandările de îmbunătățire a planului de implementare au la baza necesitatea deblocării procesului de implementare aferent schemei de garantie și implicit demararea acestuia, coroborat cu eliminarea amenințărilor la adresa eficienței intervențiilor ce vizează tinerii neets.

1.    Ierarhizarea măsurilor active care vizează insertia profesionala a tinerilor aflați în situație NEETs. Multitudinea măsurilor ce constituie parte integrantă a planului, lipsa de claritate cu privire la gestionarea acestor măsuri pot contribui la un eșec al planului de implementare. Luând în calcul eficiența sistemului dual german dar și modelul austriac se recomandă alocarea unei ponderi și a unei consistențe generoase pentru anumite tipuri de intervenții. Există experiențe europene care pot fi analizate dar și experientele generate de proiectele pilot de garanție pentru tineri. Concret, recomandarea vizează structurarea a 3 seturi de intervenții care să vizeze ucenicia, stagiile de practică dar și măsuri integrate pentru tinerii aflați în situație neets. Aceste intervenții pot fi realizate în baza a 3 proiecte de anvergură națională iar pentru fiecare dintre acestea se impune stabilirea unei structuri de parteneriat ce va include actori interesați de prim rang ai pieței muncii. O astfel de abordare ar viza tranziția de la școala la viata activă dar și inserția profesională a tinerilor care sunt eligibli în cadrul schemei de garanție.

2.    Realizarea unui comitet de management, monitorizare și control precum și toate procedurile de management, financiare dar și implementare pentru schema de garantie. Aceasta recomandare este una justă în condițiile în care la 9 luni de la data de demarare a programului nu s-a procedat la realizarea unor astfel de proceduri.  Propunerea concretă vizează extinderea modelului utilizat în cadrul POSDRU 2007 2013. Astfel, în baza Regulamentului nr.1081/2006 privind Fondul Social European, Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr.1083/2006 privind regulile generale referitoare la Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune, denumite în continuare Fonduri, si luând în considerare Comunicarea Comisiei Europene „Youth Opportunities Initiative”, COM(2011) 933 a fost constituit un Grup Tehnic de Lucru. Acesta a generat o serie de progame ce au vizat într-o manieră directă tinerii, printre care și cele 2 proiecte pilot ce constituie parte integrantă a planului de implementare. In acest sens, se propune realizarea in cadrul comitetului de monitorizare POCU a unui grup de lucru care să constituie structura de management, monitorizare și control a schemei de garantie. Se procedeaza astfel la respectarea unei legături între POCU și schema de garantie și s-ar proceda la asigurarea unui proces de monitorizare care ar include inclusiv Comisia Europena dar și celelalte ministere de resort. Membrii acestui grup de lucru, conform regulamentelor trebuie să fie membrii CM aferent POCU.

3.    Parteneriat public privat pentru implementarea schemei de garantie pentru tineri. In majoritatea statelor membre, partenerii sociali sunt extrem de implicați în armonizarea cererii cu oferta pe piața muncii. Acest lucru este realizat sub diverse forme cum ar fi – camere de comerț, comitete, comisii etc. Legătura este una organizațională deoarece pe de o parte patronatele își doresc afaceri puternice bazate pe angajați competitivi iar sindicatele își doresc creșterea numărului de membri și menținerea în piața muncii a unui număr cât mai mare de persoane. Statul trebuie să creeze cadrul de implicare pentru partenerii sociali în piața muncii și să i responsabilizeze în această direcție. Garanția pentru tineri poate constitui o ocazie perfectă de implicare a partenerilor sociali constituind astfel premizele unei intervenții pilot. Atât patronatele cât și sindicatele au o problemă cu îmbatrânirea activului iar ANOFM ul este o instituție tripartită. Recomandarea vizează creșterea gradului de implicare a partenerilor sociali în managementul de implementare al schemei de garanție pentru tineri dar și o mai mare clarificare în ceea ce privește măsurile care vor fi administrate de aceștia.  O astfel de abordare se înscrie în tendința europeană iar proba o constituie Codul de Conduită privind parteneriatul, adoptat de către Comisia Europeană la începutul anului.

Legea uceniciei atribuie un rol exclusiv de finanțare, administrare, monitorizare și control instituției cu denumirea ANOFM iar partenerii sociali nu au nici un rol în cadrul acestui flux. Anumite măsuri promovate de ANFOM care vizează piața muncii ar trebui administrate în comun cu partenerii sociali. Aceștia din urmă pot asigura legatura cu situația de la firul ierbii și au informații concrete despre realitățile pieței muncii. De altfel sistemul dual, care integrează  ucenicia este administrat inclusiv de catre partenerii sociali în state precum Austria sau Germania.

4.    Consolidarea organizatiilor de tineret si o mai mare includere a acestora in schema. Schema de garanție pentru tineri are ca principal target tinerii. In acest sens, se recomandă includerea organizațiilor de tineret pe scară largă deoarece aceste pot asigura legătura cu grupul țintă. Educația nonformala, munca de tineret constituie elemente care pot genera valoarea adaugată considerabilă în procesul de implementare al schemei de garanție pentru tineri. Pentru consolidarea organizațiilor de tineret se impune inclusiv modificarea legii tinerilor deoarece aceasta este depășită de realitățile actuale dar și deschiderea societatile civile care vizeaza tineretul, referindu-ne în special la deschiderea finanțărilor către toate entitatile care desfășoară muncă de tineret nu numai către ONG t uri.

 

5.    Crearea unei structuri cadru institutionale care sa vizeze exclusiv tineri. Prezenta recomandarea vizeaza crearea unui cadru – formal sau nu – în cadrul ANOFM ului care să aibă ca principal rol realizarea și implementarea de măsuri pentru inserția profesională a tinerilor. Acest cadru poate fi realizat în cadrul instituției ANOFM și trebuie să acopere atât partea de prevenție cât și partea de tranziție de la școală la viața activă. In momentul de față în România nu există nici o instituție care să fie preocupată de tranziția de la școală la viata activă. Actorii interesați ai pieței muncii pot constitui parte integrantă a acestui cadru  și nu în ultimul rând principala responsabilitate a acestei structuri va fi una de  integrare și de generare de sinergi. Ne referim aici la integrare procedurală, monitorizare financiară - cantitativă și calitativă, raportare către actorii interesați, policy maker, rol consultativ pentru politicile viitoare ce vizeaza ocuparea tinerilor.

6.    Sinergie institutionala. Lipsa unei sinergi intre instituțiile statului care activează pe piața muncii și cele care au în sarcină educația inițială  constituie un risc major de eșec al schemei de garanție. Instituțiile publice cu responsabilități pe piața muncii în zona educației dar și în zona mediului de tineret nu dispun de o bază de date comuna în acest moment iar acest lucru face extrem de dificilă crearea dar și implementarea unor politici pe piața muncii care să vizeze tinerii și tranziția de la școala la viata activă. Se impune o mai mare integrare a tuturor actorilor interesați în special a partenerilor sociali în procesul de implementare a schemei de garanție asigurându-le responsabilitatea generării unei sinergii instituționale.

7.    Implementarea sistemului de vouchere sau global granturi. Necesitatea implementarii unor instrumente dinamice capabile să eficientieze intervenția în interesul tinerilor. Tinerii sunt un grup țintă care așteaptă lucruri concrete, imediate iar aceste lucruri nu pot fi realizate decat cu o abordare diferită. Implementarea unor instrumente precum voucherele de formare profesională sau un sistem de global granturi care să fie suportat de către schema de garanție pentru tineri pot constitui astfel de instrumente dinamice de eficientizare.  De exemplu, un sistem de vouchere de formare profesională ar contribui la o mai ușoara monitorizare, o transparență mai mare, un control crescut al procesului de formare dar și integrarea imediata a tânărului în activitatea de formare neprocedându-se la așteptarea unui timp pentru realizarea unei grupe de formare profesională conform oug 129. Același lucru se poate menționa și despre un sistem de management global de granturi. Acesta se poate aplica într-o maniera partială, pe anumite tipuri de măsuri iar principalul avantaj pe care un astel de sistem îl presupune se referă la finanțarea entităților care nu dispun de o capacitate organizatională consistentă. Mediul de tineret dar și actorii instituționali ai pieței muncii se confuntă cu această problemă.

8.    Regândirea mâsurilor care vizeaza șomerii deoarece există o tendință de canibalizare a acestora. Conform legii 76 există o serie de măsuri care sunt furnizate către șomeri. La toate acestea se adaugă celelalte măsuri care sunt finanțate prin BAS dar și  cele finanțate prin POSDRU sau POCU. Încă din anul 2007 nu a existat o integrare inteligentă a resurselor structurale în politicile naționale de ocupare și au fost create  sisteme paralele care de cele mai multe ori finanțeaza aceleași tipuri de măsuri. Există  o multitudine de măsuri active sau pasive care se implementeaza pe piața muncii și care vizeaza același grup țintă conducând astfel la canibalizarea acestora. Legea 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă cu modificările ulterioare atribuie ca și subventie 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, acesta fiind în valoare  totală de 500 ron. Ucenicia la locul de muncă este administrată de catre ANOFM. In același timp se menționeaza faptul că ANOFM ul acorda stimulente angajatorilor care integrează în muncă absolvenți primesc pe o perioada de 12 luni și în același timp o altă instituție publică centrală care activează în zona antreprenoriatului subvenționează în anumite termene și condiții cheltuielile salariale ale absolvenților promoția 2014. Fiecare măsura activa menționată beneficiază de fluxul ei și de procesul ei de decontare însă în aceste condiții nu se poate realiza o monitorizare eficientă și nu în ultimul rând măsurile se canibalizeaza între ele. Care ar fi motivația unui angajator să integreze în activități de ucenicie un absolvent când acesta primește o subvenție similară care nu presupune învățare la locul de munăa iar procesul de administrare este mult mai ușor decât în cazul uceniciei? Acesta este și motivul pentru care în anul 2013 au fost înregistrate numai 5 contracte de ucenicie la nivel național. Recomnandarea vizează regândirea tuturor acestor măsuri pentru a elimina situații precum cea descrisă anterior.

9.    Stabilirea unor indicatori SMART. Indicatorii menționați în planul de implementare nu sunt de tip SMART. Aceștia nu presupun evaluări intermediare, nu sunt clar delimitați în timp iar evaluările premise de acești indicatori sunt mai degrabă cantitative decât calitative. Pe termen lung această situație este una relativ periculoasă pentru că poate proceda la vicierea procesului de evaluarea calitativă a intervenției.  Este cazul actual al tinerilor în cadrul POSDRU 2007 2013, unde forma indicatorilor nu a permis pentru fiecare dmi identificarea tinerilor care au participat la activitățile finanțate din POSDRU.

10.  Reducerea birocratiei. Reducerea birocrației este o recomandare transversală. Având în vedere sursa mixtă de finanțare dar și numărul mare de entități care sunt implicate în implementarea schemei de garantie pentru tineri se poate aprecia că impactul birocratic va fi unul extrem de mare. Planul de implementare nu a demarat efectiv însă intregrarea schemei de garantie pentru tineri în POCU impune respectarea procedurilor specifice FSE care sunt de asemenea birocrate. La toate acestea se adaugă procedurile specifice BAS dar și birocrația impusă de fluxul de implementare. Un exemplu simplu este schema de ucenicie unde lunar trebuie completat un dosar stufos pentru a beneficia de subventia din BAS.

11.  Consolidarea instituțiilor care activeaza pe piata muncii. Acest lucru este imperativ necesar indiferent de ce program discutăm. Experiența POSDRU 2007 2013 a arătat că institutiile ce activează pe piața muncii au un rol primordial în convertirea surselor de finanțare în măsuri active. Dacă acestea nu au capacitatea de a gestiona bugete dar și de a răspunde vârfurilor de cereri din partea actorilor interesați, rata de absobție va fi mică. Ne referim la 2 instituții cu rol primordial și anume la ANC și la ANOFM. Prin lege aceste instituții intervin în fluxul de formare sau în fluxul de autorizare, avizare a grupului țintă. Acest proces a fost unul greoi în POSDRU 2007 2013 iar în momentul de față acesta este în continuare la fel sau poate mai greoi.  Capacitatea de avizare a acestor instituții este una mica implicit rata de absorbție va fi mica.

12.  Piata dinamică de formare profesionala. Recomandarea mai sus menționată nu vizează în mod explicit schema de garantie pentru tineri ci este mai degrabă una sistemică. Piata de formare profesională este extrem de reglementată și foarte puțin dinamică. În condițiile în care progresul tehnologic, globalizarea impun noi forme de organizare, noi fluxuri de producție  cursurile de formare trebuie să țină cont de toate acestea, trebuie să formeze pentru viitor. Analizând situația fluxurilor ce reglementează piața de formare profesională apreciem că situația este una dificilă deoarece: standardele ocupaționale nu au fost actualizate și marea lor majoritate nu sunt  în concordanță cu realitățile pieței muncii ( apreciem astfel că se formează specialiști care se vor confrunta cu situații și cerințe noi pe piața muncii, acestea nefiind curpinse în activitatea de formare ), comitetele sectoriale funcționează extrem de lent și nu reusesc să mențină dinamica impusă de piața muncii ), monitorizarea calității în formarea profesională continuă este deficitară, principiile de învățare aplicate în formarea profesională continua nu sunt bazate pe learning outcomes acest lucru nefiind conform cu reocmandările CE și nu în ultimul rând există o serie de monopoluri pe piata de formare profesională. Se impune astfel regândire a principiilor de organizare și funcționare a acestei piețe. Aceste principii ar trebui să fie bazate pe parteneriat, pe principii de cost eficiență dar și pe o intervenție calitativă și durabilă astfel încât cursurile de formare profesională să contribuie în mod direct la menținerea pe piața muncii și la dezvoltarea carierei lucrătorului. Într-o situație contrară indiferent de numărul de cursuri realizate sau de resursele financiare investite impactul real va fi unul mic  iar problemele legate de șomaj, inserție profesională vor continua să existe.

O recomandare transerversală se referă la o mare mare preocupare a mediului politic dar și a actorilor interesați față de schema de garantie pentru tineri și implicit față de viitorul tinerilor acestei națiuni. O piața a muncii incluzivă, accesul la servicii sociale, acces la servicii de educație de calitate, oportunități egale constituie principii care trebuie să constituie o preocupare permanentă în special pentru mediul politic.  Prin prezentul material facem un apel către acesta în vederea cointeresării lui asigurându-l în același timp de tot sprijinul pentru demarea schemei de garanție pentru tineri deoarece este o nevoie uriașă în piața muncii de astfel de programe. Tinerii au nevoie de o speranță iar statul trebuie să se preocupe de viitorul și de dezvoltarea lor astfel încât aceștia să ofere societății atât de mult așteptatul proges.

Tinerii au nevoie de un viitor în tara lor!

 

[1] Source: Eurofound calculation based on EU-SILC data

[2] Fața reală a României – studiu BNS

[3] Source: Eurofound calculation based on EU-SILC data

[4] Eurofound calculation based on Eurostat data

[5] Recomandare a Consiliului privind Programul național de reformă al României pentru 2014

[6] Să consolideze măsurile active în domeniul pieței forței de muncă și capacitatea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Să acorde o atenție special activării tinerilor neînregistrați. Să consolideze măsurile menite să promoveze  capacitatea de inserție profesională a lucrătorilor în vârstă. Să elaboreze, în consultare cu partenerii sociali, orientări clare privind stabilirea transparentă a  salariului minim, luând în considerare condițiile economice și condițiile pieței  muncii – Bruxelles, 02.06.2014

[7] Raport privind corelarea ofertei de educație și formare profesională cu cerințele pieței muncii – Blocul Național Sindical

[8] Formarea profesională continuă în România – Blocul Național Sindical

[9] Să asigure creșterea calității și a accesului la învățământul profesional și tehnic, la ucenicii, la învățământul terțiar și la învățarea pe tot parcursul vieții și să le adapteze  la necesitățile pieței forței de muncă. Să asigure un acces mai bun la serviciile de  educație și de îngrijire a copiilor preșcolari – Recomandare CE, Bruxelles 2014

[10] RECOMANDARE A CONSILIULUI privind Programul național de reformă al României pentru 2014 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2014 {SWD(2014) 424 final}

[11] Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – versiune consolidată a tratatului de funcționare a Uniunii Europene, c83/47

[12] Comisia Europeana 2012 Ocuparea Tinerilor

[13] România inregistrează o situatie drmatica in ceea ce priveste părăsirea timpurie a școlii.