Informare cu privire la piata muncii - Broșura SCHEMA DE GARANȚII

 

 

 

Mecanism de integrare a tinerilor pe piața munci

 

Material realizat în activitatea

 

A.8. MASURI DE SPRIJIN PENTRU PROGRAMELE INOVATOARE PRIVIND COMBATEREA ȘOMAJULUI DE LUNGA DURATĂ (luna 15-18). 

 

Garanții pentru TINEri!

 

Elemente legislative care intervin in procesul de integrare a tinerilor pe piața muncii

 

 

Codul muncii

Procesul de tranziție de la școală la viața activă a tinerilor precum și inserția profesională a muncii trebuie să țină cont de următoarele variabile:

·         Sistemul educațional

·         Sistemul de relații industriale și dialogul social

·         Modul de administrare a pieței muncii

·       Nivelul de implicare asumat de mediul de afaceri

În funcție de sistemul economic dar și de ideologia care guvernează piața muncii fiecare din cele 4 variabile amintite pot interveni într-o pondere mai mare sau mai mică.  Toți actorii interesați, indiferent că sunt sindicate, patronate, Guvern sau societate civilă se regăsesc într-una sau mai multe din cele 4 variabile amintite. Aceasta a fost întocmai filozofia care a stat la baza proiectului pilot Garanții pentru TINEri procedând astfel la combinarea unui set de actori interesați de prim rang în structura de parteneriat.

 Confederații sindicale, patronale, structură de tineret dar și o autoritate publică centrală reprezintă structura partenerială care acoperă toate cele 4 variabile menționate. Grupul țintă este alcătuit din șomeri tineri, mai exact tineri care nu au absolvit examenul de Bacalaureat și care se regăsesc în situație de NEETS. Având în vedere caracteristicile grupului țintă, caracteristicile sistemului educațional afectează tranziția de la școala la viața activă însă este o variabilă care nu mai poate fi controlată deoarece tinerii aflați în situație NEETS au finalizat deja studiile.

 Una din variabilele importante care intervin în procesul de tranziție de la școală la viața activă se referă la sistemul de relații industriale. Acesta din urmă este reglementat în România prin intermediul a 2 legi și anume: codul muncii și legea dialogului social. Având în vedere că tinerii constituie parte integrantă a pieței muncii iar legile anterior amintite reglementează dialogul social și relațiile dintre angajat și angajator, trebuie identificată  modalitatea în care acestea afectează tranziția de la școală la viața activă. Au fost realizate o serie de studii cu privire la legătura dintre acestea, iar în urma acestora a reieșit faptul că în economiile în care sistemul de protecție al locurilor de muncă este mai mare și se poate concedia mai greu șomajul în rândul tinerilor, este mai mic. Trebuie menționat faptul că în aceste economii, piața muncii este administrată de partenerii sociali iar statul are rol doar de reglementare. Deopotrivă, în economiile unde există o piața a muncii flexibilă, șomajul în rândul tinerilor este mai mare. Întâmplător sau nu, economiile care protejează mai mult locurile de muncă au depășit mai ușor perioada de criză și și au păstrat sau crescut nivelul de competitivitate spre deosebire de economiile cu o piața a muncii flexibilă. Evident în această relatare trebuie abordată și structura economiei fiecărei țări însă indiferent de structura acesteia reglementarea relației angajat – angajator a jucat un rol determinant.

România a beneficiat de o modificare a codului muncii în anul 2011. Rațiunea a vizat flexibilizarea relației de muncă în vederea depășirii crizei economice. Există anumite prevederi ale codului muncii care afectează tranziția de al școală la viața activă dar și sustenabilitatea procesului de inserție profesională a tinerilor. Se procedează la prezentarea individuală a articolelor considerate a fi importante pentru cele menționate:

1.    Creșterea perioadei de probă de la 30 la 90 de zile în cazul funcțiilor de execuție și la 120 de zile în cazul funcțiilor de conducere. În cazul absolvenților de învățământ superior primele 6 luni constituie perioadă de stagiu iar în cazul muncii necalificate perioada de probă a fost aliniată cu cea calificată

 

Modificarea adusă codului muncii în anul 2011 vizează într-o manieră directă procesul de tranziție de la școală la viața activă. Este cazul absolvenților de studii superioare unde perioada de probă este de 6 luni și de 3 luni în cazul tinerilor fără studii superioare. Evident, această prevedere face mult mai dificil procesul de tranziție de la școală la viața activă deoarece o perioadă lungă de probă pune presiune mai mare pe tânăr. Rațiunea este una economică și anume, absolvenții de studii superioare prestează o muncă de o complexitate relativ ridicată și este nevoie de timp pentru a evalua calitatea muncii prestate. Cu toate acestea, în perioada de probă salariatul nu este deloc protejat în relatia cu angajatorul, iar concedierea este o simplă formalitate.

 Procesul de tranziție de la școală la viața activă ar trebui finalizat odata cu finalizarea perioadei de probă și nu cu semnarea contractului individual de muncă. Se apreciează faptul că 6 luni pentru perioada de probă a tinerilor cu studii superioare reprezintă o perioadă relativ ridicată care afectează inclusiv angajatorul deoarece acesta din urmă se va confrunta cu alte costuri de recrutare în cazul unui eșec.

O astfel de prevedere contribuie intr-o manieră directă la creșterea numărului de tineri aflați în situație NEETS deoarece în situația în care tânărul, absolvent de studii superioare, este concediat în luna 4, probabilitatea de a se reînscrie în bazele de date ale ANOFM-ului este relativ mică. De asemenea, nu trebuie neglijat riscul ca anumiți angajatori să abuzeze de această prevedere iar în situația unei cereri ciclice cu frecvență trimestrială să folosească tineri temporar pentru ca ulterior aceștia să fie concediați. În situația în care angajatorii își asumă responsabilități în administrarea pieței muncii și în gestionarea forței de muncă prevederea poate fi considerată ca fiind un punct pozitiv deoarece perioada de probă poate fi asimilată unui proces de învățare și de adaptare a nivelului de productivitate la cerințele angajatorului.

2.    Perioada maximă conform căreia un angajat poate fi încadrat în muncă în baza unui contract pe perioadă determinată este de 36 de luni.

Perioada maximă a fost crescută în cazul codului muncii adoptat în 2011. În acest sens, angajatorul poate utiliza contracte pe perioadă determinată în funcție de fluxurile implementate de acesta. Prevederea este una extrem de benefică pentru angajator însă  afectează procesul de tranziție de la școală la viața activă. Probabilitatea ca un tânăr să nu se confrunte cu discontinuități în ceea ce privește ocuparea este foarte mare, iar acest lucru are un impact major asupra accesului la serviciile sociale dar și la cotizațiile la sistemele de pensii și la bugetul de șomaj. De asemenea, pot exista situații în care perioada contractuală să fie atât de mică încât să contureze un nivel de experiență decent.

Efectele acestei prevederi pot afecta pe termen lung situația socio profesională a tânărului, deoarece acesta nu are acces la finanțare, nu-și poate realiza un traseu profesional pe termen lung și nu în ultimul rând se poate regăsi în risc de excluziune socială deoarece nu există siguranță pe termen lung.

3.    Posibilitatea modificării unilaterale a normei de lucru de către angajator

Prevederea aduce atingere procesului de tranziție de la școală la viața activă deoarece opțiunea ”hire and fire” de care angajatorul beneficiază în acest moment afectează calitatea ocupării. Nesiguranța locului de muncă constituie o chestiune care afectează cariera profesională și sănătatea tinerilor. Această prevedere trebuie abordată în contextul pe care criza l- a avut asupra pieței muncii. Astfel, goana după productivitatea crescută a angajatorilor pentru a-și menține completivitatea a scos tinerii în afara pieței muncii deoarece aceștia înregistrează de regulă un nivel scăzut de productivitate. Pentru flexibilizarea pieței dar și pentru o gestionare flexibilă a avantajului competitiv s-a procedat la introducerea unei astfel de prevederi în codul muncii, considerându-se a fi una în defavoarea tinerilor.

 Procesul de tranziție de la școală la viața activă este un proces care implică o perioadă de adaptare a tânărului la cerințele angajatorului, iar o astfel de situație implică de cele mai multe ori un deficit de productivitate din partea tânărului respectiv. Posibilitatea modificării normei de lucru într-o manieră unilaterală creează reale posibilități de adaptare a tinerilor la locul de muncă. Este de altfel extrem de dificilă adaptarea la primul loc de muncă pentru un tânăr deoarece acestea părăsește sistemul educațional, sistem în care este evaluat pe bază de note, și intră într-un sistem în care este evaluat pe bază de cerere și ofertă. De cele mai multe ori tânărul nu înțelege cum funcționează piața muncii și se impun condiții speciale de protejare  pentru încadrarea acestora la primul loc de muncă  pe de o parte și subvenții pentru angajatorii care contribuie la adaptarea tinerilor la sistemul și variabilele pieței muncii. Flexibilizarea pieței muncii funcționează pentru o forță de muncă matură și nu pentru forța de muncă tânără care are nevoie de timp pentru adaptare.

4.    Munca temporară

Prelungirea misiunii de muncă temporară de la 12 la 24 de luni precum și creșterea termenului de prelungire a misiunii de muncă temporară la 36 de luni, constituie elemente care s-au modificat în actualul cod al muncii. Un element de noutate este legat de faptul că  misiunea de muncă temporară se poate prelungi de mai multe ori și nu o singură data așa cum era în vechiul cod al muncii.

Printr-o astfel de prevedere, statul promovează munca temporară și contractele pe perioadă determinată în detrimentul celor pe perioadă nedeterminată. Utilizarea excesivă a muncii temporare pune presiune majoră pe situația tinerilor deoarece aceștia de regulă sunt vulnerabili pe piața muncii.

Situația pieței muncii din România dar și modul de administrare al acestei piețe a permis, în special datorită acestui articol din codul muncii, apariția unor situații de discriminare. Acestea din urmă au apărut datorită anumitor angajatori care au externalizat anumite etape ale fluxului de producție către furnizori de muncă temporară. Astfel, au luat naștere situații ciudate în piața muncii, situații în care un salariat angajat al furnizorului de muncă temporară câștiga mai puțin decât un salariat al beneficiarului de muncă temporară deși ambii prestau aceeași muncă. Acest sistem este extrem de utilizat în rândul companiilor multinaționale.

Instituții responsabile

Codul muncii este o lege organică care reglementează relația dintre angajat și angajator. Numărul instituțiilor care sunt implicate în implementarea acestei legi se regăsesc de regulă la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și persoanelor Vârstnice. Facem referire la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi,  Inspecţia Muncii, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă , Casa Naţională de Pensii Publice.

Chiar dacă nu toate aceste instituții au legătură directă cu procesul de tranziție de la școală la viața activă, activitatea acestora influențează acest proces prin determinarea unor principii regăsite în legislația muncii.

Politici

Principiile ce se regăsesc în cadrul codului muncii sunt de natură să ofere angajatorilor libertatea de a angaja și concedia angajații. Tinerii sunt principalii perdanți ai aplicabilității unor astfel de principii deoarece contextul crizei economice i-a scos pe aceștia în afara pieței muncii. Coroborat cu numărul mare de opțiuni pe care codul muncii le oferă angajatorilor, procesul de tranziție de la școală la viața activă este de natură a fi mult mai dificil de realizat pentru tinerii aflați la primul loc de muncă. Tinerii sunt foarte puțin sindicalizați iar structurile de tineret nu sunt îndeajuns de dezvoltate pentru a sprijini un proces de tranziție coerent. Justificarea principiilor ce stau la baza politicilor de ocupare pun nevoile angajatorilor pe primul loc, acest lucru fiind deplin integrat în codul muncii. De altfel, și finanțarea politicilor publice de ocupare acordă o prioritate cererii și foarte puțin ofertei. Este un punct de vedere concret implementat în toate politicile publice ce vizează piața muncii din România iar procesul de tranziție de la școală la viața activă se adaptează la această schimbare de principiu inserată în principal de codul muncii.

Finanțare

Piața muncii este finanțată din multiple surse de finanțare. Impactul unei legi organice este unul considerabil și afectează de regulă majoritatea actorilor interesați de prim rang ai pieței muncii: angajați, angajatori, stat etc. astfel, finanțarea pieței muncii se realizează din cotizațiile angajaților și angajatorilor, din resurse publice dar și din fonduri europene. Structura de finanțare a pieței muncii a suferit o serie de modificări în ultimii 5 ani. De asemenea, implicarea din ce în ce mai mare a ong-urilor și creșterea ponderii capitalului străin în economie a condus la anumite repoziționări a actorilor interesați ai pieței muncii

Legea dialogului social – legea 62/2011

Legea dialogului social deține o importanță majoră în procesul de tranziția de la școală la viața activă. Importanța derivă din modalitatea în care tinerii sunt tratați de către stat la finalul studiilor, indiferent de nivelul acestora. În România, un tânăr după ce a finalizat studiile și nu-și găsește un loc de muncă, după 6 luni dispare din toate statisticile. Aceasta fiind de altfel rațiunea pentru care au apărut tinerii în situația NEETS. După perioada în care tinerii primesc ajutorul de șomaj, aceștia ies din bazele de date ale ANOFM-ului.

Mediul de tineret are un rol extrem de important pentru munca de tineret, însă acesta este foarte dezvoltat în zona studenților și foarte puțin dezvoltat în zona tinerilor care au finalizat studiile. Există o legătură clară între legea dialogului social și tranziția de la școală la viața activă. Legăturile apar în reglementarea modului de funcționare a partenerilor sociali limitând astfel modalitatea de reprezentare a interesului tinerilor. Tinerii dacă nu sunt angajați nu pot deveni membri de sindicat însă problema reală este aceea că tinerilor neets nu le reprezintă nimeni interesul, existând astfel un vid în procesul de reprezentare. Alte state din UE, au creat în zona partenerilor sociali sau în zona societății civile structuri de asistență pentru tinerii fără un loc de muncă. Tinerii pot deveni membri de sindicat sau pot primi diferite subvenții sau ajutoare care sunt condiționate de apartenența la o asociație sau la un partener social. Rațiunea acestei abordări este legată de costurile pe care contactul cu tinerii aflați în situație neets

A fost menționață legea dialogului social deoarece se poate considera că aceasta obstrucționează accesul pe piața muncii a tinerilor datorită lipsurilor de reprezentare generate de aceasta.

Instituții responsabile

Instituția responsabilă pentru aplicarea și administrarea acestei legi este Departamentul pentru Dialog Social. Acesta funcționează sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Pe lângă instituția anterior menționată trebuie adăugate comisiile de dialog social, instituțiile tripartite dar și Consiliul Economic și Social. Toate acestea din urmă necesită o aplecare cât mai mare asupra procesului de tranziție de la școală la viața activă.

Politici publice/măsuri

Dacă principiile codului muncii vizează flexibilitatea relației dintre angajați și angajatori se poate menționa că legea dialogului social este relativ antagonică procesului de tranziție de al școală la viața activă. Legea dialogului social păstrează elementele de flexibilitate ce se regăsesc în codul muncii însă flexibilitatea vizează exclusiv interiorul companiilor. Datorită crizei economice dar și modului de organiza al partenerilor sociali, munca se reprezintă pe ea însăși, iar legea dialogului social exclude tinerii care nu au un loc de muncă din dialogul social. Pentru a facilita procesul de tranziție de la școală la viața activă, entitățile care au statut de actor interesat de prim rang din piața muncii trebuie să se preocupe de relația tânăr fără un loc de muncă și angajator, deoarece politicile publice, în acest moment, scot tinerii în afara dialogului social ce vizează piața muncii.

Finanțare

Dialogul social este finanțat în principal de către bugetul de stat și din fonduri europene. Recomandările europene dar și legislația internațională ratificată de România promovează într-o manieră directă relația dintre stat și partenerii sociali dar și nevoia de transparență în procesul de realizare a politicilor publice. 

Strategia pentru tineret

Hotărârea 24 din ianuarie 2015 a fost aprobată Strategia Națională în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015 – 2020. Documentul abordează într-o manieră directă, inserția profesională a tinerilor. Aceasta este construită în jurul următorilor piloni: ocupare și antreprenoriat, educația formală, nonformală și cultură, tranziția de la educație la ocupare și corelarea dintre sisteme, tinerii și utilizarea tic, cultură, sănătate, sport și recreere.

Inițiatorul strategiei este Ministerul Tineretului și Sportului însă nu este clar care este sinergia documentului cu celelalte legi și programe desfășurate de alte autorități publice. De exemplu, ne referim aici la sinergia dintre legea 72/2002 și Strategia Națională în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020. Un alt aspect ce trebuie  menționat se referă la faptul că nu sunt menționate surse de finanțare și un grafic real de timp pentru implementarea strategiei. Acest instrument poate constitui un element de sinergie pe viitor pentru tranziția de la școală la viața activă, mai ales datorită faptului că integrează educația nonformală. Aceasta din urmă a fost neglijată de majoritatea documentelor programatice cu statut formal.

Instituții responsabile

Ministerul Tineretului și Sportului reprezintă instituția responsabilă cu coordonarea strategiei și cu implementarea acesteia.

Politici publice/măsuri

Strategia reprezintă mai degrabă un centralizator de măsuri care au fost adoptate de ministerele care intervin în procesul de tranziție de la școală la viața activă. Gradul de inovativitate generat de strategie este unul redus însă posibilitatea de centralizare a rezultatelor măsurilor ce vizează procesul de tranziție de la școală la viața activă constituie un element folositor pentru decidenți.

Finanțare

Strategia nu beneficiază de finanțare distinctă ci se bazează exclusiv pe finanțările fondurilor structurale sau cele publice deja existente.

Legea voluntariatului

Legea voluntariatului constituie un element legislativ de maximă importanță pentru procesul de tranziție de la școală la viața activă. Importanța acestuia a crescut  odată cu modificările realizate în anul 2014, modificări care au vizat recunoașterea perioadei de voluntariat ca vechime în muncă. Voluntariatul devine din ce în ce mai popular în rândul tinerilor. Conform studiilor, 23% dintre tineri au participat la activități de voluntariat[1], aceasta cifră fiind similară cu media europeană. Tinerii din mediul urban sunt mai predispuși la acțiuni de voluntariat. Cu toate acestea voluntariatul este direcționat în România către ajutarea persoanelor cu nevoi culturale, munca în folosul comunității precum și organizarea evenimentelor culturale.

Nu este clară ponderea contribuției voluntariatului la tranziția de la școală la viața activă. Se impune o consolidare a voluntariatului, precum și o direcționare cât mai clară a acestuia către firmele private pentru a maximiza contribuția voluntariatului la tranziția de la școală la viața activă

Instituții responsabile

Instituțiile responsabile cu privire la implementarea acestei legi sunt tocmai entitățile care organizează stagii de voluntariat.

Politici publice/măsuri

Recunoașterea voluntariatului ca experiență în muncă reprezintă un punct extrem de important pentru procesul de tranziție de la școală la viața activă însă se impune adoptarea unor măsuri de promovarea  a voluntariatului în rândul tinerilor dar și de consolidarea structurilor care pot organiza stagii de voluntariat. Integrarea structurilor de tineret în politicile publice care vizează ocuparea reprezintă elemente care pot sta la baza unor politici publice a căror implementare ar putea demara încă din clasele de liceu. Acțiuni de voluntariat din care tinerii să înțeleagă ce este un angajator, ce este un loc de muncă, care sunt elementele și instituțiile importante de pe piața muncii reprezintă măsuri care pot fluidiza procesul de tranziție de la școală la viața activă.

O implicare mai mare a autorităților locale în promovarea a voluntariatului ar trebui să reprezinte o preocupare viitoare pentru politicile publice ce vizează procesul de tranziție de la școală la viața activă

Finanțări

Voluntariatul beneficiază de o serie de finanțări din fonduri europene, iar o mică parte din resurse sunt alocate de către bugetul de stat. Se impune o finanțare cât mai adecvată a acestui tip de măsură deoarece cost-efectul acesteia este extrem de benefic pentru viitoarele generații de lucrători.

Planul pentru implementarea Schemei de Garanție

Planul constituie parte integrantă a Schemei de Garanție pentru tineri. Planul respectă structura și cerințele Comisiei Europene, iar măsurile active menționate în cadrul planului beneficiază de finanțare, dar și de indicatori clar încadrați în timp. De asemenea, sunt menționate tipuri de persoane juridice, dar și numele persoanelor juridice care pot juca un rol cheie în implementarea planului.

 Acesta din urmă este constituit pe principiul parteneriatului și integrează inclusiv soluții structurale pentru o problemă structurală, și anume cea a șomajului în rândul tinerilor. Planul poate fi considerat unul dintre cele mai complete instrumente care poate fi utilizat pentru tranziția de la școală la viața activă deoarece integrează atât activități de prevenție a șomajului în rândul tinerilor cât și de reducere a șomajului.  Planul este integrat în cadrul axei prioritare 1 și 2 din cadrul POCU procedând astfel la finanțarea măsurilor active ce constituie parte integrantă a planului.

Instituții responsabile

Instituțiile responsabile pentru implementarea planului sunt clar menționate în planul de implementare a schemei de Garanție pentru tineret. Planul este un exemplu de coerență în sensul că alocă responsabilități, finanțare, dar și o ținta clară pentru fiecare tip de măsură ce face obiectul planului. Entitatea care este responsabilă pentru procesul de coordonare al planului este ANOFM.

Politici publice/măsuri

Planul în sine este baza unui program promovat de Comisia Europeană care vizează reducerea șomajului în rândul tinerilor aflați în situație NEETS. România a integrat acest program în sistemul fondurilor structurale alocând resurse considerabile din fondurile aferente politicii de coeziune. Schema de garanție pentru tineri este mai degrabă un instrument de finanțare care integrează măsurile structurale ce vizează piața muncii și reducerea șomajului în rândul tinerilor. Toate măsurile structurale ce fac obiectul planului se regăsesc în prezentul material, referindu-ne aici la legea stagiilor de practică, legea șomajului etc. Trebuie menționat totuși că planul prezintă într-o manieră unitară la nivel european, principiile ce stau la baza măsurilor de reducere a șomajului în rândul tinerilor.

Finanțare

Schema este finanțată din bugetul național, din Fondul Social European dar și din Youth European Innitiative. 

Legea privind ucenicia la locul de muncă

În ultimii 3 ani, sistemul dual a căpătat o popularitate foarte mare în rândul statelor membre. Conform studiilor, sistemul  asigură o tranziție sustenabilă a tinerilor pe piața muncii, iar țările cu cele mai eficace modele sunt Germania, Austria și țările nordice. Modul de administrare a pieței muncii în cadrul acestor state este unul de tip partenerial, cu un caracter public privat. Partenerii sociali au un rol extrem de clar, determinat în administrarea pieței muncii și implicit în adaptarea forței de muncă la provocările interne și externe în materie de competivitate economică.

România a acordat o atenție deosebită școlilor profesionale în ultimii ani, acestea fiind desființate și reînființate și nu în ultimul rând, România beneficiază de o lege a uceniciei. Aceasta din urmă este în vigoare începând din anul 2005 și a beneficiat de modificări în anul 2013.  Conform acesteia orice persoană cu vârsta de peste 16 ani care, din voinţă proprie, încheie un contract de ucenicie cu un angajator, în scopul obţinerii unei calificări a dobândit astfel statutul de ucenic. Obiectivele formării profesionale prin intermediul stagiului de ucenicie sunt următoarele[2]:

a)    să ofere persoanelor interesate posibilitatea de a obţine o calificare în sistemul de formare profesională a adulţilor, care să permită ocuparea unui loc de muncă şi continuarea învăţării;

b)   să permită angajatorilor să îşi asigure forţa de muncă calificată, de calitate, în funcţie de cerinţele proprii;

c)    să faciliteze integrarea socială a persoanelor interesate în concordanţă cu aspiraţiile profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii;

d)    să asigure un nivel de securitate adecvat persoanelor interesate pentru a soluţiona problema pieţelor de muncă segmentate;

e)    să contribuie la creşterea economică, crearea de noi locuri de muncă;

f)     să promoveze dialogul social şi să contribuie la dezvoltarea parteneriatelor la nivel local.

Orice stagiu de ucenicie este un proces de învățare, însă se procedează la semnarea unui contract de ucenicie care este un contract individual de muncă de tip particular, aplicându-se astfel toate obligațiile legale ce decurg din tratamentul acestor contracte. Programul Operațional Capital Uman acordă o importanță deosebită schemelor de ucenicie prin finanțarea acestor măsuri, însă până în acest moment se poate afirma că nu s-au bucurat de prea mare succes

Mai multe puncte slabe au fost aduse acestei legi

1.    Contractul de ucenicie este un contract de muncă cu caracter special, iar această situație intră în contradicție cu legislația muncii, dar și cu diverse contracte colective care pot exista în cadrul anumitor angajatori. Pot exista prevederi care interzic angajarea pe același post în cazul existenței unor concedieri colective.

2.    Birocrația pe care implementarea unui contract de ucenicie o generează.

3.    Procesul de formare teoretic pe care un stagiu de ucenicie o presupune, reprezintă un punct slab. Aceasta reprezintă una dintre cele mai importante bariere în implementarea unui stagiu de ucenicie deoarece angajatorul trebuie să fie furnizor autorizat de formare profesională pentru a putea realiza secțiunea teoretică a unui curs de formare, iar în situația în care nu este, se poate apela la un subcontractor. Integrarea unui subcontractor în activitatea de formare trebuie realizată în conformitate cu nivelul de progres tehnologic utilizat de angajator dar și de cerințele în materie de regulament, interes sau cultură organizațională. De cele mai multe ori aceste chestiuni sunt protejate de secretul industrial și nu multi angajatori apelează la un furnizor de formare extern.

4.    Numărul de ucenici poate constitui o barieră în procesul de implementare. Conform legii uceniciei, pentru un ucenic trebuie alocat un coordonator de ucenicie. Adesea este ineficient pentru companie să scoată din producție o persoană și să-i aloce activități de coordonare în cazul unui stagiu de ucenicie. Devine eficientă această abordare în cazul organizării unui număr mai mare de

stagii de ucenicie.

5.    Cheltuielile adiacente ce intervin în cadrul unui stagiu de ucenicie. Astfel, cheltuielile cu protecția muncii, deficitul de productivitate manifestat de un ucenic, rebuturile, dar și eventualele pagube ce pot fi generate de un ucenic reprezintă riscuri ce trebuie luate în calcul de către companiile care organizează stagii de ucenicie.

6.    Centralizarea întregului proces în cadrul instituției publice denumită ANOFM. De cele mai multe ori capacitatea de reacție a acestei instituții a avut o dinamică neconformă cu situația nevoilor de pe piața muncii. Obligativitatea ca întregul proces să fie organizat prin intermediul ANOFM-ului poate fi considerat o barieră. Se menționează acest lucru deoarece există responsabilități care sunt atribuite legii uceniciei, iar acestea nu sunt implementate de către ANOFM. De altfel, studiile arată că numai 8% din măsurile integrate furnizate de serviciile publice de ocupare sunt finalizate cu succes, în speță cu angajarea efectivă a persoanei care a beneficiat de măsurile integrate.

7.    Condiționalitatea ca stagiul de ucenicie să parcurgă un proces de orientare în carieră și consiliere. Angajatorii consideră această prevedere ca fiind restrictivă.

8.    Experiența pe care coordonatorul de ucenicie trebuie să o aibă este considerată o barieră în special de către IMM-uri deoarece de cele mai multe ori acestea nu-și permit alocarea unei persoane pentru implementarea unui stagiu de ucenicie și nu în ultimul rând există companii care nu dețin persoane care să îndeplinească condiționalitățile impuse de legea uceniciei.

9.    Nivelul de expertiză tehnică pe care anexele ce trebuie depuse lunar îl presupune. Companiile consideră că anexele pe care un stagiu de ucenicie îl presupune poate fi considerat un punct slab major.

 

Instituții responsabile

Așa cum a fost menționat mai sus, ANOFM este instituția responsabilă cu administrarea și organizarea stagiilor de ucenicie.

 

Politici publice/măsuri

Sistemul dual de formare profesională reprezintă unul din elemente de succes în inserția profesională a tinerilor. Există mai mult modele de succes în Europa, iar de curând cel german a fost considerat bună practică la nivel european în inserția profesională a tinerilor. Marea Britanie a adoptat un model similar de sistem dual de formare profesională. Legislația la care se face referire există în România de ceva vreme, însă a fost slab utilizată până în acest moment. Schimbarea paradigmei dinspre ofertă spre cerere a readus în discuție această lege, dar și sistemul în general. Măsurile viitoare ar trebui să conducă spre o liberalizare a pieței de ucenicii deoarece în condițiile în care piața muncii devine una extrem de flexibilă legile care o guvernează trebuie să fie de asemenea flexibile. Integrarea partenerilor sociali și a societății civile trebuie să fie una cât mai mare pentru a administra cât mai flexibil stagiile de ucenicie. Acest lucru presupune bineînțeles o schimbare a legislației.

 

Finanțarea

Finanțarea stagiilor de ucenicie este realizată din bugetul de stat, dar și din fonduri europene.

 

Legea tinerilor

 

Lege nr. 350 din 21/07/2006 sau legea tinerilor reprezintă unul dintre cele mai importante instrumentele legislative pentru mediul de tineret. Aceasta reglementează modul de organizare și funcționare a mediului de tineret. Legea cuprinde responsabilitățile instituțiilor publice în relația cu mediul de tineret.  Una dintre cele mai importante contribuții pe care legea le prevede se referă la politicile publice în domeniul tineretului. Se amintește astfel sprijinirea şi îndrumarea tinerilor în vederea participării active a acestora la viaţa economică, educaţională şi stimularea cooperării autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu structurile neguvernamentale de tineret şi pentru tineret, prin înfiinţarea de consilii consultative constituite din organizaţiile neguvernamentale de şi pentru tineret de pe lângă fiecare autoritate sau instituţie publică centrală ori locală care gestionează fonduri destinate tineretului; culturală a ţării; garantarea dreptului la educaţie, instruire şi specializare profesională.

Deși este un instrument extrem de important pentru educația nonformală dar și pentru munca de tineret, legea tinerilor este depășită de realitățile cotidiene. Accesul la tehnologia informației nu mai constituie o problemă pentru majoritatea tinerilor și nu în ultimul rând, instituțiile menționate în cadrul legii tinerilor și-au încetat activitatea datorită nenumăratelor restructurări cu care sistemul public s-a confruntat. Criza economică, pactul fiscal a condus la imposibilitatea administrațiilor locale de a respecta prevederile legii cu privire la finanțarea mediului de tineret. Se impune o adaptarea a acestei legi la realitățile actuale dar și o responsabilizarea a actorilor interesați în vederea respectării prevederilor legii tinerilor.

 

Instituții responsabile

Instituțiile responsabile cu implementarea acestei legi sunt: Ministerul Tineretului și Sportului, fundațiile județene pentru tineret, administrațiile publice locale.

 

Politici publice/măsuri

Acest instrument legislativ este neutilizat și nerespectat de către actorii interesați. Mediul politic nu a acordat o mare importanță tinerilor, iar acest lucru a condus la o separare relativ mare între cele 2 zone de interes. Acest lucru s-a văzut în procentul tinerilor care votează sau într-o neimplicare a tinerilor în viața civică. Coroborat cu criza economică, s-a procedat la o creștere masivă a șomajului în rândul tinerilor. Deși există infrastructuri de educație non formală, fundații pentru tineret, acestea sunt slab finanțate și consolidate. La toate acestea se adaugă și o rigiditate instituțională  care a condus la o scădere a numărului de activități non formale realizate pentru tineri, la o degradare a infrastructurii pentru tineret, dar și la o scădere a investițiilor în tineret, în general.

O măsură care sa revitalizeze mediul de tineret ar putea fi sindicalizarea tinerilor care nu au un loc de muncă, dar și atribuirea unor granturi operaționale pentru organizațiile de tineret. De asemenea, o revizuire a politicilor publice ce vizează tineretul reprezintă o prioritate în perioada imediat următoare deoarece se impune adaptarea legislației la problemele cu care tinerii se confruntă în ziua de zi.

 

Legea 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior

 

Ca o consecință a modificărilor aduse codului muncii (cu art. 31 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 ) cu privire la perioada de probă s-a procedat la realizarea legii privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Codul menționează faptul că perioada de probă pentru absolvenții de studii superioare este de 6 luni. Scopul legii este de  asigurare a tranziției absolvenților de învațământ superior de la sistemul de educație la piața muncii, de a consolida competențele și abilitățile profesionale pentru adaptarea la cerințele practice și exigențele locului de munca și pentru o mai rapida integrare în muncă, precum și de dobândire de experiență și vechime în muncă și, după caz, în specialitate.

 

Spre deosebire de legea uceniciei, condițiile impuse de legea stagiilor de practică sunt mult mai permisive, existând astfel posibilitatea subvenționării stagiilor de practică. Acest lucru este justificabil având în vedere adresabilitatea legii stagiilor  de practică. Legea vizează procesul de tranziție de la școală la viața activă pentru absolvenții cu studii superioare. Legea plasează agențiile de ocupare în procesul de organizare asemenea uceniciilor. Mai exact, conform normelor metodologice aferente legii 335/2013, angajatorii trebuie să anunțe agențiile de ocupare cu privire la stagiile de practică pe care aceștia vor să le organizeze.

Există elemente discutabile cu privire la această lege și facem astfel referire la lipsa protecției de care beneficiază stagiarul pe perioada desfășurării stagiului de practică, obligațiile pe care stagiarul le are în situația în care acesta beneficiază de cursuri de formare profesională, dar și obligativitatea de finalizarea a stagiului în situația în care contractul de stagiu este reziliat din motivele imputabile stagiarului.

Deși nevoile și obiectivele legii sunt extrem de pertinente, modalitatea de administrare a pieței muncii din România nu este tocmai favorabilă unui proces de implementare eficace pentru prezenta lege. Angajatorii devin astfel responsabili cu adaptarea forței de muncă în conformitate cu nevoile lor, însă nu în toate cazurile aceștia își doresc să se implice în aceste activități, nu dispun de personalul necesar implicării într-un proces de adaptare profesională pentru tinerii absolvenți și nu în ultimul rând interacțiunea cu ANOFM nu  a generat rezultate nici în cazul stagiilor de ucenicie și nici în cazul prezentei legi de la intrarea acesteia în vigoare.

Deopotrivă, tinerii sunt afectați direct de această lege și nu tot timpul într-o manieră pozitivă. Dacă un contract de stagiu încetează din motive neimputabile stagiarului, conform articolului art.22, alin. 2 și acesta nu – și găsește alt stagiu în 60 de zile, acesta trebuie să reia perioada de 6 luni imperativ necesară definitivării stagiului de adaptate profesională.

Rațiunile ce țin de etica acestei legi trebuie de asemenea luate în discuție deoarece legea presupune un demers de învățare și adaptare profesională însă, în situația în care acesta beneficiază de cursuri de formare profesională în temeiul art. 197 din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare, nu poate avea inițiativa încetării contractului individual de muncă și va suporta toate cheltuielile legate cu participarea la cursul de formare profesională de care a beneficiat. În condițiile în care angajatorii primesc subvenții în valoare 1,5 ori, indicatorul social de referință din bugetul asigurărilor pentru șomaj se consideră că angajatorii beneficiază de avantaje financiare și nu se justifică o astfel de abordare.

Pentru o mai bună funcționare a legii se impune implicarea structurilor suport care pot genera valoarea adăugată pe piața muncii, referindu-ne aici la organizațiile sindicale și organizațiile patronale. Normele metodologice aferente legii atribuie responsabilități organizațiilor sindicale în procesul de evaluare al stagiarului.

 

Instituție publică

ANOFM este instituția responsabilă cu implementarea acestei legi.

 

Politici publice/măsuri

Pentru a crea o legătură între modificările aduse codului muncii și vidul de legislație în ceea ce privește perioada de probă pentru absolvenții cu studii superioare s-a procedat la realizarea legii stagiilor de practică. O astfel de tipologie de lege se regăsește în special în economiile care beneficiază de o piața a muncii flexibilă. Este un sistem adaptat la nevoile marilor angajatori dar care conduce la precarizarea condițiilor de muncă și crește dificultatea procesului de tranziției de la școală la viața activă. Legea este una relativ nouă și nu a produs efecte majore până în acest moment însă se recomandă o liberalizare a procesului de administrare a stagiilor de practică printr-o implicarea mai mare a societății civile și a partenerilor sociali în inserția profesională a tinerilor absolvenți de studii superioare.

 

Finanțare

Finanțările stagiilor de practică se realizează din resursele angajatorului, fonduri europene și fonduri publice.

 

Legea 1 din 5 ianuarie 2011 cu modificările și legile ulterioare

Cunoscuta și sub denumirea de legea educației, aceasta reglementează sistemul educațional din România. Legislația a cunoscut o serie de modificări de a lungul timpului însă sistemul educațional se confruntă în continuare cu o serie de probleme majore. Acest lucru este ilustrat în rezultatele școlare, dar și de competivitatea tinerilor absolvenți pe piața muncii. Rațiunea unor legi care vizează adaptarea la locul de muncă a unui absolvent de studii superioare reprezintă o consecință a incapacității sistemului educațional de a livra competențele solicitate de mediul de afaceri.

Legea aduce atingere procesului de tranziție de la școală la viața activă deoarece școala reprezintă unul dintre sistemele care generează tranziția și implicit oferta pe piața muncii: subfinanțarea, un management al activelor ce necesită îmbunătățiri, o slabă corelare a sistemului educațional cu situația demografică regională, un proces educațional ușor depășit tehnologic, necesitatea creșterii completivității resurselor umane dar și o necesitate acută de îmbunătățire a relației cu mediul de afaceri. Problemele sistemului educațional reglementat de prezenta lege îngreunează procesul de tranziție de la școală la viața activă.  Toate acestea se pot realiza cu ușurință prin intermediul unor măsuri care să genereze sinergii între sistemele cu care tinerii interacționează.

 

Instituție responsabilă

Ministerul Educației și Cercetării

 

Politici publice/măsuri

Se recomandă integrarea în politicile publice ce vizează sistemul educațional cel puțin a următoarelor:

 

·         Implementarea unui sistem mixt de finanțare pentru instituțiile de învățământ publice, în situația în care un angajator are nevoie de anumite competențe să poată să-și finanțeze o clasă de învățământ. Modul de organizare comunist permite o astfel de abordare mai ales în cazul marilor platforme industriale. Un sistem de finanțare mixt ar putea reduce presiunea pe angajatori cu privire la adaptarea profesională la primul loc de muncă și s-ar recupera deficitul de progres tehnologic dintre școală și angajatori. Nu în ultimul rând, s-ar realiza o corelare clară între sistemul educational și mediul de afaceri.

·         Separarea curriculei de metodologia de predare. Curricula trebuie să ilustreze realitățile din piața muncii. Se recomandă realizarea acesteia de către mediul de afaceri în parteneriat cu organizațiile sindicale. Statele din vestul Europei lasă administrarea pieței muncii în sarcina partenerilor sociali iar aceștia pentru a asigura o legătură între progresul tehnologic și curricula. Sistemul educational utilizează curricula realizată de partenerii sociali și utilizează tehnici specific de predare bazate pe curricula livrată de cei interesați de rezultatul procesului educational.

·         Educarea tinerilor cu privire la modul de organizare și funcționare a pieței muncii. Procesul de tranziție de la școală la viața activă presupune tranziția de la sistemul educational la piața muncii. Aceste două sisteme funcționează principial diferit, iar acest lucru genereaza dificultăți majore de adaptare pentru tinerii absolvenți. Un tânăr trebuie să treacă de la un sistem unde era evaluat pe baza de note sau calificative la un sistem unde este evaluat în funcție de cerere și ofertă. De cele mai multe ori, tinerii nu cunosc instituțiile publice sau private ce activează pe piața muncii, care sunt drepturile lor, ce este un angajator, ce reprezintă un contract de muncă, care sunt obligațiile lor în relația cu un angajator și nu percep rigorile pe care un loc de muncă îl presupune. Sistemul educational trebuie să ofere toate aceste informații tinerilor, iar activități de practică de lungă durată trebuie realizate din timpul școlii și nu după finalizarea acesteia. Piața muncii va cunoaște o creștere calitativă majoră în situația în care tinerii ar cunoaște rigorile pieței muncii.

·         Consilierea și orientarea în carieră reprezintă un tip de măsură extrem de importantă pentru asigurarea tranziției de la școală la viață activă. Legea 1 prevede cu imperativitate realizarea de activități de consiliere și orientare profesională, însă de cele mai multe ori aceasta nu se realizează sau se realizează într-o manieră superficială. Eficiența activității de consiliere nu se observă imediat adesea aceste tipuri de activități fiind considerate inutile. Explicarea modului de organizare a pieței muncii, integrarea cererii și ofertei în procesul de consiliere dar și stabilirea profilului profesional etc sunt chestiuni care provoacă pe termen lung economii considerabile bugetului de stat.

Finanțarea

Finanțarea este realizată din surse publice și din fonduri europene

Standardele ocupaționale

 

Standardele ocupaționale joacă un rol extrem de important în activitatea de formare de tip învățare pe tot parcursul vieții. Standardele ocupaționale reprezintă conform Autorității Naționale pentru Calificări documentul care descrie activitățile și sarcinile profesionale specifice ocupațiilor dintr-o arie ocupațională și reperele calitative asociate îndeplinirii cu succes a acestora in concordanță cu cerințele pieței muncii. Standardele ocupaționale afectează procesul de tranziție de la școală la viața activă în sensul că toate măsurile active de tip formare profesională are la bază standardele ocupaționale. Există o discrepanță majoră între ocupațiile solicitate de piața muncii  și standardele ocupaționale existente în acest moment. Progresul tehnologic, slaba implicare a actorilor interesați dar și dificultatea de realizare a unui standard ocupațional au afectat decalajul dintre piața muncii și procesul de reglementare aferent acesteia. Orice curs de formare profesională care este finalizat cu o diplomă recunoscută pe piața muncii trebuie să se adreseze unui standard ocupațional. Se impune astfel creșterea dinamicii procesului de realizare a standardelor ocupaționale astfel încât majoritatea cursurilor realizate să beneficieze de recunoaștere în piața muncii. Cursurile finalizate fără o diplomă recunoscută pe piața muncii contribuie într-o măsură mică la succesul procesul de tranziție de la școală la viața activă.

 

Instituție responsabilă

Instituțiile publice responsabile pentru administrarea standardelor ocupaționale sunt comitetele sectoriale și ANC.

 

Politici publice/măsuri

Situația standardelor ocupaționale este o consecință a lipsei de coerențe în implementarea politicilor publice care să vizeze piața de formare profesională. Companiile private și-au dezvoltat propriile sisteme de recunoaștere a competențelor iar de cele mai multe ori acestea nu au legătură cu standardele ocupaționale. Această situație afectează inserția profesională a tinerilor și viciază investițiile în măsurile active ce vizează piața muncii. Toate resursele investite respectă de cele mai multe ori prevederile standardelor ocupaționale, iar acest lucru conduce la o situație în care competențele necesare angajatorilor nu se regăsesc în structura programei de formare.

O recomandare ar viza însărcinarea comitetelor sectoriale în vederea realizării și actualizării standardelor ocupaționale dar și o mai mare implicare a actorilor interesați în administrarea și promovarea standardelor ocupaționale.

 

Surse de finanțare

Resurse publice și fonduri europene

Legea șomajului – 76/2002 cu modificările și completările ulterioare

Legea reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente pentru procesul de tranziție de la școală la viața activă. Aceasta reglementează măsurile pentru realizarea strategiilor și politicilor elaborate în vederea protecției persoanelor pentru riscul de șomaj, asigurării unui nivel ridicat al ocupării și adaptării forței de munca la cerințele pieței muncii. Legea este implementată direct sau indirect de către ANOFM, aceasta reprezentând o instituție tripartită, partenerii sociali fiind implicați în deciziile adoptate.

Legea șomajului s-a dovedit de-a lungul timpului un instrument eficient de luptă împotriva șomajului, însă există o serie de puncte slabe care afectează procesul de tranziție de la școală la viața activă:

·         Definiția șomerului nu ilustrează situația reală a pieței muncii. Deși definiția din lege respectă metodologia BIM, se menționează faptul că aceasta oferă o situație distorsionată asupra pieței muncii. Mai exact, persoanele care muncesc în gospodăria proprie nu sunt catalogate ca fiind șomeri, obstrucționând accesul României la resurse financiare considerabile generate de politica de coeziune care pot fi folosite pentru finanțarea procesului de tranziție de la școală la viața activă. Este cazul tinerilor persoanelor din mediul rural dar și tinerilor neets care în general sunt dependenți de veniturile gospodăriei.

·         Canibalizarea măsurilor menționate în legea șomajului cu cele generate de fondurile structurale. Situația a luat naștere odată cu implementarea sistemului de fonduri structurale deoarece nu s-a procedat la integrarea instrumentelor financiare în politicile publice ce vizează ocuparea, dezvoltându-se astfel un sistem paralel care vizează aproximativ același lucru și anume ocupare. Diferența dintre cele 2 sisteme este flexbilitatea, și anume, legea șomajului s-a dovedit de-a lungul timpului o lege relativ statică care nu a permis inovarea socială. De asemenea, implicarea sectorului privat în măsurile active destinate pieței muncii este mult mai mare în cazul sistemului finanțat de fondurile structurale. Perioada de programare 2014-2020 asigură o mai mare coerență între fondurile structurale și politicile publice ce vizează piața muncii prin intermediul Acordul de Parteneriat.

·         Slaba capacitate instituțională a ANOFM-ului conduce la o implementare defectuoasă a legii șomajului și implicit la o mică eficiență a măsurilor livrate către persoanele în nevoie. Lipsa unei promovări masive a măsurilor active implementate de ANOFM, finanțare precară, lipsa unei baze de date coerente și a unor instrumente de lucru performante și lipsa unei legături cu mediul privat a minimizat importanta legii șomajului dar și rolul instituției pe piața muncii. S-a dezvoltat un sector privat, orientat către profit care prestează servicii similare, contra cost pentru angajatorii de tip companii multinaționale și nu numai.

·         Legea șomajului nu ține cont de particularitățile anumitor grupuri țintă. Astfel, profilul unui tânăr care se află în procesul de tranziție de la școală la viața activă nu este adaptat la cerințele legii. Volatilitatea în așteptări specifică vârstei face extrem de dificilă respectarea obligațiilor unui șomer în relația cu ANOFM. De exemplu, probabilitatea ca un tânăr să se reînscrie în baza de date a ANOFM-ului după expirarea perioadei de indemnizație este foarte mică. De altfel, foarte multi tineri nu se înscriu în baza de date după finalizarea studiilor, deși nu au un loc de muncă. Același lucru se poate afirma și despre angajatori deoarece nici aceștia nu-și declară locurile de muncă, făcând astfel imposibilă corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă de către ANOFM.

În ciuda tuturor aspectelor menționate anterior, ultimele modificări la legea șomajului atribuie noi responsabilități pentru ANOFM în implementarea unor măsuri active pe piața muncii. Astfel, organizarea stagiilor de ucenicie și a stagiilor de practică reprezintă responsabilități neîndeplinite de către ANOFM datorită lipsei de capacitate operațională. Toate acestea au fost realizate în condițiile în care instituția a beneficiat de măsurile de austeritate adoptate pe perioada crizei, iar în ultimii 10 ani bugetul public alocat ANOFM a scăzut considerabil.

Instituție publică responsabilă

ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

Politici publice

Legea șomajului reprezintă o politică publică ce vizează inserția profesională a persoanelor fără un loc de muncă. Pe lângă cele menționate mai sus cu privire la neajunsurile legii, situația actuală impune o modificare a cadrului de implementare prin prisma actorilor interesați ai pieței muncii. Progresul tehnologic nu mai generează locuri de muncă, globalizarea și competiția dintre piețele muncii aferente altor state membre UE obligă la creșterea capacității operaționale și instituționale a actorilor interesați. Perioada imediat următoare va atrage după sine nevoia de dinamicitate în ceea ce privește competențele necesare. Imprimantele 3D, digitalizarea fluxurilor de producție dar și dezvoltarea IT-ului ca meta industrie impune implicarea parților interesate pentru a egaliza viteza de rotație a capitalului cu cea a forței de muncă. La toate acestea se adaugă o reactualizare a valorii indicatorului social de referință la realitățile pieței muncii sau integrarea acestuia în sistemul fondurilor structurale.

Finanțare

Finanțarea provine din resurse publice și fonduri europene.

Sistemul de fonduri structurale

Sistemul fondurilor structurale nu are caracter de lege, însă acesta reprezintă un sistem financiar care finanțează politicile publice care vizează piața muncii precum și o parte din instituțiile publice și private ce înregistrează responsabilități în procesul de tranziție de la școală la viața activă. Importanța acestuia este una capitală în condițiile în care resursele financiare publice alocate pentru procesul de tranziție se înregistrează un nivel relativ scăzut. Dificultatea de implementarea a acestui sistem este dată de necesitatea îndeplinirii tuturor condițiilor impuse de Comisia Europeană cu privire la cheltuirea resurselor structurale în condiții de transparență, eficiență și eficacitate. Pe lângă aceste condiții, se adaugă  și condiționalitățile impuse de legislația națională generând un sistem extrem de birocrat. Ceea ce trebuie menționat se referă la schimbarea paradigmei în ceea ce privește finanțările acordate pentru tranziția de la școală la viața activă. Diferența față de perioada de programare 2007-2013 se referă la faptul că cererea este finanțată în mod preferențial. S-a schimbat astfel paradigma de finanțare dinspre ofertă spre cerere. Este discutabil dacă o consolidare a cererii va fluidiza tranziția de la școală la viața activă deoarece angajatorii trebuie să fie dispuși să-și asume coerența unui proces de tranziție de la școală la viața activă. Acest lucru este extrem de clar relevat de legile care au constituit condiționalitățile ex ante, referindu-ne aici la legea 335/2013 și la legea uceniciei în care angajatorul are un rol crucial în procesul de învățare. 

Disoluția partenerilor sociali demarată în anul 2011 va îngreuna într-o manieră considerabilă implementarea sistemului fondurilor structurale, deoarece majoritatea angajatorilor consideră că nu este responsabilitatea lor să se implice în astfel de demersuri, deoarece scopul lor principal este de a face profit. Deși nevoia de competențe este în principal a angajatorilor, în condițiile unei rate de inactivitate extrem de mare există resurse umane care pot fi înlocuite cu ușurință. Este de recomandat o consolidare a partenerilor sociali pentru a asista angajatorii în vederea implementării principiilor care guvernează sistemul fondurilor structurale.

Unul dintre  avantajele generate de sistemul de fonduri structurale se referă la faptul că există ținte extrem de clare care trebuie respectate și nu în ultimul rând este realizată o sinergie între legile ce vizează tranziția de la școală la viața activă și actorii interesați care intervin în acest proces. Consolidarea actorilor interesați reprezintă o premisă care trebuie să fie integrată în prioritățile entităților publice responsabile cu reglementarea procesului de tranziție de la școală la viața activă

Instituții responsabile

În funcție de specificitatea fondurilor, instituțiile responsabile sunt ministerele de resort, beneficiarii proiectelor și Ministerul Fondurilor Europene.

Politici publice

Fondurile europene reprezintă un instrument financiar și nu o politică publică. Cu toate acestea se impune o integrare cât mai accentuată a politicilor publice în sistemul fondurilor structurale pentru a eficientiza cheltuirea resurselor publice.

Finanțare

Nu e cazu

OUG 129/2000 cu modificările și completările ulterioare

Ordonanța reglementează modalitatea de organizare și funcționare a activităților de învățare pe tot parcursul vieții. Analizând proporția de tineri care și au găsit un loc de muncă în domeniul studiat, se poate aprecia că importanța acestei ordonanțe este una extrem de mare. Programele europene, dar și măsurile active aduc în discuție necesitatea participării la cursuri de formare profesională. România se află pe ultimele locuri în ceea ce privește participarea la cursuri de formare profesională, însă acest lucru poate fi datorat inclusiv politicilor publice implementate pentru inserția profesională a șomerilor și a grupurilor vulnerabile. Politicile publice au avut la bază în special măsuri pasive iar cumulat cu o valoare scăzută a salariului minim pe economie se poate aprecia că  nemunca a fost încurajată tocmai datorită substitutelor puse la dispoziția șomerilor. Piața de formare profesională necesită îmbunătățiri majore în ceea ce privește modalitatea de administrare și pe latura de asigurare a calității cursurilor de formare profesională. Deși legea poate fi apreciată ca fiind una coerentă și legată de nevoia de competente, există deficiențe majore în ceea ce privește capacitatea autorității care implementează acest element legislativ, dar și o slabă capacitate de control.

Cu toate că elementul legislativ amintit a generat efecte pozitive în furnizarea de competențe pentru tinerii șomeri, se menționează totuși faptul că vechimea ordonanței este una considerabilă iar acest lucru aduce în discuție capacitatea de a răspunde nevoilor generate de progresul tehnologic dar și variabilelor care intervin în piața muncii odată cu globalizarea excesivă a fluxurilor de producție. Astfel, segmentarea extrem de mare în anumite ramuri economice a condus la apariția unui sistem de acreditare recunoscut la nivel de branșă care nu ține cont de prevederile legale. De exemplu, construcții nave, audit dar și IT ul sunt ramuri economice care și au creat propriile sisteme de recunoaștere a competențelor. Acestea se aplică însă numai pentru persoanele care sunt deja angajate și care doresc să-și diversifice competențele. Tinerii care nu au un loc de muncă nu pot fi integrați într-un astfel de proces iar această situație este afectată într-o manieră directă în procesul de tranziție de la școală la viața activă. Se impune acreditarea instituțiilor care la nivel de branșă recunosc competențele cursurilor organizate independent de legislația națională

          Instituție publică  

Instituția publică responsabilă cu implementarea ordonanței este ANC.

Politici publice

Politicile publice aferente formării profesionale trebuie să integreze pe viitor două principii majore: o corelare a procesului de formare cu progresul tehnologic și cel al calității în formarea profesională continuă. De asemenea, o cât mai largă integrare a actorilor interesați pentru reducerea decalajului între nevoile capitalului străin de cel autohton sau public în vederea facilitării procesului de inserție profesională și de reconversie profesională.

Finanțare

Fonduri europene și fonduri publice.

 


[1] Tineri în Romania – studiu FES

[2] Legea . 279/2005 privind ucenicia la locul de muncăp